zelender

joi, 31 mai 2012

Un banc.... sec....


Scufita Rosie leagana cosuletul in manuta mergind vioaie si vesela spre bunicuta. La un moment dat o voce groasa si cam infundata din tufis: - Stai pe loc, sunt lupul fioros, ce-ai in cosulet? - Ia, niste placinta de mere pentru bunicuta, ca-i bolnava. Vocea, cu rasuflarea intretaiata: - Bine, bine, si-altceva? - Pai, niste dulceata de mure, facuta de mine. Vocea geme dureros: - Lasa, lasa, si-altceva ce mai ai? - Aoleu, nu mai am nimic adica ar mai fi niste servetele de hirtie. Vocea pitigaiata si scremuta. - Lasa servetelele si cara-te.
beep.ro/

ABUZ INCREDIBIL ??????


ABUZ INCREDIBIL! Printre dumneavoastra, cititorii blogului nostru, sunt multi care lucreaza in ministere, va rugam mult sa-l ajutati pe acest om! Este un om cu frica lui Dumnezeu, fiul lui a terminat Facultatea de Teologie!



Cel mai mare traficant din Europa, un biet bugetar înglodat în datorii

Aceasta ar putea fi cea mai mare eroare judiciară a anului. Italienii au cerut arestarea lui Victor Iustin Rădulescu, pentru traficarea a 9 tone de cocaină, valorând 450 milioane de euro. Incredibil, constănţeanul are 56 de ani, trăieşte dintr-un salariu de 1.800 de lei, are un apartament modest şi nici bani să-şi pună dinţii nu are. Rudele şi colegii de serviciu spun că toată povestea este o mare farsă.
Trafic de droguri de mare risc, operaţiuni navale de mare anvergură pentru transbordarea a numai puţin de 9 tone de cocaină, şeful celei mai mari reţele internaţionale de trafic de narcotice, importuri din America Latină în Europa. Sunt acuzaţiile căzute pe capul unui constănţean care a fost săltat de poliţiştii români şi arestat apoi de judecători pentru a fi predat autorităţilor italiene care îl dăduseră în urmărire internaţională. “Cetăţeanul român Rădulescu Iustin (Justin ) Victor de 56 ani este depus în arestul poliţiei, sarcina noastră a fost doar să-l găsim şi să respectăm solicitarea autorităţilor italiene”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa Gelu Manolescu.
Mare mafiot! Nici dinţi în gură nu are
Povestea pare desprinsă din filme. Mircea Rădulescu, fratele inculpatului este năucit. “Victor are un salariu de bugetar 1800 de lei, are datorii, o casă modestă, are în întreţinere o soţie bolnavă de inimă, un fiu de 34 ani care a terminat teologia, nu a făcut in viaţa lui niciun rău, nu are bani, nu are maşină, abia plăteşte întreţinerea la apartament, nici dinţi în gură nu are, cine l-o fi scos mare mafiot, habar n-avem. Avem probe că în intervalul 2007-2008 nici nu a ieşit din ţară, am încercat să le spun judecătorilor, e strigător la cer. Singura problemă pe care a avut-o este că se judecă cu o femeie din Spania de la care închiriase o ambarcaţiune pe care trebuia să o plătească în rate dar şalupa nu avea motor şi nu a primit-o niciodată. Ne vom vinde apartamentele şi vom face rost de bani pentru a-i dovedi nevinovăţia.”
A fost asociat cu un italian, dar au dat faliment
Pentru poliţişti nu a fost greu să-l găsească pe “marele traficant”. S-au dus acasă la el, ieri după amiază, au bătut la uşă, le-a răspuns omul, era obosit de la serviciu, lucrează la Căpitănia Midia, în schimburi. Pentru că i-au văzut soţia bolnavă, l-au invitat la sediul IPJ şi acolo a rămas. Bărbatul şi-a sunat soţia şi a anunţat-o că este reţinut pentru trafic internaţional de droguri.
.Apartamentul are uşa deschisă, soţia ne primeşte şi ne invită în casa intunecată, fără gresie, faianţă, fără termopane, cu uşile interioare închise cu sfoară. “Era şocat dar mi-a spus să am grijă de mine şi că e o neînţelegere. Mai apoi când am văzut la toate televiziunile că bărbatul meu este cel mai mare traficant şi că a fost capturat pentru 9 tone de droguri, am căzut jos. Mă gândesc că i-a furat cineva identitatea, s-a folosit de datele lui, nu mai ştiu. În urmă cu câţiva ani a fost asociat cu italian, unul Luigi, într-o mică firmă de shipping din Constanţa dar în 2008 , ăla a dispărut fără să plătească datoriile, firma s-a închis, am auzit că italianul e acum prin Lituania, poate s-o fi folosit de actele lui şi l-a transformat acum pe soţul meu în mare mafiot”, se vaită Mihaela Rădulescu.

“M-A PUFNIT RÂSUL

Italienii sunt siguri că el e omul
Surse judiciare italiene au declarat pentru EVZ că nu au niciun dubiu asupra identităţii românului: “A fost identificat de investigatorii noştri, Parchetul şi Direcţia Antidrog din Milano, asemenea investigaţii se fac prin cooperare internaţională poliţienească.Cetăţeanul român are deja mandat de reţinere în Italia şi îl vom judeca la Milano“. Rădulescu Victor Iustin (Justin) va ajunge în câteva zile în Italia unde va fi preluat de anchetatori.
Colegii de serviciu sunt sideraţi: “Am pufnit în râs când am auzit. E un amărât foarte credincios, mergea toată ziua la biserică, din salariul lui îşi ţine toată familie, fiu-su nici n-are parohie că nu s-a însurat nici la 35 de ani, omul avea numai probleme pe cap şi era şi bolnav. Sigur e o confuzie la mijloc”. http://www.evz.ro

marți, 29 mai 2012

Mafia imobiliara tiganeasca


Mafia imobiliara tiganeasca continua sa distruga patrimoniul arhitectural al Timisoarei

autor: FrontPress 29.05.2012
Cel mai bogat țigan din România, Ionelaș Cârpaci, alias Ionel Sandner, demolează un monument de patrimoniu din Timişoara, fără ca autorităților să le pese. Casa Muhle, fosta reşedinţă a primului florar imperial din Banat, a rămas, în prima fază, fără acoperiș. Dacă totul merge conform planului lui Cârpaci, acesta își va ridica un nou palat.
Casa Muhle a fost unul dintre cele mai frumoase imobile ale Timișoarei. Construită în secolul al XIX-lea, ea aparținut florarului Wilhelm Muhle, întemeietorul Parcului Rozelor și creatorul primului soi de trandafir românesc. Imobilul a fost naționalizat de comuniști, iar în deceniul trecut a intrat în posesia lui Ionelaș Cârpaci.
Noul proprietar a solicitat mai multe autorizaţii de construcţie de la Primăria Timişoara, iar în iulie 2011 a și primit una. Conform acesteia, se pot executa „lucrări de restauraţii, reparaţii generale, modificări interioare şi exterioare prin consolidări, extinderea casei scării şi extinderea clădirii pe faţada posterioară cu 3,85 metri în scopul reîntregirii faţadelor în mod unitar, cu păstrarea arhitecturii existente, amenajare de mansardă în podul existent cu păstrarea cotei existente la cornişă şi păstrarea caracterului arhitectural existent, refuncţionalizare şi recompartimentare parţială a clădirii la subsol, parter şi mansardă şi amenajarea unui bazin la demisol”.
Acum o săptămână, „restaurarea” a început cu dărâmarea acoperișului. Vineri, cei de la Inspectoratul de Stat în Construcţii au descins la adresă şi au cerut încetarea imediată a lucrărilor. „În urma verificării de vineri s-a constatat faptul că modul în care se execută lucrările de restaurare nu respectă procedurile impuse de o intervenţie la o clădire de patrimoniu, drept pentru care Primăria Municipiului Timişoara, prin Instituţia Arhitectului Şef, a dispus sistarea oricărei lucrări”, se arată într-un comunicat al Primăriei Timişoara.
Reprezentanții municipalității spun, de asemenea, că proprietarul şi constructorul au fost chemaţi, marţi, la Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru „clarificări legate de lucrarea executată şi pentru luarea măsurilor impuse de lege în astfel de cazuri”.
Felul în care se operează în cazul Casei Florarului este tipic pentru cei care vor să modifice o clădire istorică. Inițial este decopertat acoperișul, apoi imobilul este lăsat pradă intemperiilor, până la distrugerea totală. Ulterior, proprietarii cer o nouă autorizație și ridică o nouă clădire. De Georgeta Petrovici – De Banat

luni, 28 mai 2012

Amenintarea anarhistilor





Un grup cunoscut de anarhişti italieni ameninţă cu boicotarea Jocurilor Olimpice Londra 2012, după ce şi-a asumat responsabilitatea pentru sabotarea sistemului de metrou din Bristol, informează Daily Mail. Un alt atac pentru care sunt bănuiţi tot anarhiştii de la FAI (Informal Anarchist Federation) este şi cel asupra unui sistem de comunicaţii al poliţiei din Dundry.
Mai mult, cei de la FAI au recunoscut faptul că sunt şi în spatele unui atac armat din portul oraşului Genova, din urmă cu două săptămâni. Roberto Adinolfi, directorul unei companii energetice, a fost împuşcat în genunchi de doi bărbaţi aflaţi pe motociclete.

Roberto Adinolfi, directorul împuşcat
După toate operaţiunile violente ale anarhiştilor italieni, aceştia au emis o declaraţie în care ameninţau organizarea Jocurilor Olimpice.
“Într-un Regat Unit al controlului şi al domesticirii, noi suntem ”acei oameni nepatrioţi” care consideră că Jocurile Olimpice 2012 sunt foarte ofensive. Nu avem nicio reţinere să folosim activitatea noastră ca să stricăm imaginea naţională a ţării şi să paralizăm economia aşa cum putem. Pentru că pur şi simplu, noi nu vrem turişti bogaţi, noi vrem un război civil”, se arată în documentul publicat.

Cu toate acestea, autorităţile britanice au anunţat că securitatea la Jocurile Olimpice va fi asigurată atât pe plan terestru şi fluvial (pe Tamisa), cât şi aerian, mai multe trupe de militari fiind armate, iar costul total fiind de peste 1,25 miliard de euro.
Aceste operaţiuni de securitate au fost gândite pentru a proteja JO 2012 de un posibil atac al organizaţiei teroriste Al-Qaida şi nu de ameninţările celor de la FAI. Grupul de anarhişti a avertizat şi cu alte atacuri asupra liderilor industriei nucleare, pentru a preveni alte dezastre precum cel de la Fukushima, Japonia. http://www.gandul.info

Ce inseamna a fi roman ???



autor: FrontPress 28.05.2012
Această întrebare nu e destinată maselor populare, tărănimii noastre multi-milenare si tuturor acelora care duc o viată legată de obiceiurile străbune . Multimile trăiesc românismul. Nu filozofează asupra lui. Multimilor anonime se datoreste existenta noastră ca neam pe acest pământ. Ele au oferit conducătorilor substanta primordială din care s-a slefuit apoi personalitatea lui istorică. Ele au plăsmuit lumea interioară, de imagini si viziuni, din care s-a făurit apoi cultura noastră natională.
Întrebarea se adresează oamenilor cu carte, acelora care, intrând în contact cu arii deosebite de spiritualitate, riscă să se înstrăineze de ethosul national si să piardă întelegerea românismului. Primejdia e atât de mare astăzi când un număr însemnat de români au fost asvârliti de soartă în mijlocul altor neamuri unde aud o altă limbă si trăiesc alte obiceiuri. Situatia nu e mai bună în tară, unde tinerii din scoli si universităti sunt crescuti în duhul monstruos al ruperii totale de trecutul neamului nostru.
Iată cum, din cauza invaziei comuniste, problema românismului se pune în termeni îngrijorători si merită să fie cercetată.
1. Elementele constitutive ale poporului românesc.
Pentru a întelege ce înseamnă a fi Român, trebuie să ne urcăm la origini pentru a ne reaminti componenta etnică a poporului nostru. Nu există nici un neam pe lume care să descindă dintr-o singură colectivitate, neamestecată si nealterată de alte grupuri sociale. Din aceste întrepătrunderi etnice se naste o nouă sinteză socială si un nou popor îsi face aparitia pe lume.
În cazul neamului nostru, peste fondul trac s-a suprapus ocupatia romană, iar prin secolele VI-VII Daco- Romanii au suferit o puternică invazie slavă. Elementul slav a fost deznationalizat de autohtoni si a participat la formarea poporului românesc. Dacă ne referim la proportia dintre cele trei elemente în componenta poporului nostru, bine-înteles că predomină fondul trac. Noi suntem Traci care ne-am pierdut limba în contact cu civilizatia romană, asa cum s-a petrecut si cu alte popoare cucerite de Romani.
Pentru a ne orienta în chestiunea românismului, trebuie să tinem seamă de aportul adus de fiecare din aceste elemente la formarea sufletului national. Popoarele, ca si indivizii, au un eu sau o constiintă colectivă. Ca să întelegem ce înseamnă a fi Român, trebuie să descompunem realitatea lui interioară în fasciculele lui componente. Ce-am mostenit de la Traci, ce-am mostenit de la Romani, ce-am mostenit de la Slavii primitivi ?
Se stie că Tracii au fost un popor de mari tensiuni spirituale. Cultura europeană îsi trage originile din spatiul locuit de acest popor. Vechea cultură greacă nu e altceva decât o variantă a culturii trace. Triburile grecesti care au creat srălucirea Eladei au coborât din nordul tracic. Cât priveste religia Tracilor, ea era atât de sublimă, încât fără exagerare poate fi numită un pre-crestinism. Dar Tracii, înclinati mai mult spre contemplare si dispretuind bunurile acestei lumi, n-au fost în stare să realizeze ceva mare pe plan istoric. Fiecare trib, fiecare cetate, fiecare vale, îsi trăiau viata lor singuratică si nu se trezeau la realitate decât atunci când erau atacati. O singură dată s-au asvârlit într-o mare întreprindere istorică, sub Alexandru cel Mare. Si, dacă n-ar fi fost asasinat Boerebista, cine stie dacă soarta spatiului răsăritean nu ar fi fost alta. Evident, când Tracii au fost surprinsi de puterea romană, s-au apărat vitejeste, dar era prea târziu ca să se mai poată sustrage unui destin implacabil.
Trebuie să cunoastem acum cum se manifestă tracismul în noi. “Românul e născut poet” a exclamat într-un moment de fericită inspiratie Vasile Alecsandri. Dispunem de uriase zăcăminte spirituale si în acelasi timp, de un extraordinar dar de a-l exprima în forme artistice. Am putea zice că nu e Român care să nu fi fost ispitit de a-si încerca talentul, în olărit , în lemn, cusături în arii sau poezie. Românul e poet chiar si când vorbeste. El inventează mii si mii de feluri de a întretine o conversatie banală. De la Traci am mostenit apoi simtul proportiilor, al armoniei si capacitatea vastelor sinteze creatoare. Geniul lui Brâncusi, care străluceste astăzi pe primul plan al sculpturii mondiale, nu e altceva decât triumful geniului trac. Desi trăind în Occident, el a rămas adâncit în contemplarea tainelor sufletului român si de aici a scos acele frumuseti nepieritoare. El si-a dat seama că orice influente străine , orice imitatie, nu poate da decât o artă bastardă. Lui Brâncusi, i se poate aplica admirabila formulă a Căpitanului : “O cultură e natională ca origine si internatională ca strălucire”.
Romanii erau exact opusul Tracilor. Putini sensibili la comorile vietii interioare. Erau cârmuitori, prin excelentă. Oameni de legi si de Stat. Îi interesau în primul rând cetatea si expansiunea ei. Tenaci în atingerea scopurilor. Politica era suprema lor artă. Ei au dat omenirii exemplul unic al unei creatii imperiale continue, construită piesă cu piesă în decurs de secole. Ceea ce o generatie cucerea, alta consolida si lărgea.
Si noi am mostenit ceva din viziunea imperială a Romei. Din nefericire, prea putin pentru a ne afirma în spatiul nostru, după conceptia romană. Si e firesc, pentru că în proportie covârsitoare noi suntem Traci. Avem izbucniri, ca să zic asa, de Stat, dar nu avem continuitate. După un Stefan Vodă, vine un Stefănită Vodă si totul se spulberă. Toată istoria noastră nu e decât un lant de încercări avortate de a crea un Stat puternic si durabil.
Fireste că la aceasta a contribuit si situatia geo-politică a neamului nostru. Suntem asezati, cum spune cronicarul, în calea tuturor răutătilor . Dar nu e mai putin adevărat că înfrângerile suferite se datoresc si caracterului nostru nestatornic. Virtutile civice ale străbunei Rome sunt slab reprezentate în componenta sufletului românesc. Ne lăudăm cu descendenta romană, dar nu-i urmăm îndemnurile pentru a ne crea întocmiri politice statornice.
Elementul perturbator al fiintei noastre etnice se datoreste fără îndoială amestecului slav. E vorba de vechea penetratie slavă, care face parte integrantă din totalitatea poporului românesc. Slavii sunt un popor nebulos. Au goluri sufletesti care se manifestă fie prin apatie, fie prin violente absurde. Slavul e omul extremelor, al rupturilor, al schimbărilor brusce de umor si sentimente. Azi îti poate jura prietenie si mâine să-ti împlânte cutitul. Cei ce au trăit invazia rusească, au făcut experiente de acest gen, când după duiosii înlăcrimate se merge la crimă.
Structura sufletească a Românului a fost afectată de slavism. În mijlocul neamului nostru vom descoperi indivizi care au maniere ciudate si inexplicabile, care îsi schimbă comportamentul si gândirea, de la o zi la alta. Nu au stabilitate sufletească. Nu sunt capabili să fie consecventi cu ei însisi, cu propriile lor păreri si angajamente. Sunt oameni care sar de pe o pozitie pe alta. Nu se pot fixa, urmând un tel, o directie. Mereu sunt nelinistiti si turburati, mereu în căutarea a ceva nedefinit si neclar. E slavul din ei care-i debordează, târându-i în anarhie si negativism.
Cât de puternică e abaterea slavă în componenta sufletului românesc e greu de spus. În orice caz, toti suntem încercati de ea, toti suntem supusi tentatiei de a iesi din cadrul ordinii si al armoniei, pentru a ne azvârli în haos.
2. Destin national
Aceste caracteristici, acest mănunchi de forte spirituale au dat nastere poporului românesc. Aceasta e analiza lui spectrală. Dar poporul românesc nu se identifică cu nici una din aceste dimensiuni. E o entitate nouă, cu sufletul si aspiratiile lui proprii. Avem un substrat trac, un substrat de romanitate si avem o infuziune slavă ; reprezentând totusi o formulă comunitară nouă, distinctă de elementele rasiale care au intrat în componenta noastră. Suntem Români si cu aparitia noastră în spatiul sud-estic începe o nouă aventură istorică. Istoria e creatia popoarelor. Cercetarea trecutului nu ne poate servi pentru a reconstitui gloria unor popoare apuse, ci pentru a ne da mai bine seama de posibilitătile noastre creatoare si de defectele cu care am venit pe lume.
Un popor nu este, ci devine o notiune dinamică. E o afirmare permanentă a eului său în luptă cu alte colectivităti. O natiune e o întreprindere a viitorului, o proiectie a lumii sale interioare de visuri, aspiratii si idealuri. O natiune nu poate trăi fără a-si fixa ruta de urmat în proximele decenii. Dacă nu-si concentrează energiile spre un tel precis, abdică de la misiunea ei si va fi cutropită de alte natiuni. Robia în care geme poporul român astăzi este rezultatul incapacitătii clasei conducătoare dintre cele două războaie de a formula si urmări cu tenacitate o politică de salvare natională în functie de primejdia din răsărit. Poporul român trebuie să trăiască într-o permanentă stare de mobilizare pentru a-si apăra granita Nistrului.
Fiecărui popor i-a fost hărăzit de Dumnezeu o misiune de îndeplinit în această lume. Acesta e destinul lui national. Acest destin trebuie mereu scrutat de conducători , mereu chestionat, pentru a da răspunsul cuvenit unei anumite situatii istorice. Este cert că în împrejurările actuale, destinul national comandă tuturor Românilor din tară si din exil să-si concentreze toate puterile pentru eliberarea Patriei. Toate celelalte teluri cad pe al doilea plan, iar cine se refugiază în alte preocupări , motivând nu stiu ce superiorităti intelectuale, e un dezertor al cauzei nationale.
3.Taina românismului
Cum putem descoperi românismul pentru a-l servi apoi cu dragoste si înflăcărare ? Românismul e în noi, în sufletul nostru. Între individ si neam se produce un proces osmoză, de întrepătrundere. Dispunem asadar de instrumentul interior ca să explorăm fiinta neamului. Numai să ne folosim de el. Prin meditatie, prin contemplatie lăuntrică, ne vom pune în contact direct cu neamul. Îi vom simti pulsul, durerile, suferintele si aspiratiile. Dacă ne vom apleca astăzi asupra neamului, vom auzi zornăit de lanturi, usi grele care se deschid si închid, de paznici fiorosi si în fata noastră vor apărea mii de morminte care ard si ard cu o flacără care urcă până la cer. Cine ar putea să rămână nesimtitor la această priveliste de groază, afară de acei care si-au construit o filozofie strict egoistă a vietii si refuză să ia act de tragedia neamului ?
Românismul trebuie explorat integral. Pe toate dimensiunile : în spatiu, în timp si în profunzime. Românismul integral cere să ne interesăm de soarta tuturor fratilor nostri din toate provinciile si răspândirile : din Basarabiua, din Balcani, din Banat, din Ungaria si chiar din America sau alte continente. Orice Român ne interesează, chiar dacă ar trăi undeva pe la polul sud.
Românismul integral cere ca să ne cunoastem istoria, începând de la originile ei cele mai îndepărtate . Dar nu asa superficial, pe ani si evenimente. Asta nu e istorie. Ci în structura ei intimă : în ideile care au călăuzit-o , în actiunile si reactiunile care i-au determinat cursul.
Românismul integral mai cere ca să ne inspirăm din spiritualitatea românească, obiectivată în creatiile populare, când ne avântăm în domeniul artei si literaturii
4.Unde se găseste Românul adevărat ?
Românul adevărat se găseste la intersectia celor trei axe ale românismului : geografia natională, istoria natională si cultura natională. Privelistea spatiului locuit de Români, privelistea timpului însemnat de isprăvile lor si privelistea domeniului său spiritual îsi dau concomitent întâlnire în sufletul Românului adevărat. Sunt trei aspecte ale aceleiasi realităti : românismul.
Cine poate să îmbrătiseze arhitectura diferentiată a românismului pe cele trei planuri, devine un mare Român. Marii Români sunt foarte rari. Pot fi numărati pe degete în istoria si cultura noastră : Bălcescu, Cuza, Eminescu, Aurel C. Popovici, Corneliu Codreanu, Traian Brăileanu, Nae Ionescu si încă câtiva.
Maniu a fost un mare ardelean, dar n-a izbutit niciodată să se ridice la viziunea integrală a românismului. El n-a înteles niciodată importanta Basarabiei ca piesă esentială în dispozitivul de apărare al tării. De aici si nefericita lui interventie în evenimentele de la 23 august. Ionel Brătianu iubea pasionat pământul si cunostea istoria României, dar era amputat de viziunea spirituală a neamului. Asa se face că pe cât de strălucit a fost în cursul războiului de unitate natională, pe atât de lamentabil s-a comportat după război, neacordând atentia cuvenită noilor aspiratii nationale.
Străinii pot deveni Români numai în măsura în care îsi asimilează coordonatele sufletului românesc. Prin simpla încetătenire un străin nu devine Român. Aceasta e o calitate exterioară, care nu-l transformă automat în Român. După cum un Român de sânge poate suferi un proces invers, de îndepărtare de focarul românismului până a se înstrăina complet. În acest caz, desi el e Român de sânge, desi poartă un nume românesc, a încetat de-a mai fi un Român adevărat. Avem celebrul caz al lui Titulescu care s-a înstrăinat atât de mult de neam încât a devenit un inamic al românismului.
Comunistii nu sunt Români. Mă refer la corifeii comunisti, la acei initiati în secretele Internationalei Comuniste, si nu la masa oportunistilor si a acelora intrati de nevoie în partid. Desi, probabil, Români de sânge, nici Gheorghiu Dej si nici Ceausescu nu mai apartin poporului românesc. Un comunist automat iese din comunitatea natională. Partid Comunist Român e o absurditate. Orice comunist e un internationalist, un cosmopolit, un dusman al popoarelor. Idealul comunismului este distrugerea natiunilor, prin amestecul lor fortat într-o masă informă, pe care să o poată guverna cu usurintă fortele secrete ale acestei miscări.
5.Ce este Miscarea Legionară ?
Este o uriasă încercare de a crea un mare tip de Român care să rezolve problemele politice, economice si sociale ale poporului românesc, cu scopul de a-i netezi calea spre împlinirea lui în lume. Destinul national îsi găseste întruchiparea supremă în cultură. Dar cultura e o floare gingasă care nu se dezvoltă decât în conditii de securitate, pace si bună-stare. Iată functiunea si rolul istoriei nationale. Istoria e barajul de protectie a culturii.
Când un popor suferă vicisitudini istorice, ceea ce se întâmplă astăzi cu poporul nostru, atunci si cultura lui se ofileste. Ceea ce cheamă comunistii cultură românească, nu mai e cultură, ci ceea ce a rămas din vechea cultură si vechea capacitate creatoare a poporului nostru după ce au fost infiltrate prin nenumărate site marxist-leniniste. Adevărata cultură românească lâncezeste prin închisori.
Fără istorie nu există cultură. Ca să ne afirmăm , în deplină libertate creatoare, trebuie mai întâi să existăm ca entitate independentă, stăpâni pe destinul nostru. Corneliu Codreanu a avut intuitia centrală a sufletului românesc. El si-a dat seama de imensul potential creator al neamului nostru, dar si de defectele care îl sufocă : vanitate, inconsecventă si superficialitate. Sprijinindu-se pe filonul romanitătii el a urmărit să trezească din letargie energiile trace, asa ca Boerebista altădată , si apoi cu această superioritate de forte să domine anarhia slavă. A reusit în această întreprindere uriasă, dar n-a putut să-si desăvârsească opera, fiind ucis de dusmani.
Căpitanul a avut si geniala inspiratie ca în această mare scoală de refacere a sufletului românesc, să asocieze si învătătura crestină. Într-adevăr, romanitatea noastră era prea slabă ca să sustină cupola Miscării. Dar adăugând ordinii romane ordinea crestină a vietii, i-a dat o soliditate de fier. Dragostea, virtutea cardinală a doctrinii crestine, produce efecte salutare si în viata Statului, fiind elementul de armonie si închegare între cei doi poli ai existentei lui : autoritate si libertate. Asa a luat nastere o disciplină sui-generis, lipsită de constrângeri externe, bazată pe consimtământ si adeziune voluntară.
Disciplina izvorâtă din bucuria de a servi o cauză mai înaltă. Timpul e actiune din perspectiva românismului integral. Nu actiune pentru afaceri si interese particulare, ci actiune pentru salvarea poporului românesc. Să combatem defectele specifice poporului nostru, punând în locul lor :
- al vanitătii – ambitia creatoare de valori nationale ;
- al inconsecventei – eroismul de durată ;
- al superficialitătii în gând si actiune – seriozitate si simtul monumentalului. De Horia Sima – Tara si Exilul – ian.-feb. 1971
 

duminică, 27 mai 2012

Ne punem poalele in cap inainte de a ajunge la rau



Aceasta este fraza care ne reprezinta  alaturi de "A ne  imbata cu apa rece".
Aceasta atitudine ne caracterizeaza. De nenumarate ori consideram ca, daca in sufletul nostru ne dorim cu ardoare ca reprezentantii nostrii sa castige orice competitie ca, ei sunt cei mai buni si  prezenta lor la acele competitii este numai de complezenta pentru a arata respect publicului, gata  reusita cu Magna Cum Laude este  ca si asigurata.
Dar de cate ori nu ne-am  inselat si pentru ca am cazut din varful copacului, direct in chiur si ne va durea noada  mult timp, cu atat  supararea este mai mare.
Dupa acest dus rece ca ghiata, urmeaza  analizarea cu despicarea firului in 4 ca, cu este chiar asa,   conationalul nostru avea sanse dar a fost  nedreptatit, sau ca sortii i-au fost impotriva.
Numai acum  inainte de meciul de box intre Bute si Froch,  ni s-a explicat ca acel mititel  obraznic de englez care nu mai are de trait decat pana in sec. 1 a primului  gong:)) Il si vedeam apucat de nadragi de catre Bute si aruncat peste toti spectatorii si aruncat afara pe usa  ramasa special deschisa, ca sa nu se raneasca. SI....? Ce a urmat ???
 Sau de naprasnica noastra Mandinga favorita nr.1 care  nu avea ce cauta intre nulitatile cu care concura !!!
Si...... ?
Nu era mai bine sa fim mai modesti in aprecieri si sa nu inflamam imaginatia romanilor care prin aceste excrescente ale  pozitivismului se considera  patrioti?  Sa fim a cata oara este nevoie,  modesti si cu bun simt.
De pe vremea dinainte de 1989, au ramas aceste  recrudescernte ca noi suntem buricul pamantului.
Nu neg ca nu se fac malverxatiuni si poate nu in totalitate cei care castiga sunt merituosi 100 %, dar nu este mai bine sa nu ne punem poatele in cap inainte de a trece raul, pentru  ca infringerea  cu dreptate sau nu, sa fie la fel de usturatoare?
La sfarsitul unui meci de fotbal, se comenteaza ca  asa si asa  dar  rezultatul conteaza, scorul si nu ce s-a intamplat cu portarul sau alt jucator care nu a fost pe faza.
Acum se incinge imaginatia romanilor cu alt eveniment... Dar mai bine nu vreau si eu sa pun  o caramida la acest eveniment, pentru a nu crea poate dezamagire.
Atat sper, la mai multa decenta si  stapanire de sine pana la  sfarsit.
Sau poate  face parte din  meniul care ni se baga cu sila pe gat, pentru a nu fii atenti la ce politica se invarteste in  Romania.
Si pe urma ne miram de noi legi votate si care sunt impotriva noastra, pentru a ne aduce la  situatia de un popor taras  ceea ce este mai rau ca in  genunchi. Sper ca acest articol sa fie unui moderat optimist si nu pesimist care sa induca idea ca noi romanii suntem nedreptatiti dar,.... noi nu avem nici o vina.

vineri, 25 mai 2012

Nevoia unei regenerari sufletesti


Nevoia unei regenerari sufletesti

autor: FrontPress 25.05.2012
Valorile perene ale spiritului uman se descompun văzând cu ochii sub presiunea infernală a materiei, a tehnicii, a banului – stihii care domină de la A la Z mersul lumii de azi. Omul nu mai are răgaz pentru suflet, pentru ceea ce ţine de identitatea sa, de taina persoanei sale.
Sufletul românesc nu s-a împăcat niciodată cu acest mers al lumii. A rezistat cu încăpăţânare, ori de câte ori a fost asaltat de asemenea tendinţe vătămătoare. Formele exterioare ale opoziţiei au fost diverse, în funcţie de împrejurări. S-a luptat şi pe planul politic, la nevoie s-a luptat cu arma în mână. Suflete arestate şi-au proptit rezistenţa pe puterea lăuntrică a credinţei. S-a încercat zdrobirea, mutilarea, robotizarea, altfel spus, dezumanizarea lor în malaxorul de trupuri şi de conştiinţe din temniţele iadului. Experimentul a eşuat. Chipul lui Dumnezeu din om nu poate fi distrus prin niciun fel de unealtă sau uneltire diabolică. El rămâne mereu întreg şi păstrează de-a pururi întru sine puterea de regenerare a persoanei umane, care tânjeşte după asemănarea cu Creatorul ei.
Este remarcabil faptul că, indiferent de formele şi împrejurările acestor izbucniri de demnitate românească, ele îşi trag esenţa dintr-un strat existenţial mai adânc decât cel al simplelor idei –care de multe ori degenerează în platitudini ideologice. Nu a fost şi nu este vorba de o luptă între idei şi sisteme politice, între doctrine sau moduri de organizare socială. Acestea pot fi privite cel mult ca nişte epifenomene ale unui conflict mai profund: acela dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună, dintre autentic şi fals. Aici s-a dat adevărata luptă. Aceasta este natura veritabilă a energiilor pe care sufletul românesc le-a aruncat într-o bătălie dusă deopotrivă pentru conservarea şi afirmarea sa în lume.
Sunt lucruri pe care marea masă a românilor de azi nu le ştiu. Mai precis, nu au fost lăsaţi să le ştie. Totuşi, românii nu s-au lăsat niciodată « îndoctrinaţi » de ideologiile oficiale. Nici de comunism, nici de globalism. N-au aderat, pătrunşi de convingere, la propaganda de felurite culori. Poate tocmai de aceea, în cele din urmă, coloana vertebrală le-a fost frântă în mod deliberat. Au fost desfiguraţi sufleteşte, n-au mai ştiut să găsească în ei resurse pentru a rezista vertical, ca brazii, ideologiilor străine de sufletul lor. Au făcut-o doar pe un plan subtil. Cultul « subversiunii » se practică şi acum, la fel ca în trecutul totalitar, căpătând treptat dimensiuni populare. Românii încă mai tresar la acele mesaje în care îşi descoperă, ca într-o oglindă pusă în faţă, identitatea şi rostul care le este propriu. Numai că acestea vin pe o filieră « neoficială ». Faptul e într-un fel regretabil, căci denotă fractura adâncă între neam şi cei care au ajuns să-l conducă (atenţi mai degrabă la a se adapta docili la bătaia globală a vântului decât să ia veritabilul puls al neamului pe care ar trebui să-l slujească). Pe de altă parte, e totuşi benefic: abia lipsa oricărei constrângeri exterioare îi imprimă pecetea libertăţii şi a autenticului.
Vorbim aici de Dan Puric, de această adevărată cutie de rezonanţă a sufletului românesc. Actor? Scriitor? Retor? Moralist? Toate la un loc? În orice caz, asistăm la un veritabil fenomen, greu de clasificat. Cărţile lui sunt cele mai vândute, sălile unde conferenţiază de-a lungul si de-a latul ţării sunt arhipline. Românii simt puterea unui mesaj şi se strâng, strâng rândurile. Doar snobii şi dilematicii se distanţează. Fie pentru că nu vor să meargă cu acest curent (ei se pliază dealtminteri perfect curentului “oficial”), fie au reticenţe de ordin “elitist” (vezi Doamne, Dan Puric ar fi un diletant ).
Tuturor acestora, oricât ar fi de “dotaţi”, le lipseşte însă ceva fundamental. La Dan Puric, în schimb, aflăm o mare sensibilitate în a percepe la modul profund condiţia fiinţială a acestui neam. Simte unde este binele şi frumosul. Îl găseşte în ungherele cele mai ascunse ale deşertului sufletesc pe care neamul nostru îl traversează şi îl transmite şi altor români. Asemeni unei cutii de rezonanţă care amplifică manifestările cele mai subtile, descoperă sensuri şi valori acolo unde alţii nu ar percepe decât banalităţi. Faptul că românii se regăsesc pe ei înşişi în acest mesaj capătă deja contururile unui fenomen social. Asistăm poate la mugurii unei renaşteri româneşti. Posibil îndepărtată, dar întrezărită. Încă mai sunt resurse. Poporul acesta încă mai simte nevoia unei regenerări sufleteşti.
Teorii anti-globalizare se găsesc la tot pasul pe internet. Nici nu se cere un efort prea mare să le găseşti. Dar ispita ideologiilor de sens contrar nu e împărtăşită de omul de bun simţ. Majoritatea nu subscrie la aşa ceva, intuind că lumea nu poate fi salvată printr-o înşiruire de vorbe goale, unele adevărate, altele plauzibile, altele imposibil de verificat. Oamenii au însă un instinct infailibil pentru altceva. Mai sunt încă în stare să desluşească binele şi frumosul. Tăvălugului depersonalizant, Dan Puric îi opune omul frumos, omul demn, omul care ştie cine este. Acesta este discursul care are efect şi care adună la un loc, spre a-şi primeni sufletele, oameni plini de speranţă. De aşa ceva se tem cel mai mult artizanii globalismului. Ei îşi pot permite să arate cu degetul către ceea ce ei numesc “rău” – terorismul, fie el islamist sau “european” (cum am văzut recent în Norvegia) apărut, fie însă spus, ca reacţie la mersul fatal al lumii. Prin comparaţie, ei vor să apară drept “buni”. De fapt, tot ce pot face este încerce să convingă că ideologia lor e mai bună decât ideologia contrară. Atât şi nimic mai mult. Numai că în faţa unui fenomen viu şi personal li se dezvăluie întreaga nimicnicie.
“Armele” unui Dan Puric sunt cu totul altele. Conferinţele sale, cu întreaga atmosferă pe care o iradiază , revelează din plin fenomenul. Sunt calitativ altceva decât apariţiile sale gen talk-show la TV, unde nu există acel contact viu cu publicul, unde nu el impune ritmul cel mai potrivit. Aici unele din afirmaţii pot suna uneori a lozinci. De vină e criza de timp şi graba ocazională de a transmite cât mai multe idei. Deşi rar, se mai întâmplă. Adevărata măsură e dată însă în faţa audienţei, pe scenă, în faţa publicului. Aici el se află în elementul său natural. La fel, în cărţile sale. O ia de la început de tot, de la temelie. Deschide uşi, îi ia de mână şi stârneşte interes pentru cei care vor mai apoi să aprofundeze. Totul este făcut cu har şi cu talent, deopotrivă literar cât şi pedagogic.
« Ce ne-a făcut să rezistăm până acum? Poate tocmai răspunsul pe care l-am dat istoriei. Şi ce ne face să abdicăm azi într-o lume lipsită de sens? Tocmai lipsa acestui răspuns. Iar dacă istoria ne-a obligat la un continuu exerciţiu de umilinţă, dăinuirea miraculoasă a acestui popor s-a datorat unui contra-exerciţiu, şi anume, acela de verticalitate. Cu alte cuvinte, demnităţi ce nu s-au supus valului trecător dar sinistru al istoriei. Aceste demnităţi adunate au creat în timp calitatea de a fi român. Ele n-au fost salturi calitative din acumulări cantitative, ci constante ale neamului care au apărut în istorie când a fost nevoie sau au trăit subteran, ca un fenomen carstic, întreţinând de acolo, în mod neştiut, taina acestui popor. Am putea spune că această calitate raportată la valul cantităţii uriaşe ce ne-nconjoară a fost cumplit de mică dar miraculos de puternică cât să supravieţuiească şi chiar să tracteze după sine destinul unui neam. A fost, cum spunea Petre Ţuţea, cât o căruţă cu ţărani care a ţinut în şah imperii…» (Dan Puric -Războiul continuă, fragment din volumul « Fii demn ! »)
La răul sufletesc nu răspunde cu aceeaşi monedă, nu cu o propagandă de sens contrar unde îi pune explicit o oglindă în faţă, prin care-i înfierează toate amănuntele. Combaterea răului se face de pe un alt plan : cu puterea binelui şi a frumosului. Aici rezidă adevărata superioritate. Răului nu îi este spus întotdeauna pe nume, până la capăt. Oricum, nici nu e nevoie. Contrastele sugestive fac de multe ori mult mai mult, iar lumea simte diferenţa. Ideea nu este să “combatem” răul cu armele lui, ci să lucrăm pentru triumful valorilor binelui. Iată de ce e o diferenţă ca de la cer la pământ între această abordare şi cei care combat răul cu rău, cu violenţă şi terorism, făcându-l să pară prin contrast mai puţin rău, ceea ce îi convine de fapt de minune.
Un cuvânt cu adevărat ziditor dublat de un model de atitudine poate face în acest moment mult mai mult decât orice formă pripită de acţiune politică sau civică, fără o temelie suficient de solidă. Va veni poate si vremea lor, atunci când împrejurările o vor impune. Dan Puric merge pe drumul său, ascultând de sfatul dat de părintele Arsenie Papacioc (o întâlnire pe care o povesteşte plin de umor, fiind “împins de la spate” să se ducă). Dus de voie, de nevoie la părintele Arsenie, acesta l-a povăţuit că nu este momentul să se implice în asociaţii civice sau partide politice (“ce-mi vorbeşti în limbi străine!?”), ci să facă în continuare ce a făcut şi până acum. Să zidească sufleteşte, să pună cărămidă, cu credinţa că într-o bună zi va pune Dumnezeu mortarul care să întărească această lucrare de refacere a conştiinţei româneşti.
Vom vedea ce va fi. Până atunci este cert că acest neam, alcătuit din cărămizi vii, începe să simtă cum îl învăluie un liant tainic. Începem să ne percepem sufleteşte unii pe alţii, să rezonăm la fel. E doar un început.
Gândindu-ne ce rol a jucat numele de “Puric” în trecutul nostru, ajungem la istoria plină de glorie a Moldovei. Aprodul Purice şi-a făcut movilă din propriul trup, ajutându-l pe domnul Ştefan să urce în şa, continuând lupta şi biruind duşmanul.
Un gest din cele aparent mici, dar care, făcut într-o oră astrală, poate influenţa în mod hotărâtor destinul unui neam întreg. De Bogdan Munteanu – Rost Online

miercuri, 23 mai 2012

Am devenit motociclist



Am devenit motociclist. Oare cat mai am de trait?

Camaradul si omul bun Oresti Marmara, cunoscut si ca Old School sau Daddy Jeep, a plecat din lumea noastra. In somn. Putini sunt aceia care nu au invatat cate ceva din experienta lui; un model pentru un motociclist, un rebel si un spirit liber. In memoria sa, un articol scris de acest om cu suflet rar, spre invatatura fratilor sai pe doua roti.
Drum bun, frate Oresti!
Oresti Marmara
Am devenit motociclist. Oare cat mai am de trait? 
Scriu acest articol mai mult pentru incepatori – cu toate ca poate fi benefic si pentru cei ce merg de ceva timp pe motor dar simt ca nu au evoluat pe cat ar fi dorit. Ce trebuie sa faci sa mergi mai bine pe motor? Care este atitudinea corecta pentru a invata mai rapid? Sunt o mie si una de intrebari la care daca gasesti raspunsuri corecte vei avea sansa de a evolua mai rapid pe doua roti. Multi dintre motociclisti au TOATE raspunsurile si multi nu mai au ce invata. Multi dintre acesti multi nu mai sunt printre noi. Sa fie oare pt ca ei stiu tot sau pt ca nu au invatat nimic? Multi ar fi dorit sa li se mai acorde o sansa de a face lucrurile altfel, de a invata ce trebuie, de a merge corect pe motor, de a avea in primul rand respect fata de tine insuti si ulterior respect fata de cei din jurul tau.
Parerea mea este ca motociclismul e direct legat de ‘bunul simt’. Acest bun simt poate fi interpretat in actiunile voastre pe motor fata de colegii de drum, fata de pietoni, de soferii auto. Trebuie sa realizezi ca nu ti se va acorda respect daca nu acorzi respect.
Tin sa precizez ca cele scrise nu sunt copiate, traduse din carti sau reviste si reprezinta parerea mea ca motociclist. Nu sunt cel mai rapid pe traseu, nu sunt cel mai bun pe o roata, nu ma pricep la stunt’uri dar am 40 de ani din care 26 de motociclism***, pe mai bine de 100 de diferite modele. Ah. Si sunt inca ‘aici’.
Ca incepator, ai o gramada de intrebari la care nu ai raspunsuri sau la care primesti 1001 de raspunsuri diferite. Unele dintre acestea sunt si au fost mult dezbatute pe forumuri dar niciodata toate la un loc. Ideea este sa cautam toate intrebarile ale caror raspunsuri ne vor ajuta sa avansam in ‘mersul pe motor’. In primul rand, ma gandeam la lucrurile ce stau la baza atitudinii unui pilot si care il sculpteaza ulterior in motociclistul ce va fi. Dedicatia fata de sport, frica, adrenalina, talentul, nebunia, perseverenta, reflexul, statura, bunul simt, ego’ul, riscul … Ce ne face sa mergem cum mergem? Ce ne face sa mergem mai rau decat altii? Ce trebuie sa facem pentru a merge mai bine? Cred ca cel mai important lucru in motociclism este ca trebuie sa fi constient ca un motociclist mort nu poate avansa. De ce murim pe capete? Sunt numai soferii auto de vina? Mototciclistii nu poarta nici o vina? De fiecare data cand se intampla cate un accident mai putin grav sau din pacate in unele cazuri chiar fatal auzim aceleasi scuze penibile: nu am/a avut nici o vina … conservarul este de vina. Saracul motociclist… mergea cu 270km/ora si masina i-a intors in fata … si altele si altele. Hai sa dezbatem putin aceasta atitudine si ce ne face sa fim mai PROSTI decat trebuie.
1. In clipa in care tu te duci si iti vinzi bicicleta ca sa dai un avans la un ZX-10, CLAR : esti inconstient. Asta nu inseamna ca nu vei putea merge pe acel motor ci doar ca sansele tale de supravietuire sunt mult mai scazute. Si aici trebuie sa stai sa gandesti urmatoarele: familia ta are destui bani pt a te ingropa? Parintilor le va pasa ca tu esti mort sau vor beneficia dupa decesul tau (caz in care poti pune si NOS pe motor)? Prietena ta pe mana carui prieten ramane?
Daca toate aceste lucruri te intereseaza si conteaza si daca nu esti total inconstient vei ajunge la concluzia ca trebuie sa cauti o motocicleta pe masura, una nu neaparat foarte mica ca si capacitate dar nici prea puternica. Una care te va duce de ici-colo pentru inceput, care iti iarta cat de cat greselile, care este intr-o stare tehnica buna si care iti va acorda sansa de a te bucura de ea si ‘maine’ – pentru ca nu esti mort. Asta nu inseamna ca nu poti deveni statistica chiar si pe scuter - daca esti idiot. Ai motor de 2 zile si intrebi pe toata lumea cum se merge pe o roata? Ai motor de 3 zile si pleci in ‘excursii’ cu ‘baietii’ pe Cheia? Ai motor de 4 zile si faci liniute printre semafoarele de pe Magheru? Esti un idiot si vei muri. Singura mea dorinta este sa nu ma iei si pe mine cu tine.
2. Ok, ai cumparat motocicleta corecta. E super frumoasa. Inainte de a iesi cu ea trebuie sa intelegi ca primul si cel mai mare factor care te duce la accident sunt prietenii. Cei care asteptau la fel de mult ca si tine sa iti iei motor ca sa aibe cui arata cat de bine merg ei fata de tine, incepator. Sunt persoanele care inconstient te indruma sa faci prostii, sa mergi mai tare decat trebuie, sa mergi altfel decat trebuie. Te influenteaza fara a-si da seama, intr-o directie total incorecta. Rareori ai sa vezi un prieten motociclist care sa te indrume sa o iei incet si sa nu incerci sa mergi ca el, dupa el.
Trebuie sa realizezi ca unde sunt multi adrenalina creste, sansele de accident si deces cresc. Nu inseamna ca daca ai cu tine, langa tine, alti 10 motociclisti – ca ei la randul lor stiu sa mearga corect. Nu inseamna ca unul dintre cei 10 nu va face o greseala si nu va intra in tine sau ca nu e destul de avansat pentru a evita o greseala de a ta, de incepator. Este foarte important sa iti alegi prietenii cu care mergi la drum cu atentie - mai ales ca incepator. Parerea mea este ca cel mai intelept lucru este sa mergi cat mai mult singur, in ritmul tau, fara a fi stresat si presat de altii in a merge intr-un alt ritm decat te simti tu confortabil.
3. Pana aici totul bine si frumos. Ce faci? Pornesti motorul si pleci la drum. Prima zi mai incet. A doua zi ceva mai tare. A treia zi ceva si mai tare si ceva mai putin atent la traficul din jurul tau. A patra zi devii racheta si toti ceilalti participanti la trafic nu mai conteaza. Ca doar tu esti Gigi cu Gsxr’ul de 1000 si 200 cp … nu au cum sa nu iti acorde respect. Asadar treci prin intersectii fara a te uita stanga/dreapta - doar pt ca ai verde si prioritate. Idiotul ce vine cu masina din laterala, care tocmai a iesit de la bodega cartierului, nu are timp sa franeze si te ia in plin cu toate ca tu aveai prioritate. El se alege cu un dosar penal – ca de fapt era fiul unui parlamentar – iar tu cu coloana rupta stai in pat cu fata in jos ca sa te stearga parintii iubitori la cur tot restul vietii. Sotia ta se intalneste cu inculpatul pt a primi despagubirea… realizeaza ca acela este mai intreg decat tine… si se recasatoreste.  Asta e, viata e dura.
Dar ce conteaza, ca doar TU ai avut prioritate si EL a fost de vina. Prietenii de pe Sport Bike Zone te vor intelege, aprecia si respecta in continuare. Ca tu esti tot Gigi dar pe din doua.
Ce incerc sa spun este ca majoritatea motociclistilor isi lasa vietile in mainile altora de fiecare data cand ies la drum. A nu mai fi atent la cei din jurul tau devine un reflex. Cainele ce se afla pe trotuar la 50m mai sus nu mai reprezinta un pericol, ca o saptamana mai inainte ai avut ocazia de a vedea un maidanez care s-a oprit la semaforul rosu si care a trecut pe verde odata cu pietonii. In subconstientul tau realizezi ca acel caine este mult mai destept decat tine. Macar el tine la viata lui.
Trebuia sa realizezi ca orice obiect in miscare stanga/dreapta poate deveni ultimul lucru pe care il vei vedea. Nu miza pe faptul ca soferul te-a vazut si ca va opri. Nu miza pe faptul ca acel maidanez nu va traversa strada. Nu miza pe faptul ca tu poti frana atat de bine incat sa nu intri sub tirul din care incerci sa musti mergand pe autostrada cu 150km/ora. Ia in calcul neprevazutul si faptul ca Orice i se poate intampla Oricui, Oricand.
Idea este sa MERGI PREVENTIV. Cu cat mergi mai tare, cu atat distanta intre tine si obiectele ce prezinta un pericol trebuie sa fie mai mare la inceperea franarii sau evitarii acelui ‘ceva’. Vei avea surpriza sa constati ca acel ceva tocmai a facut acea manevra de care iti era frica, iar tu ai putut evita accidentul doar pt ca ai gandit si nu ti-ai lasat viata in ‘mainile altuia’.
continuarea: http://calatoriifestinalente.wordpress.com/ 

luni, 21 mai 2012

Sunt profund dezgustata



Foto: un arian nervos.:)))

