zelender

marți, 31 august 2010

Apel de disperare

Jurnalist la Realitatea, un mesaj de disperare: “Dacă nu ne recuperăm banii restanți direct în mormânt mergem”


Publicat30 August 2010
Tags
Aceasta este scrisoarea mea către colegii din Realitatea Media. Ți-aș fi etern recunoscător dacă ai publica pe site-ul tău apelul meu. Să spunem că vine de la ostașul necunoscut. Nu de alta, dar dacă nu ne recuperăm banii restanți direct în mormânt mergem”. Așa începe un mesaj anonim trimis de “Primul angajat care va intra în grevă de la 1 septembrie”. Un mesaj/apel din care reiese atmosfera de lucru într-un moment de criză. Iată-l:
“Nu vă cunosc pe toți. Mi-ar fi imposibil. La fel cum nu îmi cunosc toți verișorii, toate mătușile. În ambele situații însă suntem o familie. Una numeroasă. În copilărie, când făceam câte o prostie, tata era primul care mă disciplina. Sora mea mai mare nu a încetat niciodată să se împotrivească și să se așeze între mine și el. Cu toate că era conștientă că am făcut o prostie și ar trebui să fiu pedepsit, nu mă putea privi încasând curele peste palme. E o chestie de sânge. E în sângele nostru să fim jurnaliști.
Suntem jurnaliști când îi apărăm pe cei săraci puși de către Guvern să facă sacrificii și mai mari. Suntem jurnaliști când dăm dreptate patronatelor. La fel de jurnaliști când promovăm mișcările sindicale. Nu suntem însă jurnaliști pentru noi înșine.
Am acceptat o situație ciudată – să fim puși în ipostaza de a urla despre încălcarea drepturilor pensionarilor, bugetarilor, PFA-urilor, medicilor, pacienților sau mamelor, dar să fim muți când ni se încalcă nouă drepturile. Cu bună știință continuăm să urlăm pentru alții în timp ce banca ne ia casa, firma de leasing ne ia mașina, Provident vine după împrumutul de 3 lei făcut pentru pâinea zilei de mâine… Cu bună știință aplecăm capul când managerul ne spune că nu sunt bani pentru salariile noastre printr-un mail trimis din Bahamas unde face team-building cu colegii manageri din trust. Cu bună știință acceptăm amenințarea că mâine nu mai avem loc de muncă dacă nu continuăm să acceptăm să lucrăm fară să fim plătiți.
Compostăm cu putere biletul de RATB care a luat locul bonului de la benzinărie. Nervii, frustrarea, depresia, revolta. Toate rămân în autobuz după ce coborâm în fața Casei Presei Libere. Se pierd printre norii de transpirație mascată cu parfumuri de firmă, sunt domolite de vocea ridicată care ne oferă leucoplast cu rivanol la 1 leu. Intrăm în Casa Presei Libere cu capul plecat și ieșim cu capul mână. Sabia managerului nu iartă pe nimeni.
Am transmis live greve generale, greve japoneze, proteste spontane. Am transmis live negocieri între sindicate și guvern, am transmis live negocieri peste negocieri. Măcar atât să fi învățat: să fim solidari. Să protestăm. Să nu mai stăm ascunși sub talpa managerială ci să ne ridicăm pe propriile picioare, să deschidem propriile guri și să ne cerem banii. Să ne cerem drepturile. Să nu mai fim proprii noștri gropari. Cimitirele sunt deja pline.
Newsin, mă auzi?
The Money Channel, mă auzi?
Realitatea FM, mă auzi?
Realitatea TV, mă auzi?
Romantica, mă auzi?
Suntem o familie. O familie cu o voce puternică. Unul lângă altul suntem în stare să ne redobândim drepturile. Dezbinați, să ne fie țărâna ușoară.
Semnat:
Primul angajat care va intra în grevă de la 1 septembrie.”

Cu talpile goale pe net

Cu talpile goale pe neta fel de geniali si de vulnerabili. Generatia “cyber”. Prelungiri umane ale soft-urilor de calculatoare, teleportati în fata televizoarelor si născuti prin cezariene într-o lume “high-tech”. Sunt cool, sunt trendy, sunt copiii copiilor crescuti cu cheia de gât.
În loc de snur pentru cheie, de gât le atârnă firele de la căstile pentru Ipod. Merg pe hub-uri si mănâncă junk-food. Unu din cinci, spun sondajele, a văzut deja un film erotic. Toti, fără exceptie, au vizionat filme de groază. Cel mai important obiect din viata lor e televizorul. Zapează, mari consumatori de manele, telenovele si desene animate. “Portugaalia! Sa, sa, sa!” S-atât. Aici, pentru multi din generatia celor cu cheia de gât se întrerupe curentul.
SUPERMENI. S-au născut direct în pampersi si au fost vaccinati si împotriva bolilor care n-au atacat încă omenirea. Au mersul format de premergătoare, iar lumea-n care fac primul pas e un tarc supradimensionat. Au sterilizatoare, au filtre de apă, borcanele cu mâncare “bio” si detergenti speciali. Au olite care cântă când primesc pisu si păpusi de sex masculin care urinează apă. Copiii de azi nu mai răcesc, fac viroze pulmonare. Îsi încălzesc mâncarea la microunde si au telefoane mobile 3G.
Sunt Supermeni, si Spidermeni, si Oameni Păianjeni. Copiii de azi nu mai stau atârnati de fustele mamelor, zboară cu fetitele Power Puff si învată de la ele să dea cu pumnul. Croseul de cap îl copiază de la Zizou.
Nu se mai joacă de-a v-ati ascunselea, merg la movieplex si la paintball. Nu se mai dau cu placa cu rulmenti, au role, scutere si play-statione.
MAMA-NATURA. Au acces la religie si la calculator. Dar umplu Internet-Cafe-urile, nu bisericile. Au site-uri speciale pe care încearcă să se cupleze, au yahoo-messenger si entertainment virtual. Nu mai fac schimb de timbre, ci de mp3-uri descărcate de pe net.
Copiii de azi îsi cântă “happy birthday” la aniversări si-si fac party-urile la Mc. Au “after-school” si “supernanny”. Neîntelegerile lor cu părintii devin “reality-show”-uri si subiecte de interes national.
Copiii de azi nu stiu ce vor, dar stiu să ceară. Sunt independenti, sunt mândri si foarte usor de rănit. Ca-n filmele cu Van Damme, se aruncă în viată cu pieptu-nainte, fără veste antiglont, si cad fulgerati la prima rafală. Se sărută frantuzeste înainte de a avea buletin si tin “Valentines Day”-ul.
MANELE. Copiii de azi fac copii. Sau fug de-acasă când iau o notă mică la scoală. Uită să se mai întoarcă atunci când pleacă la discotecă. Au pasapoarte si visează bani. Spun că vor să devină căpsunari sau fotbalisti, iar idolii lor sunt Nicolae Gută, Adrian Copilul Minune, Tom si Jerry, Andreea Marin, Teo Trandafir si Mircea Radu. Nu mai au timp să stea de vorbă cu părintii care muncesc zi-lumină pentru un blug mai bengos. Dar se uita împreună cu ei la “Surprize-Surprize”, acolo unde întotdeauna oamenii plâng când îsi întâlnesc rudele.
Televizorul cu cablu a devenit un părinte adoptiv de la care copiii învată astăzi libertatea de exprimare, agresivitatea si vulgaritatea. Violenta si eroismul. Îmbogătirea si vedetismul. Sexualitatea si senzationalul. Expresii de genul “Să trăiti bine!”, “Rusinică”, “Iubiti-vă mult” si “I’ll be back”. Copiii de azi învată din reclame că primul joint e moca si că sperantele sunt gratis.
CATEGORII. Copiii de azi nu mai merg pe derdelus să se dea cu sania. Au echipamente de schi si snow-board-uri. Nu mai merg cu colindul de sărbători, au dat plugusorul pe măstile “Scary” si sărbătoresc Halloween-ul. Ei n-au alergat niciodată cu picioarele goale prin praful ulitelor de la tară. Ei văd vaci pe “Animal Planet” si cred că natura e doar fiica înzestratei de la “Ciao Darwin” pentru care copiii din ziua de azi stau cu ochii lipiti de televizoare. Copiii de azi n-au uniforme si matricole scolare, au etichete sub care sunt prinsi în statistici si rapoarte, ca exponatele din vechile insectare. Sunt copii indigo, copii de cristal, copii curcubeu. Copii dispăruti si copii abandonati în spitale. Copii cu dizabilitati, copii – cazuri umanitare, copii traficati, copii infractori si copii abuzati fizic. Copii de bani gata, care pleacă în tabere la Disneyland si dau mâna cu Mickey Mouse. Si copii care n-au pus pe limbă, toata viata lor, un Chupa-Chups.
MOSTENIREA. Frati de generatie. Unii îsi trăiesc viata-n MTV style, altii frământă chirpici cu picioarele. Muncesc de la 12 ani pentru un ban în casă. Copii care-si poartă de grija unii altora, copii încuiati singuri în casă, care-si dau foc din neatentie si ard ca niste lumânări de seu. Copii de căpsunari, copii de someri si de disponibilizati, copii hrăniti din resturi de ajutoare sociale. Copii pe care-i trimit părintii la cersit, cu un pui de câine în brate, la fel de orfan.
Copii rătăciti din alte timpuri, cu cheia de gât, bâjbâind pe drumul spre casă. Sandvisul rece de pe masa din bucătărie, telecomanda, telefonul de verificare. Aceleasi reguli, altă lume. Povestea merge mai departe.
SANSE. Sunt lângă tine, dar îi găsesti doar dacă dai o căutare pe Google. Ei pot avea ceea ce noi nici nu stiam să visam. Noi abia ne dezlipeam pasii de asfalt, ei vin pe lume cu aripile desfăcute pentru zbor. Dar, scrie cu steluta mică jos undeva, cerul pe care ar putea să facă lupinguri nu se vinde în rate doar cu buletinul.
SURSA: http://www.odaiadesus.ro

Pictorul comunist turc Abidin Dino (nascut in 1913)