zelender

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Tiganii

Ţiganii - De ce nu îi putem împuşca ?

Probabil că cei mai mulţi vor spune că ne costă prea mult cartuşele, alţii se întreabă cine va face curat după atâta mizerie, dar toţi vor fi de acord cu un lucru: trebuie eliminaţi!
Mă întreb dacă atunci când un oncolog constată existenţa unei tumori maligne se întreabă ce este mai important: corpul pe care aceasta îl parazitează sau dreptul tumorii la liberă dezvoltare şi proliferare. Oare va permite un medic cu bună ştiinţă unei tumori să se răspândească şi să se multiplice, ucigând organismul purtător? Nu ar fi întreaga societate revoltată în faţa unui astfel de gest criminal?
Cu siguranţă! În schimb atunci când vine vorba despre paraziţii ancoraţi în trupul sănătos al societăţii, atunci când tumorile canceroase reprezentate de sutele de mii de ţigani, care se răspândesc şi se înmulţesc într-un ritm ameţitor, sunt remarcate de către privitori, orice iniţiativă de stârpire a acestora întâmpină o rezistenţă feroce. Organizaţiile ce se ocupă numai de apărarea drepturilor unor minoritari (atâta timp cât vor mai fi minoritari) nu fac altceva decât să protejeze tumorile canceroase ale societăţii aşteptând colapsul organismului bolnav. Deja societatea se clatină, forţa ei vitală fiind consumată de miile de guri flămânde ale unor bacili ce au infectat-o. Valorile ei sunt anulate de otrava revărsată din gurile a milioane de corpusculi infecţi.
Eu nu îi pot privi pe ţigani ca oameni, pentru că ei nu au dobândit această calitate. Ei sunt doar nişte paraziţi, nişte tumori fixate pe toate organele societăţii cu scopul de a le devora. Mă dezgustă nu numai aspectul lor, lipsa oricărei fineţi, a oricărui semn de civilizaţie, ci esenţa lor, precum un puroi ce se scurge dintr-o bubă crăpată.
Unde sunt idealurile de frumuseţe, de puritate, de înălţare intelectuală pe care le aveau bunicii noştri? Uitate între maldărele de CD-uri cu manele, sub curelele albe cu catarame contrafăcute D&G, Armani, etc. Cultură? Cu un ospătar la cârma ţării, ţară de ospătari vom fi…
O singură întrebare mai am… Unde este chirurgul care să ne scape de aceste tumori?
Remus Radoiu   -   N.D. Germania

01.09.2010
Sursa: http://blog.nouadreapta.org/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu