zelender

vineri, 17 septembrie 2010

Pe malul marii la Balcic

Odata ca niciodata, Balcicul a fost romanesc. Pe malul marii, intr-un castel, traia Regina Maria, iar localitatea devenise atelier de creatie pentru pictori si scriitori. Un ragaz fericit din istoria Romaniei, in care timpul era mai putin grabit decat azi

O mie si una de nopti

Balcicul a fost descoperit de un pictor. Sunt aproape o suta de ani de cand Alexandru Satmary s-a plimbat pe-aici prima oara, intr-o uimire tacuta. Balcicul era un basm oriental. Turci cu fes rosu si turcoaice invelite in feregea, alunecand pe sub umbra portocalilor si migdalilor; magarusi adapandu-se la cismeaua din piata, in timp ce cafegiul descult aducea pentru musterii o felegeana aburinda. De pe ponton se auzeau strigatele hamalilor, care incarcau cereale in barci, pentru vapoarele oprite in larg. Tataroaicele duceau incet cobilitele cu apa. Apoi era decorul in care se intamplau toate astea:

soare si piatra stralucitoare. Coasta de Argint. Si marea la picioare, intr-un golf linistit. Totul scufundat in lentoare orientala, cu aer atat de dulce si soare atat de bland, incat gandurile se leneveau si nu-ti ramanea decat sa te afunzi in umbra unei cafenele, sa comanzi o braga si sa privesti. Sa privesti cum pana si valurile golfului par mai degraba a se intinde la soare, pe plaja ingusta. Ceasuri intregi petrecea Alexandru Satmary in vreo cafenea a orasului, contempland lumina Balcicului: o lumina ciudata, schimbatoare si colorata altfel, in fiecare ceas.
Pe malul marii, la BalcicRegina Maria
Asa a inceput totul. Cu lumina care nu se lasa inteleasa, transformandu-se, de la un loc la altul si de la o clipa la alta. Nimic din linistea si lentoarea acestui loc nu putea sa anunte ceea ce aveau sa aduca urmatorii ani. Nici macar sosirea unui pictor cautator de astfel de comori ascunse. Abia cand Alexandru Satmary a sosit a doua oara, impreuna cu Regina Maria, a inceput sa inmugureasca o schimbare. Regina a fost cea dintai care a hotarat sa se instaleze in acest mic paradis, pastrat parca din timpul celor o mie si una de nopti. A inceput sa isi construiasca aici castelul, caruia mai tarziu avea sa ii adauge un minaret. Dar faima stabilirii ei la Balcic a inflacarat imaginatia pictorilor romani, curiosi sa vada de ce si-a pierdut suverana inima la Balcic. Seara de seara, Regina se plimba prin cele unsprezece mahalale ce alcatuiau portul de atunci. Sultana, cum ii spuneau oamenii, se plimba pe ulitele oraselului sau pe faleza ingusta a golfului. Si mahalalele au inceput cu timpul sa se umple de pictori, ce-si duceau sevaletele, incercand sa redea in panzele lor minunea luminii din Balcic. Cecilia Storck, una dintre cele mai de seama artiste ale vremii, a construit cea de-a doua casa in Balcic. Din piatra alba, cu terasa catre mare, acesta va fi locul de sosire si de intalnire al primilor pictori romani veniti pe malul Marii Negre, pe atunci romanesc.
Sat sarac, fara cale ferata, port sau scoala, Balcicul era izolat, legat de Bucuresti printr-un drum prafos de cateva zile, cu hanuri unde trebuia sa innoptezi.
Pe malul marii, la BalcicStefan Dimitrescu - La caruta
Insa locul parea sa fie atat de minunat, incat toti pictorii ajunsi aici vorbeau de o revelatie. Iar panzele lor aratau ca minunea era reala. Balcicul din panze a ajuns imediat in saloanele de la Paris. Pictorii romani descoperisera un loc plin de inspiratie. Iser, Tonitza, Petrascu, Sirato, Grigorescu si toti ceilalti pictori mari ai vremii au venit sa-si ofere panzele si culorile acestui loc. Aproape ca nu exista pictor al acelei vremi care sa nu aiba macar "un Balcic". Dar ceea ce ii atragea nu era doar peisajul, nu doar rapele de calcar, Coasta de Argint, ci si viata in sine, cu lentoarea ei orientala, o viata luata in usor, invaluita intr-o atmosfera cu parfum de vacanta.
In cativa ani, Balcicul a devenit principalul loc de intalnire al pictorilor romani, artisti imbracati lejer, plimbandu-si sevaletele pe te miri unde, pregatindu-si culorile prin rapele invadate de vegetatie si lumina. Artistii umpleau cafenelele, luand obiceiul locului de a lenevi la o cafea cu dulceata sau de a sorbi pe-ndelete o braga, la umbra smochinilor. Locuiau pe-atunci in gazda la bulgari, fara sa deplanga lipsa de confort: savurau coltul uitat de lume si viata patriarhala.
Dupa pictori, au inceput sa soseasca la Balcic si scriitorii. Poetii si prozatorii animau cu discutiile lor cafenelele. Incetul cu incetul, in cativa ani, intreaga viata culturala a Bucurestiului se muta, pentru cateva luni, pe coasta aceasta stralucitoare a Marii Negre. Nici la Capsa nu puteai vedea atatea nume ilustre la un loc, adunandu-se pe-nserat, fie la casa Murgoci, fie la casa Pillat, la casa Storck sau chiar la Palatul reginei. Se intalneau acolo George Vraca, Mihail Sora, Cella Delavrancea, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Ionel Teodoreanu, Nae Ionescu si Jean Bart. Multi dintre ei isi facusera deja propriile case.
Jean Steriadi, celebru in epoca pentru distinctia sa, venea atras de exotismul locului si isi petrecea vacantele in casa simpla a unor bulgari. Chiar si Mihail Sebastian venea cu avionul, din cand in cand, si, lasandu-se cuprins de o lene voluptoasa, respira aerul mediteranean ascultand "al treilea brandemburgic". Asa a aparut in Balcic, de la sine, Universitatea Libera, unde tineau cursuri Sadoveanu, Camil Petrescu, Pamfil Seicaru, Perpessicius, Oscar Cisek, Gala Galaction, Nae Ionescu sau Emanoil Bucuta, si unde a vorbit chiar si Iorga. La douazeci de ani de la descoperirea lui, Balcicul devenise un ferment al vietii culturale romanesti, locul de apropiere al artistilor de mare si Orient.
sursa http://formula-as.ro/
http://odorica.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu