zelender

vineri, 25 februarie 2011

Ciuma lui Caracgea

Mari dezastre: Ciuma lui Caragea “secera” 300 de bucureşteni pe zi

„A fost în multe rânduri ciumă în ţară, dar analele nu pomenesc de o boală mai grozavă decât «ciuma lui Caragea»“, descria istoricul George Potra. Epidemia dintre anii 1812 şi 1813 a izbucnit în a doua zi de domnie a lui Ioan Vodă Caragea şi a decimat, în următoarele luni, jumătate din locuitorii Bucureştiului.
„Sosirea acestui domn în Bucureşti a fost semnalul unor mari calamităţi în ţară. Chiar în noaptea instalării sale, Palatul Domnesc de la Mihai Vodă, din Dealul Spirii, a ars până la temelii şi Curtea domnească a devenit Curtea arsă”, menţionează Potra în cartea „Din Bucureştii de ieri”. Nici nu se stinsese bine focul din Dealul Spirii, că unul dintre oamenii lui de încredere, venit de la Constantinopol, cade la pat, bolnav de ciumă.
Şi acesta era doar începutul uneia dintre cele mai grele domnii din istoria Ţărilor Române. „Vodă Caragea (1812 – 1818) a avut o domnie greu încercată cu epidemia de ciumă, urmată de cutremur şi inundaţii”, a declarat istoricul Dan Falcan într-un interviu pentru „Adevărul de Seară”.
„Un om lovit de ciumă era un om mort”
„În timpul «ciumei lui Caragea» au murit până la 300 de oameni pe zi şi se crede că numărul morţilor în toată ţara a fost mai mare de 90.000. Contagiunea era aşa de primejdioasă, încât cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într‑o familie întreagă şi violenţa era aşa de mare, încât un om lovit de ciumă era un om mort”, scria academicianul Ion Ghica.
Deşi nu a trăit în acele vremuri, el a lăsat una dintre cele mai detaliate descrieri ale epidemiei de pe vremea lui Vodă Caragea. Boala a provocat un adevărat haos în Capitală, iar în acele zile s-au petrecut multe jafuri şi violuri. „Cei mai răi erau cei care avuseseră boala şi scăpaseră de ea. Intrau în casele oamenilor sănătoşi, îi ameninţau că le dau ciumă şi aruncau haine spre ei «îmbibate» cu microbi”, povesteşte Dan Falcan.
Se tratau cu băutură şi cu broaşte-ţestoase
În lipsa unor tratamente eficiente, oamenii încercau să scape de ciumă cu mult alcool, dar şi aici fuseseră impuse interdicţii, iar cârciumile vindeau doar prin nişte ferestruici. În plus, potrivit tratatelor de istoria medicinei, atunci au apărut şi vracii, care promiteau în
zadar că îi salvează pe ciumaţi dacă vin în contact cu o broască-ţestoasă.
La începutul secolului al XIX-lea, în Bucureşti existau doar spitalele Colţea şi Pantelimon, dar din cauza ciumei lui Caragea, în 1813 a fost înfiinţat şi Spitalul Filantropia, la iniţiativa medicului-şef al Capitalei, Constantin Caracaş, un doctor devotat care avea să moară, câţiva ani mai târziu, răpus de holeră.
În timp ce Vodă Caragea şi boierii săi au fugit din calea epidemiei încă de la izbucnire, în 13 decembrie 1812, bucureştenilor de rând li s-a permis să părăsească oraşul abia la 1 august 1813.
Netrebnicii ciocli
Cum epidemiile de ciumă reveneau constant, în medie o dată la zece ani, la finalul secolului al XVII-lea s-a înfiinţat „breasla cioclilor”. Erau bine plătiţi şi aveau ca scop să strângă morţii şi să-i îngroape. Cioclii erau recrutaţi din foştii ciumaţi care scăpaseră de moarte, despre care se spunea că nu se mai atinge boala de ei.
Potrivit lui Ion Ghica, erau însă nişte netrebnici: „Când treceau pe lângă o casă bogată, nu lipseau de‑a arunca zdrenţe rupte de la ciumaţi ca să răspândească contagiunea!”.
În plus, chiar dacă riscau pedeaspa cu moartea, „îi omorau pe ciumaţi pe drum sau îi îngropau de vii, ca să nu se mai ostenească cu transportul lorla spital”.
Un episod macabru al acelor vremuri s-a regăsit în raportul unui cioclu: „Astăzi am adunat vreo 15 morţi pe care i-am dus cu căruţa pe câmpul de la Dudeşti, dar nu am ajuns decât cu 14, fiindcă unul a rupt-o la fugă”.
90 de mii de oameni au pierit în timpul „ciumei lui Caragea”, majoritatea bucureşteni.
Unde erau fostele cimitire?
În jurul fostelor cimitire de ciumaţi din Bucureşti s-au răspândit, de-a lungul secolelor, zeci de mistere. Se spune, aşadar, că unul dintre locurile în care ar fi fost aruncaţi morţii în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea ar fi fost în zona Casei Poporului.
Muncitorii care au făcut săpături acolo în urmă cu 30 de ani susţin că, în timpul lucrărilor, ar fi dat peste câteva gropi comune, în care fuseseră aruncaţi morţii bolnavi de ciumă şi acoperiţi, apoi, cu var. O altă locaţie despre care se spune că ar ascunde un fost cimitir de ciumaţi este cartierul Balta Albă, în preajma Bulevardului Nicolae Grigorescu.
Potrivit istoricilor, în zonă ar fi existat, într-adevăr, numeroase gropi comune în care au fost aruncaţi ciumaţii, de aici venind şi numele cartierului. Şi Lacul Morii, amenajat tot de comunişti, s-ar fi ridicat peste un fost cimitir de ciumaţi, cel din Crângaşi.
Sursa: Adevarul
http://blog.nouadreapta.org/ 
http://singurafelina.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu