zelender

duminică, 31 octombrie 2010

Columb a fost absolvit de vina, de a fi adus in Europa sifilisul

Mai puteţi avea încredere în ştiinţă? După ce a fost acuzat c-a adus sifilisul în Europa, Columb a fost acum absolvit de această vină

Ştirea de mai jos, din ziarul The Telegraph, e interesantă doar dintr-un anumit punct de vedere: aceea a neputinţei ştiinţei în a stabili adevărul.
“Cristofor Columb şi echipajul său a fost de-a lungul timpul blamat pentru că a transmis sifilisul din America în Europa, după prima sa călătorie istorică. În 1493, ei s-au întors în Spania pentru a aduce veşti dincolo de Atlantic, şi, se credea că, tocmai în acea perioadă, au apărut primele cazuri de sifilis, boală care în trecut ducea, inevitabil, la moarte.
Dar, oamenii de ştiinţă au găsit acum dovezi că această boală a existat în Europa cu mult înainte ca să se nască Columb. Nişte schelete dezgropate şi aflaţi într-un cimitir din estul Londrei arată clar că această boală exista cu cel puţin două secole înaintea apariţiei lui Columb. Astfel, arheologii au găsit urme ale sifilisului pe cranii şi pe membre, indicând faptul că acei oameni suferiseră de această boală. Brian Connell, un expert al Muzeului Londrei, cel care a studiat scheletele, a afirmat că nu există niciun dubiu că ele au fost îngropate înaintea călătoriei lui Columb. Datarea cu radiocarbon a mostrelor este estimată a avea 95% certitudine.

Două din scheletele sifilitice proveneau din perioada 1200-1250, pe când alte cinci din perioada 1250-1400. Ele au fost îngropate împreună cu monezi şi alte obiecte, ajutându-i astfel pe experţi să colaboreze rezultatele cu datările de radiocarbon. Dl Connell a mai spus: ‘Suntem încrezători că Cristofor Columb nu este un factor care a răspândit boala în Europa. Aceasta pune capăt definitiv ‘teoriei Columb privind sifilisul’”.
Mai ţineţi minte ştirea de acum 1 an de zile? http://www.lovendal.net/wp52/cristofor-columb-a-descoperit-america-dar-a-raspandit-in-europa-sifilisul/ Cea în care bietului Cristofor Columb i se punea în cârcă răspândirea în Europa a sifilisului. Acum, se afirmă exact opusul. În aceste condiţii: cum aţi putea avea încredere în ştiinţă? Acum spune ceva, peste 1 an sau 2 se răsuceşte la 180 de grade.
Stau şi privesc cu admiraţie, de exemplu, doctrina yoga. În ea se spune clar că există 7 corpuri ale omului. Niciodată această doctrină n-a mai fost schimbată de-a lungul timpului. Religia, spiritualitatea e foarte sigură pe ea însăşi. Ştiinţa, nu. Ea bâjbâie în întuneric; crede că a descoperit ceva, dar, de fapt, peste o anumită perioadă de timp, observă că s-a înşelat.
De aceea, vă pot pune întrebarea: aveţi încredere în ceva constant şi clar sau în ceva relativ şi schimbător? Voi alegeţi!
http://lovendal.net/
http://odorica.blogspot.com/

sâmbătă, 30 octombrie 2010

O noua moda politica

Autor: Remus Tanasa-ND Italia
Nu mai este un secret faptul ca realitatea politica romaneasca este deficitara la capitolele eficienta si credibilitate. Calitatea mai mult decat indoielnica a clasei politice post-decembriste a cauzat randamentul extrem de scazut al democratiei in Romania, astfel incat politicienii nostri lasa impresia ca peste tara s-a instaurat un nou regim fanariot. Poate ca singura mare diferenta este ca “vechii fanarioti” dupa ce isi “construiau” averea paraseau principatele, “fanariotii contemporani” parand a nu-si mai termina de “construit” averile, dorind parca a include toata Romania in avutia lor. Datorita acestei atitudini retrograde, poporul si-a pierdut increderea in clasele noastre conducatoare, dandu-si seama ca au trecut 21 ani de democratie alla Balcani, fara ca bunastarea si progresul social promis in decembrie 1989 sa devina realitate. Mai mult, unii dintre romani au ajuns sa il planga pe Ceausescu cu al sau regim, astfel ca in iulie 2010 pe scena politica autohtona si-a refacut intrarea Partidul Comunist Roman. E drept ca aceasta grupare politica nu are o greutate insemnata, comunismul dovedindu-se a fi incoerent si deci depasit.
Inconsecventa si imprezentabilitatea politicienilor a cauzat si proasta functionare a sistemului electoral, tot mai putini romani mergand la vot, tendinta ce poate fi observata si la nivel european. Neincrederea poporului in “jocul” electoral democratic transforma cu adevarat alegerile libere intr-o joaca: partidele si membrii lor potenti financiar atrag voturi cu “mici si bere”; maselor infometate li se ofera “resturi” o data la 4-5 ani pentru ca apoi partidele sa nu se mai intereseze de respectivii indivizi, bineinteles, pana la alegerile urmatoare. Exagerand, se poate ajunge la concluzia ca bunastarea propusa in 1989 consta intr-o masa calda o data la 4-5 ani, asta cel putin pentru segmentul de populatie cel mai sarac.
Cei care au murit in decembrie 1989, au murit pentru libertate, sentiment care de nenumarate ori a miscat masele populare si care tot de nenumarate ori a fost folosit de o minoritate inteligenta cu scopul de a acaparara privilegii. In cazul nostru, acea minoritate este clasa politica post-decembrista. Foarte multi dintre guvernantii nostri din ultimile doua decenii erau obisnuiti cu unele privilegii fiind membri ai partidului comunist; alti indivizi au intrat in mod inspirat in politica fiind constienti ca exista atatea privilegii de impartit. Pe masura trecerii anilor, ambele categorii, de vechi si noi politicieni, si-au largit consistent privilegiile. Astazi putem usor observa ca principiul democratic al egalitatii in fata legii functioneaza doar in teorie, in plaiurile mioritice aplicandu-se justitia feudala bazata pe privilegii si favoruri. “Nimeni si nimic nu este mai presus de lege” este doar pura demagogie. Justitie si libertate, iata doua cauze pentru care s-a murit in 1989 si aparent s-a murit degeaba!
http://blog.nouadreapta.org/
http://dariaion.blogspot.com/

joi, 28 octombrie 2010

"Romani tigani, un neam de rahat" !

Pentru cei care merg in Italia:SA LUATI EXEMPLU DE LA IVAN BOGDANOV!!!Procedati la fel cu steagul Italiei,n-au ajuns mizeriile din Napoli,care mananca din gunoie,sa batjocoreasca intreg neamul romanesc.Cum au facut fratii nostri sarbii cand au fost in Italia.FITI VITEJI FRATI ROMANI SI DOVEDITI CA NU NE LASAM CALCATI IN PICIOARE DE UN NEAM DE CERSETORI SI MAFIOTI!!!


Italienii ameninţă deja pe internet şi vorbesc despre “românii ţigani, un neam de rahat!” » Românii riscă enorm la Napoli!
Românii din Italia, precum şi fani ai roş-albaştrilor din Bucureşti au cerut deja tichete pentru meciul de la Napoli, de la mijlocul lunii decembrie. Deplasarea lor în “Cizmă” se anunţă una cu grad de risc extrem de ridicat, din cauza reacţiei pe care tifosii peninsulari au avut-o deja pe site-urile lor.
Suporterii echipei lui Cavani şi a lui Lavezzi s-au aprins şi din cauza incidentelor care s-au produs cu ocazia partidei tur, de la Bucureşti. Acum patru săptămîni, pe Ghencea, românii şi napoletanii s-au războit cu torţe, cu petarde şi au încercat să rupă gardul despărţitor.
“O rasă de ţigani!”
Dar mesajele pe care italienii le transmit pe forumuri ale fanilor lui Napoli şi pe pagini de facebook special create developează adversitatea pe care ei o arată faţă de români, pe care îi numesc “o rasă de rahat”, “neam de ţigani de rahat”. Ultraşii au mai descoperit şi un alt motiv pentru un război cu românii: “Steliştii sînt înfrăţiţi cu Roma. Mulţi dintre ei vin la meciuri în tricouri ale Romei”. Gruparea din Capitală e cel mai mare rival al lui Napoli, mai urîtă decît sînt Milan, Inter şi Juventus.
Cer protecţie maximă
Oficialii Stelei ştiu deja că există risc de incidente la meciul de pe 15 decembrie, aşa că vor solicita protecţie sporită pe toată durata deplasării echipei în Italia. De asemenea, dacă ameninţările italienilor vor continua o dată cu apropierea partidei, şefii din Ghencea se vor adresa UEFA şi-i vor cere forului european să monitorizeze cu atenţie duelul.
Roş-albaştrii cred că pericolul ar fi chiar mai mare dacă partida, ultima din grupă, va fi decisivă pentru calificarea în faza următoare a Europa League.
30.000 de euro a fost amendată Steaua pentru incidentele din tur

1.500 de napoletani
s-au aflat pe Ghencea acum trei săptămîni
MM: “Nu mergeţi la Napoli!”
Fostul manager al trupei din Ghencea, Mihai Stoica, are un mesaj clar pentru suporterii roş-albaştri: “Fac un apel la fanii Stelei: nu trebuie să meargă la Napoli! Ar fi un gest foarte inteligent din partea lor să urmărească meciul de la Bucureşti şi să nu încerce să ajungă pe stadionul <San Paolo>! Am mai mulţi prieteni acolo şi credeţi-mă că ştiu despre ce vorbesc”.
Ziariştii italieni: “La Bucureşti a fost coşmar!”
Fotoreportarul cotidianului italian Corriere dello Sport, Pietro Mosca, a dezvăluit, după partida de la Bucureşti, pe care a văzut-o din trubunele stadionului din Ghencea, că a trecut prin momente de coşmar. “Am fost victimele unei violenţe gratuite care i-a şocat pe toţi fanii napoletani. După ce am plecat cu un taxi de la stadion, am oprit la un semafor, unde maşina a fost atacată de mai mulţi stelişti înarmaţi cu sticle şi bîte. Persoana care era cu mine în taxi a stat trei ore la spital pentru îngrijiri medicale. La aeroport ultraşii ne-au aşteptat din nou, dar am fost apăraţi de poliţie”, a povestit Mosca.
60.240 e capacitatea stadionul “San Paolo”. La precedentele partide de acasă ale italienilor au venit 27.897 (la 0-0 cu Utrecht), respectiv 52.910 (la 0-0 cu Liverpool)
http://garduldefier.wordpress.com/
http://odorica.blogspot.com/

marți, 26 octombrie 2010

Moartea lui Pyrrhus(319 i.H.-272 i.H.)

Cucerind orasul Argos,Pyrrhus patrunse in cetate si pe una din strazi intampina o rezistenta neasteptata.Un grup de tineri se arunca asupra lui si mama unuia din ei,o batrana,privea de pe acoperisul casei lupta care se incinsese.Vazand ca fiul ei era sa fie omorat de rege,ea ii azvarli o tigla in cap si regele se prabusi ucis.Astfel pieri de o moarte josnica si nedemna unul din cei mai mari generali ai lumii vechi.Soarta,care de atatea ori isi bate joc de oameni si de nazuintele lor,rezerva astfel de sfarsituri jalnice unora din cei mai de seama eroi.Pyrrhus,care voia sa cucereasca o lume intreaga,pieri de mana unei babe.
Pyrrhus din Epir (scris și Pyrrhos sau Pirus). Rege al moloșilor, populație greacă din regiunea Epir (306-302 și 297-272 î.Hr.) și al Macedoniei (288-284, 273-272 î.Hr.). S-a remarcat ca un mare general, cunoscute fiind mai ales luptele sale din sudul Italiei împotriva statului roman. Chemat de orașul-stat Tarent în ajutor împotriva expansiunii romanilor, el a obținut două victorii în luptele cu aceștia, la Heracleia și Ausculum. Pierderile mari în rândul armatei sale din bătălia de la Ausculum l-ar fi făcut pe rege să exclame: "Încă o victorie ca aceasta și suntem pierduți!" De aici vine expresia "victorie a la Pyrrhus". După noi lupte, care îl poartă și prin Sicilia, regele epirot este înfrânt de romanii conduși de Manius Curius Dentatus în lupta de la Beneventum din 275 î.Hr. și se retrage în patrie. Moare în anul 272 î.Hr. în luptele de stradă din orașul Argos, în timp ce ducea un război împotriva Spartei și Messenei, aliatele rivalului său la tronul Macedoniei, Antigonus al II-lea Gonatas.

http://odorica.blogspot.com/

luni, 25 octombrie 2010

O poveste de dragoste

Blackfield - My Gift Of Silence

If I compiled
All my crimes and my lies into amnesty,
Would you come back to me,

The smile on my lips
Is a sign that I don't hear you leaving me,
And I don't hear my own soul scream,

I'll read your lips,
Watch your scarf play at your hips,
And I know its true,
But I don't hear him call to you,

Don't blame yourself,
Don't change yourself,
Just want to be over you say you feel love
Save you love,
Don't hate yourself,

If I compiled
All my crimes and my lies into amnesty,
Would you come back to me,

The smile on my lips
Is a sign that I dont hear you leaving me,
And I don't hear my own soul scream,

Don't blame yourself (Don't Blame Yourself),
Don't change yourself (Don't Change Yourself),
Just want to be (Just Want To Be) over you say (Over you say) you feel love (Don't change yourself)
Don't hate yourself.
http://roderrock.blogspot.com/

duminică, 24 octombrie 2010

Sa lasam pudibonderia la O PARTE.

Imi este sila de oamenii care  fac parada de pudibonderie falsa, sa faca totul   incit sa fie inregimentati cu toti prostii la un loc. Vorba cuiva prosti dar multi si ar putea fi benefica. A nu iesi din rind, a nu spune lucrurilor pe nume este un atentat  la  vitorul nostru. A nu arata mizeria morala si financiara in care traim, inseamna ca ne condamnam singuri.
A nu merge pina la capat,  pentru a instaura o noua conducere si o noua ordine in tara cu orice pret, chiar cu instaurarea militarilor la conducerea tarii, este o blasfemie la adresa unui intreg popor, condamnat la mizerie si saracie pentru multi zeci de ani.
 A ne multumi sa intram sau nu, in corul latratorilor de la Guvern sau Cotroceni  inseamna sa fim  oameni fara o gindire sanatoasa pe termen lung. A NE MULTUMI CU CORUL LATRATORILOR CARE NU SPERIE CONDUCEREA TARII, pentru ca ESTE CALARE PE CAI MARI inseamna lasitate maxima.
In timp oamenii exasperati, de  bataia de joc a primului om al tarii la adresa lor, poate acesta  chiar, face sex oral cu prima parasutista a tari, si in mici PAUZE, de lucru zice, catre garzile care il apara de muste:"mai aruncati-le in cap la prostii aia care  zbiara, inca o  cisterna de apa rece ca ghiata ca, sa-si mai racoreasca entuziasmul." Am imaginatie? Dar credeti ca ii intereseaza pe acesti hoti criminali, de hoarda  de prosti care se amageste imbatindu-se cu apa rece? Eu nu vad nici o solutie si  pentru debarcarea acestor borfasi si aportul decisiv al armatei poate fi salvator. Altfel nu scapam. Sa ne trezim luind aminte ce se intimpla zilele acestea la manifestatiile armatei si la 2 zile ale sindicatelor impreiuna cu societatea civila. a nu uitam ca aceasta este numai o repetitie. O mare manifestatie care trebuie ca mearga pina la capat pentru debarcarea criminalilor tarii si a poporului trebuie bine chibzuita si programata pe timp indelungat saptamini si chiar luni daca este nevoie. Dar acum a venit iarna. Ce au pazit pina acum organizatorii manifestatiilor?  PE ASTA AU CONTAT SI GUVERNANTII.  Descalecarea lor de pe spatele nosrtru, nu se face cu manevre sa sarje  desperecheate si disproportionate, trebuie sa stea tot timpul in fata criminalilor pina cind se vor satura manifestanii si vor lua cu asalt  si sa cucereasca reduta cu ajutorul armatei. Altfel nu avem scapar, latrind ca niste catei calcati pe coada. Atit am avut de spuns si imi asum raspunderea. Nu va pierdeti increderea, compatrioti !!! Capul sus, pieptul; inainte !!! papapa
http://odorica.blogspot.com/

Viitorul in ceata....Cele mai puternice sindicate sint in America sustinute de Mafia americana,nu uitati cazul Hoffa pres.sind.camionagiilor

Romanii sint creduli. In situatia grava in care sintem, ei sint inca inconstienti si reactioneaza haotic.Nu se gindesc ca  aceasta situatie este numai inceputul. De aceea atunci cind scriu articole mai vehemente,  la adresa hotilor si criminalilor de la conducerea tarii, spun ca nu trebuie sa dau exempolul din Franta de la Paris. Ei nu inteleg ca  aceste  animale pradatoare de la conducerea tatii, nu pleaca  numai cu demonstratii pasnice. Mai ales ca manifestatiile de pina acum, le-au dat curaj nicidecum nu  i-au speriat. Aceste manifestatii, au demonstrat ca nu au de ce se teme. In Bucuresti locul unde s-au desfasurat la manifestatii la guvern si Cotroceni, au participat oamenii veniti din provincie,  nicidecum bucurestenii care erau la ei in oras, nu trebuiau sa vina de pe drum si sa stea pe strazi. Bucurestenii mergeau acasa o ora sau doua si apoi reveneau. Dar ei sint mai lasi ca lasii.
Asa ca spun ca astept cu mare interes, rezultatul celor doua manifestatii impotriva guvernului din 25 si 27 octombrie. Chiar daca ar veni 80.000 de oameni tot nu este suficient,  ar trebui sa vina jumatate din bucurestenii valizi pentru a lua cu asalt Cotroceniul si nici asa nu este sigur ca  Dracul care ne conduce sa inteleaga ca trebuie sa plece.Ca el cu nebuniile lui de "Presedinte Jucato" ne-a adus aici.Toata tara, toata conducerea tarii, toti  la un loc si fiecare dintre noi, vietile noastre, vietile copiilor si nepotilor nostrii depind de pandaliile acestui bezmetic. Viata noastra de zi cu zi si peste 30 de ani, v-a avea amprenta acestui nebun. Nu trebuie lasat mai departe sa ne duca in prapastie, caci sintem pe marginea prapastiei, a unui popor intreg de 22 mil.oameni.
Acum dupa demonstratii, vom vedea cit de mult ne putem baza pe  sindicate, societatea civila si fiecare nemultumit care, nu se considera a fi  incorporat in orice  grupare. Sa dovedim ca nu sintem risul lumii, asa cum am ajuns. Acest diavol ne-a luat repede si lucrurile au evoluat, mai repede de cit ne-am dat noi seama. Cuvintele lui " tai 15 % din pensii si 25 % din salarii" nu trebuiau lasate fara urmari. Nu trebuiau  sa mearga fiecare acasa si profesorii in vacanta, ci sa ramina sa lupte ca era vremea buna si vara toata la dispozitia lor. Dar acum vom stii adevarul si mai  ales ce avem de facut. Voi reveni cu acest subiect dupa  data de 27 oct.2010. In orice caz chiar daca nu sint sperante, trebuie sa gasim  solutii de bun augur care, sa ne ingaduie sa terminam cu aceasta slehta de nemernici criminali, care au atentat la fiinta noastra nationala si fizica.Sa dovedim ca nu sintem risul lumii si  nici mai prejos ca francezii, sintem si noi oameni care trebuiesc respectati, nu sintem animale.Si sa  avem curajul de a ne lua  destinul in  mina.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
http://singurafelina.weblog.ro/

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Salut prietene Michael !

Moarte ARMATEI , contra fixativ pentru ministru...

Militarii romani mor. Isi dau viata prin Afganistan si pe aiurea. In schimbul injuraturilor, a scuipaturilor politice si a catalogarilor "nesimtite", militarii cad la datorie. Tacut si fara propaganda! Udrea ar tusi daca ar circula cu masini mai vechi de 2009, iar pe soldati ii trimite Oprea la lupta cu tehnica proiectata prin anii '50 si construita prin 1972. Adica acum vreo 38 de ani, cand multi dintre membrii comisiei de aparare ai Camerei Deputatilor nici nu se nascusera. "Hai dom'le ca e tehnica sigura! Am incercat-o 50 de ani si nu s-a stricat!" Hai, nu zau?! Dar, ce-ar zice, de exemplu, domnul ministru Oprea, daca si el ar merge pe strada cu un Wartburg, proiectat prin 1950, construit in 1982 si modernizat? Nu-i asigura prestanta si nici siguranta, nu-i asa? Oricum, dupa cate am inteles, Wartburgul nu depaseste 90 km/h deci, e sigur! Si, daca tot este atat de sigur, de ce nu zboara Basescu cu AN-2? Ca e si mai ieftin! Cu banii pe vreo 20 de Volkswagenuri Tuareg va garantez ca se poate cumpara un nou avion pentru parasutistii militari! Ar fi posibil? Nuuuu! Puschea pe limba! Caci, nu se poate, draga electoratule, ca toate sutele alea de fufe de pe la toate agentiile nationale si nepoate de pe la toate institutiile guvernamentale din teritoriu sa umble cu masini ne-reprezentative! E scumpa, dom'le, tehnica militara. Asa e! Dar cu banii pe toate BlackBerry-urile din Parlament se pot cumpara doua AN-2 noi-noute, nu numai unul. Cu banii doar de pe bordurile de pe Soseaua Stefan cel Mare cumparam doua tancuri! Iar cu banii de la schimbarea anuala a laptopurilor de la Parlament echipezi vreo doua batalioane de infanterie! Geme tara de diverse prostituate-blonde si bisnitari-lideri de partid cu doctorate in stiinte militare, iar noi nu avem nici macar o strategie de inzestrare coerenta si nici vreun plan mai acatarii pentru inlocuirea vechiturilor carora, pompos, le spunem "tehnica de lupta". Din Armata Romana doar atata a ramas: prilej de defilari electorale, cand se avanseaza plutonierii sefi ai natiunii intre ei. In rest, mor unii, mor altii, ce mai conteaza? Stau alti 100 pe la porti sa le ia locul. Tara-i plina de patrioti! Din pacate-i plina si de politruci de generatie noua. Si de decidenti militari fara o minima coloana vertebrala! Cine-i de vina pentru Tuzla? Nimeni! Pentru accidentul cu rachetele iesite de vreo 15 ani din uz de la Mangalia? Nimeni! Pentru masinile de lupta ne-blindate din Afghanistan? Nimeni! Pentru alti morti, pe timp de pace, din Armata Romana? Nimeni! Nu i-au omorat misiunile de scotocire din Afghanistan, nici misiunile S.A.R., nici misiunile pe mare sau pe munte, nici misiunile de transport strategic in spatiul inamic si nici operatiile de deminare din portul Constanta. I-au omorat doar indiferenta si indolenta politica, iresponsabilitatea inzestrarii si instruirii Armatei si minciuna existentei vreunui pic de onoare la varful Armatei. Militarii romani mor. Pentru linistea lui Oprea. Ii raman lui salariile „nesimtite” ale soldatilor, ca sa isi cumpere fixativ, sa fie gigea cand o inghesuie in Wartburg pe tarfa lui Cocoş!...

Simona Ela FICA
http://exploziv-news.ro/
http://singurafelina.blogspot.com/

joi, 21 octombrie 2010

Comentariu la art. Stop.

Acest articol este de fapt o chemare  la a stringe rindurile si a fi uniti pentru a scapa odata de ciuma aceasta de pe capul nostru al tuturor romanilor si a tarii. Aceasta chemare catre toate fortele tarii, este facuta de sindicatul militarilor in rezerva.
 Nu reprezinta pe militarii activi, nici pe cei care lupta prin contract in Afganistan pe cosciugele lor, bune de dus la fier vechi numite, tancuri.
Dupa cum  stiti si eu am lucrat in armata ca laboranta si stiu toate mizeriile si timpeniile care se petreceau acolo inainte de 1989, in timpul asazisei revolutii si putin dupa.
Acei oameni care aveau Academia Militara de la Frunze fara sa aiba decit 7 clase, primitivi  adusi din fundul tarii de la coada vacii si ajunsi  ofiteri cu  Academia Militara si apoi la comasat trecuti ca si cum ar avea liceul terminat, aveau o gindire primitiva
Am ironizat mereu  atitudinea lor. Dar nu erau ca parlamentarii si guvernantii nostrii de acum. Nu aveau lantul asa de lung asa cum il au acum.
Stiu cit de viteji erau ofiterii care, am mai povestit in timp ce se tragea de asazisii teroristi, ei erau obligati sa stea la unitate, li s-au adus paturi, erau in papuci si pijama. Dar sus pe acoperisuri erau soldatii inspaimintati ca sint atacati.
La citeva zile dupa ce s-a clarificat ca  Iliescu  si ai lui a luat puterea  s-au infiintat la U.M. marimile din MAPN. Acestia de care am mai povestit, ne-au adunat in hala sect.4 unde se reparau tancurile si de sus de la balcon, ne-au spus ca  nu s-a schimbat nimic, tot ei sint la putere si noi sa ne vedem de treaba ca, vom avea serviciu in continuare si copii nostrii vor fi angajati acolo. Dar nu a fost asa,caci s-a desfiintat si totul s-a deteriorat, finalizindu-se cu  somaj tehnic si apoi somaj definitiv.
Dupa de G. si  consilierul lui Basescu  sulfa, cu parul alb si pres la toti, a scos o lista cu cei care fusesera raportati de informatori ca sint cu noile partide, Taranistii si Liberalii. Au citit cam 10-15 persoane si au zis la fiecare cu cine erau si ca  sa plece.  Numai la sectia unde lucram din 100 de persoane  17 erau informatori.Dupa ce s-a aflat despre ei, nu s-a intimplat nimic, caci erau si mai protejati ca inainte.
Din lista aceea cu persoane indezirabile, imi mai amintesc de una singura o femeie modesta, de la sectia  Scularie. Inima unei U.M. productiva. Spun aceasta ca aceasta sectie se bazeaza pe matriterie, care este cea mai importanta, la facerea noilor piese de avioane, rachete. Nu stiu cu ce se ocupa acolo, poate era magazionera, pontatoare. Stiu un lucru sigur ca avea o sora inginera. Si colegele mele discutau mereu ca, parintii sint suparati ca una dintre fete a ajuns ing.ca-i placuse cartea, iar cealalta a ramas fara studii.
Aceasta din urma fiind data afara urgent adica de a doua zi, a dovedit ca nu era proasta familiei cum se spunea. A inchiriat un camion si a mers la fabrica de carton asfaltat  urmind sa plateasca si chiria camionului si  balotii de carton asfaltat dupa vinderea cartonului. Si cu camionul incarcat a luat la rind satele din Prahova si  in citeva ore, a vindut toate baloturile de carton asfaltat. Fiecare gospodarie taraneasca avea nevoie, unii pentru acoperirea caselor, altii pentru grajd, altii pentru un sopron, pentru un cotet de porc, de ciine, pentru acoperirea WC. In sfirsit a inceput sa faca mai multe drumuri pe zi. Unde poposea camionul era inconjurat de sateni si marfa disparea ca prin farmec, dar portofelul daca mai avea loc se ingrosa.
A urmat la scurt timp, sa cumpere un camion apoi 2, 3 si mai departe nu stiu decit ca s-a umplut de bani cea care era socotita cam prostuta, in timp ce sora ei  ing. a ramas somera si a ajuns ca o ajute pe prostuta .
Atit mai stiu ca si-a facut  vila in cartierul Albert cartier de lux la marginea orasului nostru. Stiu ca intorcea banii cu lopata. De aici incolo nu mai stiu nimic.
Vedeti tot raul este spre bine.  Si aptitudinile ei de mare negustoreasa a dat roade.Nu va luati dupa aparente.
Si am incalecat pe o sa si v-am spus povestea(adevarata) asa.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
http://odorica.blogspot.com/
Muy buen día y fin de semana Odorica,e spero la disfrutes cuando la escuches, saludos
P
Muy buen día y fin de semana Odorica,e spero la disfrutes cuando la escuches, saludos
P
Muy buen día y fin de semana Odorica,e spero la disfrutes cuando la escuches, saludos
P

miercuri, 20 octombrie 2010

Blog secret personal (dar la comentarii cine a vrut sa ma gaseasca m-a gasit)

Asa am vrut sa fie dar  mereu am zis sa intreb pe cineva insa am aminat. Am avut un blog secret pe weblog, cu parola dar s-a evaporat si eu am uitat, cum am facut. De aceea imi cer scuze catre cei carora le-am incalcat intimitatea si am pus aici anumite postari.Cit de curind ii pun parola si nu voi stii decit eu ce scriu.
Nu m-am grabit sa fac acest lucru ca pe celalalt blog secret mi-am varsat nervii si am scris  in asa fel incit s-a  inrosit ecranul calculatorului. Acum am aminat pentru ca am zis ca, tot la fel o sa fac . Sa  scriu cele mai groaznice lucruri si poate cind nu voi mai fi v-a vedea familia si nepoata v-a zice uite, ce mai bunica am avut. Ce-i mai trecea prin cap la virsta ei. Vai ce rusine !!!!
Acesta este motivul pentru care am aminat punerea parolei, ca sa nu fiu ispitita de necuratu. Inca odata imi cer scuze ca am pus postari, pe care nu aveam dreptul sa le pun.
Ati vazut ca la comentarii am fost gasita  de cele mai  de neasteptat persoane, asta daca ati parcurs toate comentariile cu atentie :).
Cu bine
Odorica

marți, 19 octombrie 2010

Cicero Marcus Tullius (106-43 i.Hr.)

 "Bugetul trebuie echilibrat,
Tezaurul trebuie reaprovizionat,
Datoria publica trebuie micşorata,
Aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderata şi controlata, şi
Ajutorul dat altor ţari trebuie eliminat
pentru ca Roma sa nu dea faliment.

Oamenii trebuie si înveţe din nou sa munceasca în loc sa traiasca pe spinarea statului."
 ( Cicero, anul 55 înainte de Cristos)
 
 
In concluzie nu s-a modificat nimic de 2065 si de ani.
http://dariaion.blogspot.com/ 

Incestul in traditiile si mitologiile lumii

Incestul simbolizeaza tendinta catre unire a celor de-o seama, ba chiar exaltarea propriei esente, descoperirea si ocrotirea eului celui mai ascuns. Este o forma de autism. Se regaseste in majoritatea mitologiilor, in relatiile dintre zei, dintre faraoni si dintre regi, in societatile inchise care vor sa-si pastreze si sa-si intareasca suprematia esentiala. Apare la egipteni (Isis se marita cu fratele ei, Osiris; cu fiul ei Horus are patru copii); la incasi, la polinezieni, la greci etc.
Incestul dintre frate si sora pare sa fie o regula in cazul nasterilor divine din mitologia irlandeza. Regele uzurpator Bres este fiul unei femei din neamul Tuatha De Danann, Eri (personificare a Irlandei) si a lui Elatha (stiinta), fratele ei, fiul lui Delbaeth [forma). Eroul Cuchulainn este si fiul regelui Conchober (substitut al zeului Lug) si al surorii sale Medb care, inainte de a se casatori cu sotul ei Ailill, ii cunoscuse pe amandoi fratii ei. In povestirea Petitul Etainei, regina Irlandei este gata sa comita adulterul cu fratele ei, iar intr-o prima versiune a legendei, Dagda comite adulterul cu sora lui, Boandy, sotia fratelui sau Elcmar… Celor patru zei barbati din panteonul irlandez li se opune o singura divinitate femeie, care, desi fecioara, este sotia lor comuna. Incestul, care nu are nimic de-a face cu imoralitatea posibila a personajelor mitice irlandeze, ar constitui o referinta la timpurile adamice ale Facerii.
Dupa psihanalisti, tentatia inconstienta si refulata a incestului constituie complexul lui Oedip sau al Electrei, dupa caz, si ar reprezenta o faza normala a sexualitatii infantile in cursul evolutiei sale. Doar fixarea lui ar fi generatoare de nevroza. Trebuie facuta deosebirea dintre incestul semianimal care penduleaza intre normalitatea infantila, interzicerea sociala, perversiunea sexuala si nevroza, de incestul semireligios, incarcat de simboluri si derivina din credinte.
Legaturile incestuoase din antichitate, de pilda, nu se datorau, probabil, unei aplecari amoroase, ci unei superstitii speciale, strans legate de conceptiile mitice. Istoria relateaza ca un faraon din dinastia a II-a s-a casatorit cu sora, cu fiica si cu nepoata lui; Ptolemeii, cu surorile lor; Cambyse, cu surorile lui; Artaxerxes, cu cele doua fiice ale sale. In secolul al VI-lea d. Hr., Qobad I a luat-o pe fiica lui de sotie, iar satrapul Sysimithres pe chiar mama lui etc, dar toate aceste incesturi se explica prin faptul ca Zend-Avesta recomanda casatoriile consanguine ca sa accentueze asemanarea suveranilor cu divinitatea. Totusi, nu este sigur ca invatamintele din Avesta au fost hotaratoare in acest caz. Incestul pare mai curand sa corespunda cu situatia nu numai a societatilor inchise, dar si a psihismelor inchise si inguste, incapabile sa-l asimileze pe Celalalt; el tradeaza o deficienta sau o regresie.
Desi poate parea normal intr-o anumita faza a evolutiei, el exprima un blocaj, un nod, o oprire in dezvoltarea morala si psihica a unei sociejati sau a unei persoane.
Desi mitologia greaca este intesata de legaturi incestuoase si endogamia primitiva si-a lasat urme in societate si in psihism, incestul inspira tragicilor greci si, desigur, sufletului colectiv al poporului, o oroare sacra. La Roma, incestul era interzis de lege si vinovatii aruncati in prapastie de pe Stanca Tarpeiana.
http://odorica.blogspot.com/

luni, 18 octombrie 2010

S T O P


ROMÂNI, FIȚI ALĂTURI DE ARMATĂ, in data de 25 octombrie! ARĂTAȚI CĂ VĂ PASĂ! OFIȚERI DIN SRI, MapN, SIE, ANP, ANV, SPP, STS, POLIȚIE, JANDARMERIE, IESIŢI ÎN STRADĂ! Să punem PUNCT!!!



STIMATI COLEGI! TRAIM VREMURI ISTORICE, MOMENTE DE RASCRUCE IN ISTORIA ARMATEI ROMANE – SI NE INTREBAM ACUM… MAI EXISTA RESPECT SI ONOARE PENTRU ACEASTA INSTITUTIE? CEEA CE FAC GUVERNANTII NOSTRI, CU FUNCTII MARI IN STAT, DE A INSTIGA UNELE CATEGORII SOCIO-PROFESINALE IMPOTRIVA ALTORA, ESTE UN LUCRU GRAV, CU URMARI CE NU POT FI ANTICIPATE. IN OPINIA NOASTRA, SE IMPUNE CA INSTITUTIILE STATULUI CU RESPONSABILITATI IN DOMENIU, SA SE AUTOSESIZEZE SI SA CURME ACEASTA FORMA DE INSTIGARE A CETATENILOR ROMANIEI! IN ULTIMA PERIOADA DE TIMP, S-A CONSTATAT O INTENSIFICARE A ACTIUNILOR OSTILE IMPOTRIVA ARMATEI ROMANE, A CELOR CARE AU DESERVIT SUB ARME, ACTIUNI IRESPONSABILE SI RAUVOITOARE, EXERCITATE DE INALTII DEMNITARI AI STATULUI, LOVIND IN ACEASTA INSTITUTIE CARE A FOST (SI VA CONTINUA SA RAMANA) UN ORGANISM VIU, SI CARE ARE UN ROL PRIMORDIAL IN VIATA STATULUI ROMAN! DEOARECE, IN ULTIMUL TIMP, SUBSEMNATII, IMPREUNA CU ALTE MII DE CADRE MILITARE TRECUTE IN REZERVA IN CONFORMITATE CU OG7/1998 SI LEGEA NR 164/2001 PRIVIND PENSIILE MILITARE DE STAT, AM FOST SUB TIRUL PERMANENT AL ACTUALULUI GUVERN (DAR SI A CELUI TRECUT), VIZAVI DE “PENSIILE NESIMTITE” SI “CUMULAREA PENSIE-SALARIU”, NE PERMITEM, ATIT IN NUMELE NOSTRU, DAR SI ALTORA, NEMULTUMITI DE ACTUALA SITUATIE, SA ADUCEM LA CUNOSTINTA ACTUALEI GUVERNARI URMATOARELE:
Citeste mai mult...
http://exploziv-news.ro/ 
http://odorica.blogspot.com

Confucius (551 i.Hr.-479 i.Hr) invatat chinez

"INVATA SI DIN CIND IN CIND REPETA, NU-I ASA CA-TI PRODUCE BUCURIE?"

Cele mai vechi date biografice, înserate în opera istoricului Sima Qian, sunt deja impregnate de legendă. Descendent al unei familii princiare din satul Song, Confucius a ocupat înalte funcții oficiale la curtea suveranilor Lu (actuala prov. Shandong), petrece călătorind cei 13 ani ai unui exil început in 496, revine apoi în Lu, unde își încheie viața.
Dobândind o mare faima ca învațat și dascăl, Confucius organizează o școala la care s-au adunat potrivit tradiției, 3000 de elevi. Discursurile, reflecțiile, aforismele culese de discipolii săi au fost grupate in 20 de secțiuni ale lucrării „Cugetări” (Lunyu); aceasta este singura dintre cele 5 opere clasice ale confucianismului la care Confucius a colaborat personal. Confucius este prima personalitate a culturii chineze care a pus bazele unei concepții filozofice sistemice. Gândirea sa este mai mult o doctrină etico-politică decât un sistem filozofic propriu-zis, interesul practic depășește ín preocupările sale determinarea teoretică. Natura ar fi pătrunsă de o esență divina-„cerească” - din care s-ar desprinde natura umană și ea, în ultimă analiză, tot „cerească”. Problema de la care a plecat Confucius a fost modalitatea de guvernare care să asigure ordinea în stat și societate. Buna înțelegere între oameni și ordinea în societate se obțin numai prin desăvîrșirea interioară a individului și prin supunerea lui structurilor statale și culturale existente. Realizarea acestui ideal al desăvârșirii se face prin perfecta cunoastere a trecutului istoric, prin respectarea riturilor, obiceiurilor și tradițiilor ancestrale, prin subordonarea față de suveran si instituțiile statului. Virtuțile admirate de Confucius rămân pietatea filială, respectul față de frate, loialitatea, înțelepciunea, iubirea, curajul - calități proprii modelului de viață al aristocrației. Virtutea cardinală rămâne în ren (omenia, principiul iubirii umane). El a lăsat fără răspuns întrebarea dacă omul este bun sau nu de la natură. Din învățătura sa s-au desprins diferite linii de găndire și școli, fie filozofice, fie religioase, confucianismul, devenit ideologia oficială a monarhiei chineze în timpul celor două dinastii Han (206 î.Hr. - 220 d.Hr.) răspăndindu-se in antichitate și în ev. mediu în Corea, Pen.Indochina, Japonia.



Prezentare tradiţională
Opera cea mai importantă a ce a influențat in mod deosebit filozofia din Asia răsăriteană este Lunyu. Conține patru elemente de bază a filozofiei lui Confucius:
  • Umanitate (仁 ren),
  • Dreptate (義 yi),
  • Pietate (孝 xiao)
  • Cavalerism (禮 li).
În afară de acestea prioritatea majoră este acordată învățatului. Primul cuvânt din opera Lunyu fiind „învață“:

duminică, 17 octombrie 2010

Poezii impertinente de Ion Pribeagu(1887-1971) Pandele

Bunicuţa lui Pandele
De pe strada Ghica Tei
A băgat discret de seamă
Cum că nepoţelul ei,
Când nu-i observat de nimeni,
Nici de Ţonc, nici de Rodica,
Lasă orice jucărie
Şi se joacă cu puţica.
Şi i-a zis: – Pandele dragă,
Vai de mine, nu-i frumos!
Vezi pe domnul cel de colo,
Ăla grasu’ şi burtos?
Tot aşa o burtă mare,
I-a spus tainic bunicuţa,
O să-ţi crească, de vreodată
Ai să te mai joci cu puţa!
Rău s-a speriat Pandele,
Şi ofta cu-nfrigurare
Când gândea c-are să-i crească
Tot aşa o burtă mare;
Dar primind cadou o tobă
Şi un cerc şi o maimuţă,
De atuncea, niciodată
Nu s-a mai atins de puţă.
Şi-ntr-o zi, trecând pe stradă,
Într-o zi înnourată,
A văzut şezând pe-o bancă
O femeie-nsărcinată.
Şi-a strigat în gura mare,
De-a roşit şi bunicuţa:
- Vezi ce ai păţit, cucoană,
Dacă te-ai jucat cu puţa!


http://odorica.blogspot.com/

sâmbătă, 16 octombrie 2010

NERECUNOSTINTA, AROGANTA SI MAGARIE

Toată Europa ne ia în râs . Au uitat denumirea de român şi au înlocuit-o cu cea de rom . Au uitat contribuţiile noastre în ştiinţă , cultură şi din punct de vedere istoric şi ne cataloghează ca hoţi , tâlhari , ucigaşi şi alte apelative care pentru ei reprezintă o ameninţare , pentru omul de rând dar şi pentru integritatea naţională şi culturală.
Ce uită Vestul însă , este că , dacă nu ţineau piept românii atâtor popoare care au tot încercat să ajungă în interiorul continentului şi dacă nu-i „trimiteau acasă” , nu ar fi ajuns niciodată unde sunt astăzi .
Este normal că Franţa de exemplu a avut timp să se dezvolte în domeniul agricol , dacă în Evul mediu noi trebuia să pârjolim pământul pentru a-i înfometa pe inamici ; iar când francezii aristocraţi îşi petreceau timpul prin celebrele lor saloane , având timp de gândire şi de socializare , făcându-şi griji doar pentru un eventual conflict minor cu Anglia , noi pierdeam un sfert din populaţie în încercarea de a supravieţui ca neam , în războaie cu Polonia şi Turcia .
Voi rămâne tot la Hexagon . Ei ne acuză că avem grave probleme cu minoritarii şi trebuie să găsim o soluţie . Ne spun că aşa ceva nu este posibil în secolul 21 , că e inuman ce se întamplă . Din nou , Franţa să se uite în ograda proprie . Au probleme mult mai grave decât noi . După ce aproape o treime din populaţie a pierit la sfârşitul celui de-al doilea război mondial , au aplicat o politică pentru sporirea demografiei . Însă , pentru că era greu ca prin mijloace proprii să reuşească , au aplicat o nouă variantă : naţionalizarea imigranţilor veniţi din fostele lor colonii . Aşadar , odată venită oportunitatea , sute de mii de magrebieni au imigrat şi au invadat într-un fel sau altul Franţa . Iar astăzi , cea mai mare rată a infracţionalităţii este din cauza lor , cele mai însemnate proteste la fel , iar , demografic vorbind , îi vor depăşi în maxim 20 de ani pe francezi . Aşadar , încă odata spun , să se uite în propria ogradă şi să se abţină de la injurii şi acuze .
Pe plan cultural , suntem mereu acuzaţi că avem o ţară săracă din acest punct de vedere , că trebuie lucrat la acest capitol , că suntem cei mai puţin culţi europeni şi că nu vom putea ajunge la un nivel preferat de UE . Încă odată , o dovadă crasă de nerecunoştinţă , de ignoranţă şi nesimţire . În primul rând , noi nu vrem să fim în UE şi nici la un nivel impus de ei , pentru că suntem peste . Valorile tradiţionale româneşti şi obiceiurile şi cultura populară , depăşeşte cu mult orice alta de pe „Batrânul Continent” , iar tot din România , minţi luminate au dat lecţii la Paris şi Viena şi au reprezentat modele de inspiraţie pentru generaţii întregi . Astăzi , studenţii români umplu cele mai prestigioase Universităţi ale lumii şi doctoranzi români sunt şefi de echipa la cele mai importante firme ale lumii ...şi cu condiţiile din România , unde ca intelectual nu ne putem bucura încă de un statut prea privilegiat şi unde posibilităţile sunt mici din mai toate punctele de vedere , dar prin muncă şi dăruinţă , orice este posibil .
Aşadar , scumpă Europă , noi nu te vrem , dar atât timp cât coexistăm pe acest continent , învaţă să ne respecţi , să iei ca model ceea ce facem noi şi să îţi rezolvi propriile probleme înainte de a te lua de alţii.
Ruşine !
http://panaiteovidiu.blogspot.com/ 
Panaite George Ovidiu ND Cluj.
Noua Dreapta filiala Brasov  http://odorica.blogspot.com/

joi, 14 octombrie 2010

Din invataturile lui Sun Tzu

Sun Tzu, ilustrul general şi strateg chinez care a trăit după sursele tradiţionale în perioada „Primăvara şi Toamna” a Chinei (722-481 î.e.n.) este autorul lucrării de strategie militară „Arta războiului” in care propunea un şir de metode prin care un popor poate fi învins înainte să se scoată arma din teacă. Aceste metode sunt concentrate în următoarele puncte:
 
    • ”Discreditaţi tot ceea ce merge bine în ţara inamicului.”
    • “Implicaţi reprezentanţii claselor conducătoare ai ţării inamice în afaceri dubioase. Distrugeţi-le reputaţia şi, la momentul potrivit, supuneţi-i dispreţului propriilor concetăţeni.”...

    • “Utilizaţi creaturile cele mai ticăloase şi mai abjecte.”
    • “Răspândiţi discordia şi conflictele între cetăţenii ţărilor ostile. Întărâtaţi-i pe tineri contra bătrânilor.

    • “Ridiculizaţi tradiţiile adversarilor. Discreditaţi-le luminătorii de conştiinţă.”

    • “Induceţi în eroare inamicul, spre a-l conduce la temporizare.”

    • “Perturbaţi, prin orice mijloace, intendenţa, aprovizionarea şi funcţionarea armatei inamicului.”

    • “Slăbiţi voinţa luptătorilor inamici prin cântece şi melodii senzuale.”
    • “Daţi inamicului fete şi băieţi tineri pentru a-i lua minţile, dar şi jad şi mătase pentru a-i zgândări ambiţiile.”

    • “Fiţi generoşi în promisiuni şi recompense pentru informaţii.”

    • “Infiltraţi-vă peste tot spionii. Bazaţi-vă pe trădătorii care se găsesc în rândurile inamice.”
    • “Făceţi-l pe adversar să creadă că mai există o posibilitate de a se salva.
    •  Apoi, LOVIŢI.” 
    • http://odorica.blogspot.com/ 
 

Ultima previziune facuta de Vanga, care se refera la Romania, tinuta secreta 10 ani.

Unul dintre cei mai cunoscuţi mediumi din lume, Vanga, s-a născut la Strumica, în Republica Macedonia de azi, la 31 ianuarie 1911, într-o familie de ţărani. A fost un copil născut prematur şi cu complicaţii. Conform tradiţiei locale, un nou născut nu este botezat decât în momentul în care se presupune că va trăi. După primul său ţipăt, moaşa a ieşit în stradă ca să ceară de la un trecător un nume pentru copil. Numele ales pentru ea a fost Vanghelia, prescurtare de la Evanghelia, un nume grecesc care înseamnă „purtătoarea de veşti bune”. În copilărie a fost o fetiţă obişnuită, blondă cu ochi albaştri, inteligentă, căreia îi plăcea să se joace de-a medicul, prescriindu-le celorlalţi copii remedii din plante. La 12 ani, însă, a trecut printr-un moment dramatic, care i-a schimbat definitiv viaţa. O furtună cu vânt puternic, iscată din senin, a luat-o pe sus, târând-o departe pe câmp. A fost găsită după multe căutări, înspăimântată, acoperită cu crengi şi pietre, cu ochii plini de praf şi de nisip. Nicio încercare de vindecare nu a avut succes, astfel încât în scurt timp şi-a pierdut definitiv vederea.
În 1925 a fost primită la o casă pentru orbi din Zemun, Serbia, unde şi-a petrecut următorii trei ani învăţând să citească în alfabetul Braille, să cânte la pian, să tricoteze, să gătească. După moartea mamei sale vitrege a trebuit să se întoarcă acasă pentru a avea grijă de fraţii ei mai mici. S-a căsătorit în 1942 cu Dimitar Gushterov din Petrici, Bulgaria, unde s-a mutat şi ea curând şi unde a trăit apoi tot restul vieţii. A murit la 11 august 1996, spunându-le celor apropiaţi că nu-i este teamă de acest moment. A fost conştientă până în ultima clipă şi vorbea despre moarte într-un mod poetic, pentru ea aceasta fiind doar o trecere într-o altă lume.
Darul miraculos al profeţiei. Clarviziunea
După ce şi-a pierdut vederea, au început  treptat să i se dezvolte alte simţuri. La scurt timp a început să-şi manifeste darul prezicerii şi clarviziunea. Uneori vorbea cu fiinţe invizibile celorlalţi. Alteori, pe neaşteptate, intra în stări de transă, glasul îi devenea mai puternic şi spunea lucruri pe care în mod normal n-ar fi avut de unde să le ştie. Avea capacitatea de a comunica cu cei morţi, spunea unde se află persoane dispărute, rezolva cazuri criminalistice, punea diagnostice care se dovedeau exacte, vindeca bolnavii folosind remedii din plante.
Prima sa profeţie datează din perioada adolescenţei şi a constat în descoperirea unei oi care dispăruse din turma tatălui ei. Uimirii acestuia i-a răspuns că a văzut în vis unde era oaia dispărută. A mai spus că vede mereu câte ceva în vis, iar visele ei se împlinesc. Tot în perioada adolescenţei prietenele sale o rugau să le ghicească soarta. Toate prezicerile ei se împlineau şi lucrul acesta impresiona, deoarece încă nu bănuia nimeni că Vanga are harul prorocirii.
Majoritatea predicţiilor sale s-au referit la vieţile private ale oamenilor care o căutau, dar a făcut şi multe preziceri referitoare la viaţa politică internaţională; toate acestea s-au adeverit. Cercetările statistice au arătat că, de-a lungul timpului, peste un milion de oameni i-au solicitat ajutorul.
Susţinea că extraordinarele sale capacităţi paranormale erau în legătură cu prezenţa unor fiinţe invizibile a căror origine nu s-a priceput prea bine să o explice. Aceste fiinţe îi puteau oferi orice informaţii despre oameni, timpul şi spaţiul nefiind o problemă pentru aceştia. Pentru Vanga, viaţa fiecăruia îi apărea ca un film în faţa ochilor, de la naştere până la moarte. Doar că nu era în puterea ei să modifice nimic; putea numai să spună ce vede. Vanga a prevăzut cel de-al doilea Război Mondial
În ianuarie 1941, Vanga a fost vizitată de un spirit: un bărbat înalt, blond şi dumnezeiesc de frumos, călărind un cal alb, îmbrăcat într-o armură strălucitoare, ca un războinic din antichitate. Acesta a anunţat-o despre cel de-al Doilea Război Mondial: „Lumea a devenit tărâmul dezastrului. Milioane de oameni vor muri. Tu însă vei rămâne aici şi vei profeţi. Nu te teme, îţi voi spune eu ce să zici!”.
La 6 aprilie 1941, aşa cum prezisese Vanga, trupele germane au traversat graniţa iugoslavă. Ea a început să se manifeste ca un adevărat canal pentru această fiinţă şi a început să facă preziceri exacte despre locuri, evenimente, oameni implicaţi în război. Faima sa de prezicătoare s-a răspândit şi numărul celor care o căutau a crescut. La 8 aprilie 1942 a vizitat-o chiar regele Bulgariei, Boris al III-lea.
Între anii 1940-1950 a fost persecutată de comunişti, o perioadă a fost chiar în închisoare pentru că prezisese moartea lui Stalin. Capacităţile ei inspirau totuşi teamă, iar valul de persecuţii a luat sfârşit după ce a trimis acasă un poliţist venit să o ancheteze, îndemnându-l să-şi salveze copiii căzuţi într-o groapă cu var.
Din 1967, pentru că afluxul de oameni care o căutau era din ce în ce mai mare, a cerut ajutorul statului. Au fost desemnaţi oameni care să păstreze ordinea în faţa uşii sale, iar la primărie a fost înfiinţat un serviciu care înregistra datele tuturor solicitanţilor. În cele din urmă Vanga a fost recunoscută oficial. Se ştie că de-a lungul timpului ea a fost vizitată şi de importanţi şefi de state, care i-au cerut sfaturi. Printre aceştia se numără şi fostul cuplu dictatorial din România. O previziune importantă pentru România
Cu puţin timp înainte de moarte, Vanga a înregistrat pe bandă de magnetofon o previziune pe care a încredinţat-o uneia dintre nepoatele sale. Rugămintea sa era ca această previziune să ajungă la o anumită dată la o persoană anume, care are misiunea de a o face cunoscută românilor. Explicaţia pe care ea a dat-o a fost că „Românii sunt oameni speciali, dar nu mai cred în valorile lor şi, dacă mesajul le este adus de un străin, este mai bine primit decât de la unul de-al lor.”
Vă prezentăm în continuare textul acestei previziuni:
„Eu sunt foarte mică pentru ca el să vină la mine, aşa că eu transmit această veste, care mi-a venit de Sus. Să fie despachetată în luna ianuarie, ziua 24, anul 2005 şi, în cel mult o lună de zile, să fie dusă celui la care voi face referire în text. Dacă nu se va putea ajunge la el, să fie dată celor din preajma sa. Să vă ajute Dumnezeu!
În bucuria acestei lumi, în România va veni cel promis lumii. Se va bucura întregul Pământ de naşterea lui. Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii lui, până când va veni ceasul său. Cu puterea de Sus va fi dăruit. Pământul, Apa, Focul îi vor veni în ajutor. O dată cu venirea lui în această lume, tot ceea ce este construit pe minciună se va nărui. Toate acestea se vor petrece în anul 2005. El va fi piatra de temelie pentru omenire. Primii care îl vor recunoaşte vor fi cei din poporul său, poporul din care el a ieşit. Drept răsplată, el va aduce acest popor pe cea mai înaltă culme a desăvârşirii, din întreaga lume. Acest popor va deveni  o adevărată pildă pentru toate popoarele pământului. El nu va veni cu un cal viu, ci cu un cal din fier, pe care singur îl va mânui.”

Darul vindecării
Înafara capacităţilor previzionare şi de clarviziune, Vanga a fost şi o vindecătoare miraculoasă. Pentru aceasta utiliza exclusiv plante. Considera că oamenii ar trebui să se trateze folosind doar ierburi care cresc în zona în care ei locuiesc. Prescria băi cu infuzii de plante despre care spunea că au efecte binefăcătoare asupra pielii. Vanga nu se opunea medicinii alopate, însă spunea că nu e bine să iei prea multe medicamente pentru că acestea „închid porţile prin care natura reface echilibrul în corp cu ajutorul ierburilor.”
Cea mai mare plăcere a ei era să stea de vorbă cu florile: susţinea că ele îi povestesc o mulţime de lucruri. Vanga a trăit în concordanţă şi armonie deplină cu natura, făcând cu adevărat parte din natură, scria K. Stoianov, un biograf al său. Tocmai de aceea, natura comunica, vorbea cu ea atât de explicit. Vanga, având simţurile desăvârşite, putea recepţiona mesaje de la tot ceea ce o înconjura: de la ierburi şi de la copaci, de la pietre şi din cosmos, din trecut şi din viitor.
Uneori, Vanga rămânea tăcută şi nemişcată, cu un aer absent. În aceste momente, în care era desprinsă de realitate avea viziuni, ori vorbea cu fiinţe din alte planuri ale manifestării, aşa cum i-a spus o dată surorii ei mai mici Liubka, împreună cu care era la fântână după apă: „Am vorbit cu un om, un călăreţ care a venit la fântână să-şi adape calul. Eu i-am spus să nu se supere că nu-i faci loc, deoarece tu nu-l vezi. Călăreţul mi-a spus: Vezi iarba aceea cu flori albe, mici, care creşte lângă fântână? Este «iarba-stelelor» şi ajută la vindecarea mai multor boli.”
După cum mărturisea ea însăşi, tot ce ne înconjoară e viu. Nu există ,,natură moartă”. Totul este coordonat de materia superioară, adică de raţiune. Medicii erau uimiţi de rezultatele ei. „Farmacia Vangăi” cuprindea plante, flori, precum şi alte substanţe obţinute pe cale naturală şi înzestrate, parcă special pentru om, cu miraculoase puteri de vindecare.
Vanga a fost o femeie misterioasă şi plină de calităţi
Vanga spunea că se roagă în permanenţă la Dumnezeu. Mai spunea că toate capacităţile sale paranormale nu sunt altceva decât un dar natural pe care ea n-a făcut altceva decât să-l folosească spre binele celorlalţi. De mică s-a obişnuit să aibă grijă de ceilalţi, fără să ceară nimic pentru sine. Cu o modestie rar întâlnită, Vanga spunea că totul vine din afara ei, că ea nu face altceva decât să „transmită”, să „traducă” cele spuse de entităţile cu care comunică.
Sănătatea morală şi spirituală a oamenilor erau foarte importante pentru ea. Trăia într-o stare de idealizare a omului şi a tot ce este omenesc. Nu tolera minciuna, mişelia, invidia. Ea nu permitea nimănui să se răzbune, afirmând că omul este creat pentru fapte cuviincioase, iar perfidia şi intriga sunt nedemne de el. Era destul de dură cu cei pe care îi considera răi sau păcătoşi. Aceştia erau mai întâi demascaţi în public, apoi daţi afară din casă.
Îi simţea pe cei care veneau la ea cu gândul ascuns de a-i verifica puterile ori de a face înregistrări pe care ea nu le permitea. Odată, un grup de savanţi a hotărât să realizeze un film despre Vanga şi, pentru aceasta, au făcut o gaură specială în peretele din odaia vecină şi au instalat acolo o cameră de luat vederi. Vanga i-a suportat trei zile, apoi a spus:„Credeţi că, dacă sunt oarbă, eu nu văd ce se petrece?” S-a constatat atunci că întreaga peliculă era curată. Vanga era meticuloasă şi foarte atentă la ceea ce spunea. Înainte de a rosti o frază, medita asupra ei. Ea a fost nu doar o prezicătoare, ci şi o sfătuitoare a celor care o căutau pentru cele mai diverse probleme. Unul dintre cei care au vizitat-o, spunea: „Chiar dacă nu-ţi prezice nimic, este pur şi simplu suficient să mergi la Vanga pentru un sfat, deoarece ea citeşte din cartea vieţii.”
La moartea soţului său, în 1962, Vanga a intrat într-un somn profund din momentul în care acesta a fost adus acasă de la spital până în clipa înmormântării. Apoi a explicat cu simplitate: „L-am condus până la locul care i-a fost hotărât”.
Vanga era o femeie simplă, extrem de ordonată şi iubitoare de curăţenie. Nu-i plăcea să lenevească şi nici la alţii nu tolera lenea. Ea „simţea” culorile şi îşi împodobea casa cu lucruri croşetate de mâna ei în culori vesele. În casă, cu toate că trona o mare sărăcie, era curat şi plăcut. Iată ce spunea Vanga unei vizitatoare: „Cum o să înaintezi spre lucrurile mari, când nu le cunoşti pe cele mici?”
Ridicată la rang de cult, dragostea sa pentru curăţenie a fost explicată chiar de ea: „În fiecare zi vin la mine mulţi oameni. Ei pleacă de aici curaţi, dar la mine rămân bolile lor, grijile lor, proasta lor dispoziţie, amintirile triste şi toate celelalte probleme. Pe umerii mei apasă greu toate acestea şi de aceea fac curăţenie, pentru că aşa mă simt uşurată.” Previziuni pentru viitorul omenirii
Vanga a prezis de-a lungul timpului evenimente marcante pentru omenire cum ar fi cele de la Praga din 1968, din Liban din 1982, dezastrul de la Cernobîl, căderea URSS, scufundarea submarinului Kursk (previziune făcută cu 20 de ani înainte de producerea catastrofei) sau distrugerea turnurilor gemene din New York.
Ea spunea că „Lumea va suferi o mulţime de cataclisme şi necazuri mari se vor abate. Se va schimba însăşi conştiinţa oamenilor. Timpuri grele vor veni. Oamenii se vor împărţi după credinţa lor.” „Suntem martorii evenimentelor cutremurătoare ce vor modifica soarta şi destinul omenirii.”
Pentru viitorul ceva mai îndepărtat a prevestit că „În cosmos se va descoperi viaţa şi deodată va deveni limpede cum a apărut viaţa pe Pământ.” Iar în următorii 200 de ani oamenii vor intra în contact cu fraţii lor spirituali din alte lumi.
http://garduldefier.wordpress.com/ 
http://odorica.blogspot.com/

marți, 12 octombrie 2010

...odata.....cindva.....

trecerile raman si se transforma in umbre, penumbre si lumini…

Eu, am ales mereu lumina din suflet si intunericul mangaierilor subtile!

Sursa://dorsidor.weblog.ro/

http://odorica.blogspot.com/


Ajudem os irmaos do Poquisteo (ce parere aveti de aceasta propaganda?)Am pus special ca sa vedeti cum se pune problema in Pakistan

A Paz às "Paki Girls" e a todas pessoas que por aqui passarem!


Estou aqui para dar um apoio moral ao líder da Al-Qaeda, Osama Bin Laden, que muito me comoveu quando falou sobre ajuda humanitária e mudanças climáticas, em sua última mensagem que foi divulgada nessa sexta-feira (1), na internet em um site Islâmico.
Osama Bin Laden pediu para todos os muçulmanos do mundo que ajudem as vítimas das inundações do Paquistão.

Bin Laden diz que há milhões de crianças que estão sem abrigo e sem os principais produtos para viver, incluindo água potável e que a enorme mudança climática está causando grande catástrofe no mundo muçulmano. O líder também ressalta a falta de solidariedade dos países árabes e muçulmanos, entre eles cita a Turquia, os países do Golfo e a Malásia.
"A resposta não esteve à altura da catástrofe", criticou Bin Laden, que também disse que nenhum dirigente árabe ou muçulmano foi até o Paquistão para constatar o tamanho da catástrofe, denominando-a de "a maior do século".

As regiões noroeste e sul do Paquistão foram afetadas por uma monstruosa inundação durante o mês de Agosto por conta de grandes chuvas.
Segundo a ONU à catástrofe paquistanesa foi uma das maiores crises humanitárias que o mundo já viu, que afetou mais de 20% do território Paquistanês, e 21 milhões de pessoas - mais de 12% da população - foram vítimas desse terrível desastre, ou seja, 10 milhões continuam sem teto.
O número de mortos chegaram a passar de mil!

O que eu acho deprimente é o fato de muitas pessoas já vieram me falar "Nossa, mas eu não estava sabendo de nada disso" ou então "Meu Deus, mas foi tão grave assim?".

O engraçado é que todo mundo sabe quem posou na capa da playboy, ficam exaltados quando algum time de futebol perde ou ficam preocupados em contar quantas celulites há no traseiro da Britney Spears enquanto mais de mil pessoas morrem em um determinado lugar do mundo, ninguém sabe e nem se quer tem um pingo de preocupação em cima disso.

E ainda tem coragem de chamar algumas pessoas de terroristas!
Quem será que estão sendo os terroristas desse mundo?
É REVOLTANTE!
Am pus  special sa vedeti cum se intretine un mit in Pakistan.

Fontes:AFP - Google Notícias
Sursa://poquistanesaocidental.blogspot.com/ Autor Ayesha Moschietta (fana lui O.B.L.).
http://odorica.blogspot.com/

luni, 11 octombrie 2010

El Lorenzo

EL LORENZO´S LAND CONQUISTA MOTO GP

La estampa de Valentino Rossi a lomos de su moto nunca tendrá su cosumación. El italiano es un genio y como toda divinidad deportiva nos pertenece a todos y cada uno de nosotros. Pero como persona y ser humano que es, es finito y tiene fecha de caducidad en el motociclismo. Sus años más prolíficos han pasado a los anales de la historia pero como diría Alfredo Relaño en fútbol, Valentino Rossi ya ha jugado sus diez mejores partidos, en este caso, il dottore ha corrido ya sus diez mejores carreras. Y puede que la última gran carrera haya sido en Malasia donde el `Lorenzo´s Land´ puso el broche de oro para cerrar el círculo de un campeonato en el que la suerte le ha llegado a modo de compensación por su entusiasmo en cada circuito.

El mundillo de las motos ha encontrado a un nuevo ídolo al que adorar. Jorge Lorenzo es el nuevo rey del motociclismo con todo el merecimiento. Es el actual campeón del mundo y el único capaz de encararse con Rossi sin miedo. Tiene alma espartana. Frente a todos sus compañeros que están cortados por el mismo patrón, el piloto español es el que pone la salsa. En el paddock, el bermellón no tiene cadenas ante la hegemonía establecida y se sale del rebaño dando el do de pecho. Eso pone de los nervios a Valentino, que más tarde o más temprano tendrá que resignarse y acabar por abdicar para dejar su trono al chico que le ha plantado siempre cara. 

Valentino está en la típica época en la que el campeón de siempre se hace más antipático por melancolía. Se ve reflejado en el pilotaje agresivo e impulsivo de un piloto más joven. Un piloto más lozano y fresco que un día fue él. Rossi de 31 años había conquistado siete entorchados mundiales de los últimos nueve y nunca había sido batido por su compañero de equipo. Todavía no ha claudicado. Esta temporada ha estado mermado por su caída en Mugello. Sin embargo, la monarquía de la Moto GP ya tiene un nuevo mandatario como vigente campeón. Después de Rossi, ha llegado el Lorenzo´s Land al que se unirá un nuevo inquilino. Otro campeón del mundo de nuestro país. Toni Elías que había dado un paso hacia detrás para coger impulso. Además matemáticamente un español será campeón en 125. Hemos tocado el cielo este día perfecto. 10 del 10 de 2010. Ángel Nieto, Aspar, Álex Criville... Elías, Lorenzo. La leyenda continúa, pero sin perder contacto con el suelo. Valentino no es un cualquiera.
sursa: http://anestesiadeportiva.blogspot.com/
http://singurafelina.blogspot.com/

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Astronomul cu nas de argint !

Tycho Brahe (1546-1601), tatăl sau naşul astronomiei moderne, a devenit celebru nu doar datorită studiilor sale faimoase privind stelele, ci şi pentru că purta un nas artificial. Din argint. De ce? Pentru că nasul său natural i-a fost retezat într-un duel. Un duel provocat la 20 de ani, atunci când Tycho studia la Universitatea din Rostock (Germania). Tânărul Brahe s-a certat cu un bărbat pe nume Manderup Parsbjerg. Din cauza unei femei? Nu, datorită unor puncte de vedere diferite privind o problemă din matematică! În duelul care a urmat cu săbiile, Parsbjer a reuşit să-i taie rădăcina nasului lui Tycho.
Chirurgia reconstructivă era foarte primitivă în secolul 16, aşa că Tycho şi-a făcut singur un nas artificial din metale preţioase, pe care pur şi simplu l-a lipit!
Mormântul lui Tycho (aflat într-o biserică din Praga, Cehia) a fost redeschis în anul 1901, iar rămăşiţele sale au fost examinate de experţi medicali. Ei au confirmat faptul că deschizătura nazală a craniului are semnele purtării unui nas artificial, realizat probabil din aur sau argint.
Sursa:http://lovendal.net/
http://dariaion.blogspot.com/
http://paquistanesaocidental.blogspot.com/  (fascinanta lume araba,art.scris in limba portugheza si propaganda intretinuta petru Osama Ben Laden)

Familia lui Obama

htpp://singurafelina.blogspot.com/

vineri, 8 octombrie 2010

4 dintre cei 3000 de prieteni irlandezi. Derek, Dave, Ian si Ross(de cind am semnat sinn feinn)





Trilaterala la Bucuresti

Foto: Herman Van Rompuy
RealPolitic.ro: Trilaterala se intruneste in toamna la Bucuresti, sub auspiciile lui Mugur Isarescu. Guvernatorul BNR, singurul roman cunoscut din Trilaterala este si membru al Clubului de la Roma, alaturi de Mircea Malita si al IPID, alaturi de Sergiu Celac, Dan Puric si Calin Georgescu
Astazi presa online scrie:

Un eveniment cu adevărat remarcabil va avea loc, chiar sub nasul nostru, în următorul sfârşit de săptămână (15-17 octombrie). Pentru prima dată de la înfiinţare, în anul 1973, întâlnirea europeană anuală a Comisiei Trilaterale va avea loc la Bucureşti. Supranumită de mulţi analişti pe politică externă drept “guvernul mondial din umbră”, de alţi conspiraţionişti drept “sora mai mică a Clubului Bilderberg”, Comisia Trilaterală este o formaţiune cu trei poli, Europa, America de Nord şi Asia, care reuneşte cei mai influenţi politicieni, industriaşi, guvernatori de bănci centrale, profesori universitari, bancheri, reprezentaţi ai organismelor multinaţionale (ONU, Comisia Europeană etc.) şi patroni mass-media din cele trei regiuni dezvoltate ale lumii.
Comisia Trilaterală a regiunii europene are un număr de 170 de membri, toţi aleşi pe sprânceană şi cu acces numai pe bază de invitaţie personală din partea şefilor organizaţiei. 25 de ţări europene sunt reprezentate în Trilaterală, majoritarea din UE. România are şi ea doi membri, din 2004, conform site-ului oficial al Trilateralei (link: http://www.trilateral.org/). Unul este, surpriză-surpriză!, domnul Mugur Isărescu, iar cel de-al doilea, domnul Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI. Interesant că ambii au o putere aproape discreţionară asupra finanţelor ţării, fiind orchestratorii împrumutului de 20 de milarde de euro de anul trecut şi susţinătorii unuia nou, în valoare similară. Într-adevăr, se pare că susţinerea unor guverne incompetente, dependente de împrumuturi externe, este cea mai bună strategie de afaceri a Fondului.
N-am putea susţine că Trilaterala este o organizaţie secretă, de vreme ce ştim că există, iar membrii săi sunt printre cei mai proeminenţi oameni ai lumii. Însă ceea ce pun ei la cale, de câte ori se întâlnesc, nimeni nu ştie cu precizie. Cert este că această Comisie Trilaterală a fost înfiinţată cu fondurile atotputernicei familii Rockefeller, care şi-a propus să finanţeze o vastă alianţă între America de Nord, Europa de Vest şi Japonia prin care să protejeze marile afaceri multinaţionale de etern fluctuanta viaţă politică. Se spune că ei sunt cei care finanţează campaniile electorale ale politicienilor, astfel încât, atunci când ajung la putere, vor acţiona în favorea lor. Un fel de taxă de protecţie la nivel global. Pentru cei care cred că o astfel de ipoteză este de domeniul SF-ului, reamintesc că, în primele luni de la alegere, preşedintele Obama a numit nu mai puţin de 12 membri ai Comisiei Trilaterale în funcţii-cheie din administraţia americană, printre care şi ministrul de finanţe, Tim Geithner, ministrul de externe, Hillary Clinton, sau directorul Comitetului de Redresare Economică, Paul Volker.
În Europa, Trilaterala are un preşedinte de onoare, în persoana lui Peter Sutherland, un irlandez care este sau a fost membru în atâtea comitete şi comisii încât poţi edita tomuri întregi numai cu funcţiile lui.
Am să menţionez câteva dintre ele, pentru a ne face o idee asupra puterii de influenţă a acestui domn: preşedinte Goldman Sachs, preşedinte BP, procuror general al Irlandei, director Royal Bank of Scotland, director al Grupului Bilderberg, membru de onoare al Institutului de Afaceri Europene, ambasador şi reprezentant special ONU, preşedinte London School of Economics, consilier financiar la Vatican, comisar european pentru competiţie şi educaţie, director general GATT (anterior Organizaţiei Mondiale a Comerţului). Ca să enumerăm doar câteva!
Acest domn, împreună cu restul celor 170, va fi pentru trei zile în Bucureşti. Evenimentul nu trebuie legat sub nici o formă de contextul politic actual al ţării; el a fost programat cu cel puţin un an în urmă. Şi oricum, situaţia României este o miză prea mică pentru o astfel de reuniune. Nu vom şti ce anume au discutat, pentru că niciodată nu au apărut stenograme în presă şi nici nu s-au făcut declaraţii. Putem doar să urmărim atitudinea viitoare a guvernatorului, care, de altfel, de mult tot bate şaua ca să priceapă iapa că ne mai trebuie un nou împrumut, şi să încercăm să desluşim ce ordine a primit de la mai-marii lui.
Ceea ce este trist de constatat, pentru a câta oară, este faptul că astfel de organizaţii care concentrează o putere aproape infinită de a schimba destinele a miliarde de oameni se situează dincolo de mecanismele democratice de guvernare. Un om de valoarea lui Peter Sutherland, năucitor de influent, poate să fie mânat de cele mai onorabile intenţii, dar tot nu este mandatat printr-un vot popular, piatra de temelie e domocraţiei. El, la fel ca şi ceilalţi de teapa lui, este un exponent al plutocraţiei, puterea unor elite asupra maselor. Pun la bătaie ce vreţi voi că nu palpită nici o secundă pentru asistaţii social care îşi vând votul pe o găleată sau o pungă de făină, definiţia democraţiei autohtone. La urma urmei, lasă-i să-şi înveţe lecţia atitudinii lor descreierate, în cel mai crunt mod cu putinţă.
Pentru noi, restul, care ne încăpăţânăm să sperăm într-o societate responsabilă, nu ne rămâne decât să alegem să fim la cheremul poftelor isterice ale maselor iresponsabile sau la mâna deciziilor unei elite corporatiste. Tristă viaţă ne aşteaptă!
de Claudia Ion, Sursa: NapocaNews
Nota mea: Presedintele UE, Herman Van Rompuy, este membru al Grupului Bilderberg
Vezi si:„Preşedintele Bilderberg” va conduce UE
Bilderberg Appointee Van Rompuy Is First EU President
sursa: http://roncea.ro/
http://singurafelina.blogspot.com/

joi, 7 octombrie 2010

Asa arata viitorul Romaniei ordonat la Toplita, de catre Tokes lui Basescu

Iata cum arata harta Romaniei pe care ne-o pregateste Traian BASESCU de dragul si la ordinele spionului maghiar Lazlo TOKES. O are in fata ochilor la Cotroceni, dar continua sa il favorizeze pe infractor. Si tace malc:Iata cum arata harta Romaniei pe care ne-o pregateste Traian BASESCU de dragul si la ordinele spionului maghiar Lazlo TOKES. O are in fata ochilor la Cotroceni, dar continua sa il favorizeze pe infractor. Si tace malc:[Image]

nfract 

http://odorica.blogspot.com/

duminică, 3 octombrie 2010

Atentie, se trage !

Articol scris de Colonel MARIN NEACSU 





ATENŢIE, SE TRAGE!    Intuisem bine motivul scandalului facut de Basescu si masurilor stabilite in CSAT. Articolul aparut pe exploziv news intareste cele spuse. Urmeaza o perioada decisiva pentru Romania. Fie intram intr-o dictatura cum nu s-a mai cunoscut de pe vremea Legionarilor, fie vom avea din nou o rasturnare gen 1989. Nu iti trebuie pregatire de specialitate ca sa vezi ca: Situatia romanilor este sub pragul “sustenabilitatii“; Presedintele nu mai rationeaza, este rupt total de realitate, Bobu-Boc executa fara sovaire orice ordin, oricat de demente ar fi; Armata fierbe, generalii in rezerva se razvratesc unul cate unul, cei activi isi musca limba; Politia si serviciile secrete incep sa se retraga din “dispozitiv“; Pe plan extern, presedintele este izolat, cu toate incercarile sale slugarnice de a “ghici” si indeplini cea mai mica dorinta a marelui prieten “unchiul Sam“ prin sacrificarea militarilor romani in Afganistan si oferirea de contracte, baze militare, inchisori si concesii firmelor civile sau militare de peste ape; Sanatatea Comandantului Suprem este subreda, oricat ar incerca sa acopere asta. Ce a mai ramas de facut? Ori sa demisioneze (dar asta iese din discutie), ori sa treaca la masuri extreme. Si asa cum spuneam, ordinele date in CSAT nu erau date  – asa cum s-a “legendat” - impotriva mafiei si coruptiei, ci impotriva presei si a demonstratiilor de protest. Sa nu va mire daca o sa vedeti la viitoarele demonstratii, sticle, pietre , bate, ARME, din toate partile. Vor fi infiltrati agitatori in toate grupurile de manisfestanti, care vor provoca, vor forta astfel incat sa dea jandarmilor dreptul de a pune in aplicare noile ordine si “recomandari“ date in CSAT de catre “El Comandante Maximo“. Din partea unui animal ranit trebuie sa te astepti la orice, iar Basescu este in aceasta situatie acum. Se simte haituit, inconjurat de dusmani, nu mai vede nici o scapare, este disperat. La disperare, omul nu mai rationeaza , nu mai judeca, instinctul de conservare ii spune ca trebuie sa isi salveze pielea. Si va face ORICE sa si-o salveze. In plus, acum - fata de atunci:

  http://exploziv-news.ro/