Sunt profund dezgustata de curvasaria politica la nivel international.
Circul acesta  dublat de pudibonderie ca, sa nu se discute despre nationalism nu fac altceva decat  ca ascund  gunoiul sub covor.
 Tot timpul tinandu-se batista pe tambal, nu fac decat sa fiarba sufletele patriotilor, cei care vor sa afirme tuturor  nationaliatatile lor. Stim cu totii de ce  s-au strangulat, aceste  perioade de descarusare a nationalismului.
Descatusarea s-a facut in mod violent si cu pierderi de milioane de vieti omenesti si de schimbare a cursului politic si social in toate tarile europene.
De ce nu se  iau lucrurile  cinstit ca, sa nu zic abrupt.?  Ne este rusine ca suntem patrioti si ne iubim tara? Ne plac vanzatorii de tara, tradatorii,  sa-i lasam in mod perfid sa  ne vanda ca sclavi  si noi sa stam linistiti si sa ingurgitam toate cacaturile lor?
Apelurile la moderatie in exprimarea gandurilor nu a dus decat, la  alunecarea noastra pe topoganul istoriei, pana am ajuns in mocirla. Si acum cand partidele si miscarile nationaliste isi  fac  tot mai prezenta existenta, tocmai acum sunt puse la zid! Daca nu eram lasi, nu se ajungea la radicalizarea societatii. Daca nu  eram  prostiti cu buna stiinta si nu lasam  sa fim  luati  ca o multime, fara nici  un dram de minte, nu se ajungea la radicalizarea miscarilor si partidelor de dreaptra.
Dupa cum se stie , daca nu vor fi scoase cu bisturiul  bubuoaiele pline cu puroi ale societatii  Europei si a Romaniei, nu se va putea inainta si explozia sociala va fi inevitabila caci,  clocotul din oala sociala este tinut sub capac. Si cand  va arunca capacul in sus presiunea, ne va improsca pe toti si atunci in graba mare, nu se va putea face alegerea corecta.
Inca odata imi este scarba de curvasaraia internationala din politica interesata.
Cei  mai mari in finante, in masonerie,  vor sa fim  o gloata fara  noima, care nu vom sti cine suntem si de unde venim.
Vedeti ca ungurii spun ca ei sunt  urmasii lui Adam si Eva si  ca ei vorbeau ungureste.

Discutiile de acum de la tv., ca suntem  primii arieni si din noi au aparut grecii si romanii,  cred ca  vor sa ne redea demnitatea chiar daca nu este asa. Sa ne dea un impuls.
Acum mai mult ca oricand fiecare  popor vrea sa-si arate identitatea chiar mistificata si noi ce sa facem? Sa spunem ca ne tragem din tiganii? Orice asociere  a noastra cu tiganii barbari, nu face decat sa ne traga in jos.  Trebuie sa facem ceva ca sa  dam un exemplu europenilor ca,  avem sange albastru si ei  sunt urmasii nostrii si nu ne sunt egali. Ciocul mic ! Curaj !  

duminică, 20 mai 2012

Forta militara a Chinei


Forta militara a Chinei infioara Pentagonul

autor: FrontPress 20.05.2012
China continua sa aloce resurse din ce in ce mai mari pentru dezvoltarea armatei si cresterii arsenalului militar, se arata intr-un raport al Pentagonului. Cheltuielile cu nevoile militare ale tarii vor fi situate, in 2012, intre 120-180 miliarde dolari, cifrele oficiale indicand o suma de doar 106 miliarde, scrie BTV News, care citeaza presa americana.
China dispune de 50-75 rachete balistice intercontinentale cu raza de actiune de peste 5.500 de km, precum si de 5-20 rachete cu raza medie de actiune intre 3-5.500 km. Numai impotriva Taiwan-ului, stat considerat de catre China ca fiind parte din teritoriul national, sunt indreptate intre 1.000-1.200 rachete de croaziera cu raza scurta de actiune.
Mai mult, in prezent, China are in proiect dezvoltarea unei rachete balistice, proiectate pentru a distruge nave de razboi, mai ales portavioane, cu o raza de actiune de peste 1.500 km.
Raportul mai spune ca Beijingul dispune de doua submarine nucleare, planuind ca, in anii urmatori, sa construiasca inca 5 astfel de aparate de ultima generatie. Un submarin capabil sa transporte rachete balistice va fi construit in maximum 2 ani, mai arata raportul. Fortele navale militare ale Chinei au in dotare si 48 submarine diesel.
Primul portavion de fabricatie chineza va fi lansat la apa pana la sfarsitul anului. Fortele aeriene chineze dispun de 1.570 de lansatoare de rachete, 300 de avioane de transport, peste 100 de avioane de recunoastere si peste 550 de bombardiere.
Totodata, China a cumparat de la rusi modernele rachete C-300. Armata nationala a Chinei are in componenta 1.250.000 de militari, se arata in raportul Pentagonului.
In plus China a devit a treia tara, dupa SUA si Rusia, care dispune de tehnologie capabila sa construiasca avioane invizibile pe ecranele radarelor. Zburand pe cerul de la Chengdu, din sud-vestul Chinei, avionul invizibil chinez J-20 dovedeste potentialul in crestere al tarii in domeniul tehnologiei militare, potrivit Daily Mail.
Primul zbor al avionului poate constitui un avertisment pentru armata SUA, care a fost afectata in ultimul timp cu probleme tehnice ale aeronavelor sale similare.
Aparitia avionului invizibil chinezesc ne duce cu gandul la cei care sustin ca acesta a fost construit pe baza furturilor de tehnologie a avionelor americane si rusesti, lucru negat insa de catre China. Multi sustin ca avionul chinez J-20 este o copie a modelului F-22 american, proiect ce a costat 66,7 miliarde de dolari.
China a sustinut initial ca J-20 nu va fi gata pana in anul 2017, iar Statele Unite au spus ca avionul invizibil al Beijingului va zbura probabil in 2020. Cu toate acestea, zborul test efectuat de catre J-20 arata ca primele modele sunt aproape de finalizare. Publicatia Wired sustine ca avionul invizibil chinez foloseste motoare importate din Rusia.
China pretinde ca avionul invizibil J-20 reprezinta creatia propriilor proiectanti si ingineri. “Nu este prima data cand mass-media straina a lansat asemenea zvonuri despre tehnologia chineza. Este lipsit de sens sa raspundem la asemenea speculatii”, a spus un oficial chinez. De pe Ziare.com

sâmbătă, 19 mai 2012

Zaraza


Misterele “Micului Paris”: Zaraza, legenda iubirii decapitate

autor: FrontPress 19.05.2012
Mijlocul anilor 40: Bucureștiul trăia vremea de pe urmă a zodiei „Micului Paris”. Pentru cei de aici, al doilea Război Mondial părea că se petrece undeva, departe, parcă pe altă planetă, o conflagrație cumplită, la sfârșitul căreia lumea, schimbată din temelii, nu avea să mai fie niciodată la fel ca înainte. Dar, până la sfârșitul său, care avea să ne arunce în barbarul ev comunist, mai erau vreo câțiva ani. Ani frumoși care se cereau, parcă, trăiți cu maximă intensitate. Orașul era încă viu, iar viața lui palpita, fără istov, din centrul elegant până în cele mai sordide mahalale.
Erau niște vremuri pe cât de tulburi, pe atât de dinamice, în care averile mai marilor sau mai micilor îmbogățiți de război se făceau și se desfăceau de pe o zi pe alta. Iar bucureștenii care fuseseră îndeajuns de isteți încât să evite frontul chefuiau în draci, în seri petrecute extravagant prin crâșme și restaurante pe atunci celebre, acum de mult uitate. Unele aveau nume eroice, precum „Mărășești”, „Kiseleff” ori „Carpați”. Altele afișau firme pe cât de ciudate, pe atât de pitorești: „La Berbec”, „La cotitură”, „Tralea”, „Roata lumii” ori „La Marița borțoasa”. La periferie, mahalagii chefuiau „La șapte păcate”, „La geamuri multe”, „La rogojină” ori „La Cățeaua leșinată”. Ba undeva, peste drum de Cimitirul Bellu, clienții erau invitați să constate că este „Mai bine aici, ca vizavi!”.
Iar majoritatea locantelor erau renumite pentru celebrii lor muzicanți, care încântau urechile clienților fideli pe care-i convingeau, seară de seară, să-și golească buzunarele acolo. Unii erau doar soliști, interpreți ai unor creații deja consacrate. Alții erau ceea ce azi numim „cantautori”, cei care prezentau în fața publicului propriile lor compoziții. Într-un loc îl puteai asculta pe Jean Moscopol, în altul pe Titi Botez, Dorel Livianu, Mia Braia ori Petre Alexandru. Toți celebrii, toți iubiți de publicul lor, care-i diviniza. Dar parcă pe niciunul dintre ei la fel de mult ca pe Zavaidoc și pe Cristian Vasile, cei care vreme de mulți ani au fost vedetele, prinții neîncoronați ai „șantan”-urilor bucureștene. Ambii erau interpreți și compozitori ai unor șlagăre fredonate, cu plăcere, chiar și în ziua de azi. Ceva mai în vârstă, Zavaidoc – Marin Teodorescu pe numele lui adevărat – s-a născut la Pitești, pe 8 martie 1896. Era fiul lui Tănase Teodorescu, vestit lăutar de la sfârșitul secolului XIX. Istoricii domeniului afirmă că numele de Zavaidoc, sub care a devenit celebru, i-a fost dat de generalul Traian Moșoiu, care i-a ascultat cântecele pe vremea primului Război Mondial. A fost o poreclă pornită de la regionalismul „zavaidoacă”, cuvânt despre care filologii susțin că descrie „un zurbagiu, un om neastâmpărat, cu o fire iute și veșnic pus pe veselie și nebunii.” O poreclă ciudată care, în anii care au urmat, i-a adus un succes enorm. Iar banalul Teodorescu a dispărut înlocuit, pentru totdeauna, de „Zavaidoc”, numele sub care l-a cunoascut o lume întreagă. Vasile Cristian, concurentul său, era ceva mai tânăr, născut în 1908. Cântând mai curând pe „coarda” music hall-ului, a rămas celebru pentru câteva dintre compozițiile sale, veritabile hituri ale perioadei interbelice: „Ramona”, „Aprinde o țigară”, și celebra „Zaraza”, poate cel mai iubit cântec din vremurile de apus ale „Micului Paris”. Erau doi bărbați excepționali între care destinul, ori poate doar legenda, au adus fantoma țigăncii „Zaraza”, frumoasa curvă de lux, dorită de majoritate bărbaților din „Micul Paris”.
„Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza…”
Încă de la începutul lui, secolul trecut a adus cu el o revoluție cu adevărat epocală a moravurilor. Și a năravurilor. Scăpate din robia prejudecăților, și ajunse la o libertate nevisată până atunci, frumoasele Bucureștiului au început să iasă, din ce în ce mai des, în viața publică. Și ieșeau oferind ceea ce aveau mai bun: trupul și propria frumusețe. Mai întâi, prin anii 20, a fost „Mița Biciclista”, prima muiere cu adevărat curajoasă, care a îndrăznit să iasă din vechile tipare. Apoi, timpul a trecut și multe doamne i-au urmat exemplul, din ce în ce mai libere. Și mai libertine. La sfârșitul sec. XIX, „traseistele” își aveau locurile lor, rezervate pe „poduri” – vechile bulevarde pardosite cu scânduri de lemn, de la care își luau și numele: „curvele podărese”. Dar secolul XX a schimbat situația: „fetițele dulci din București” au început să iasă în lumea bună, unde cele mai remarcabile au reușit în scurt timp să le răsucească mințile „Don Juan”-ilor dâmbovițeni. Iar pe la mijlocul anilor 40, una dintre aceste frumuseți ar fi fost frumoasa țigancă Zarada, cea pe care o melodie devenită, instantaneu, șlagăr național, a eternizat-o sub numele de Zaraza. Acum, nimeni nu mai știe cum se numea ea cu adevărat. La fel cum nu există nici fotografii care să ne arate cum îi arăta chipul. Despre ea s-au păstrat doar poveștile. Povești care spun că era o țigancă deosebit de frumoasă, cu un farmec exotic distilat, secole la rând, în sângele rasei sale. Era înaltă, cu un ten măsliniu și buze senzuale. Părul negru pana-corbului, veșnic lucitor, uns din abundență cu uleiul de nucă la modă în acea vreme. Era o prostituată de lux, frecventată doar de „lumea bună”. Se mai spune că își făcea veacul prin cele mai luxoase localuri ale vremii, unde erotismul degajat prin toți porii o aduceau întotdeauna în centrul atenției. Este descrisă ca purtând haine de lux, șaluri aduse tocmai din Kashmir, rochii în culori vii asortate la pantofi cu strasuri lucitoare. Mersul lasciv legănat băga dracii în bărbații de frunte ai boemei bucureștene care făceau antecameră în speranța că, doar-doar vor fi băgați în seamă de superba țigancă. Îi primea când credea ea de cuviință iar cel care apuca să se bucure de nurii ei chiar că era „potent” din punct de vedere financiar: Zaraza era o curvă extrem de scumpă. Se spune că era o femeie rece, calculată care nu-și permitea niciodată să se îndrăgostească: curtezanii îi pătrundeau doar în pat și niciodată în suflet.
O singură dată în viața ei și-a permis să-și încalce „principiile”, iar asta a costat-o însăși viața ei. Se spune că într-o seară din vara anului 1944, destinul a purtat-o în localul „Vulpea Roșie”, unde cânta Cristian Vasile. Poveste spune că, în acea seară, plasată parcă sub semnul fatalității Zaraza a intrat în locantă la brațul unui tânăr plin de bani care a și făcut „onorul mesei” pe care a umplut-o cu sticle de șampanie scumpă. Venită cu el, femeia se lăsa sorbită din priviri de bărbații din jur cărora, din când în când, le răspundea cu ochiade languroase. Apoi, pentru ea, timpul s-a oprit parcă în loc: pe scenă a urcat marele Cristian Vasile. A cântat, ca de obicei, doar două cântece. Îmbrăcat în smoking alb, bărbatul înalt de un metru și nouăzeci și trei, a smuls ropote de aplauze. Apoi, a părăsit scena și a plecat să mănânce, în alt local. Ce melodii o fi cântat? Nu se mai știe. Dar probabil a fost ceva cu totul deosebit care a mușcat adânc din sufletul Zarazei. A părăsit localul și s-a dus direct în locul unde, după cină, Cristian Vasile savura în tihnă un pahar de absinth. Acolo a început singura poveste de dragoste din tumultoasa viață a Zarazei. Cei doi au devenit amanți, perechea simbol a acelor vremuri. Iar emblema iubirii lor a fost melodia „Zaraza” care, în ciuda aerului său puțin desuet, este ascultată, și acum, cu plăcere.
În umbra lumii interlope
Dacă lucrurile s-ar fi oprit aici, ar fi fost doar o banală poveste de dragoste. Nu a fost să fie așa. După cum spuneam, Cristian Vasile cânta în localul „Vulpea Roșie” de pe Șelari. Iar cel mai important „concurent”, care se războia cu el pentru admirația publicului era Zavaidoc, vedeta de marcă a localului „Îngerașul”. Buni amândoi, fiecare dintre ei iubiți peste măsură de public. Motiv pentru care se spune că ambii se simțeau implicați într-un soi de război al nervilor, care trebuia să tranșeze care dintre ei este cel mai bun. Se mai spune că, mai în vârstă decât concurentul său, Zavaidoc i-ar cam fi purtat sâmbetele lui Cristian Vasile. De fapt, chiar și pe atunci, viața era cu mult mai complicată decât părea la prima vedere. La fel ca în zilele noastre, localurile celebre precum și artiștii care le aduceau gloria, erau conexate, prin legături oculte, cu lumea interlopă a vremii. Cu doar câțiva ani în urmă, nici unul dintre noi nu ne-am mirat când s-a aflat că o serie de nume celebre printre maneliștii zilelor noastre au oarece legături de afaceri cu frații Cămătaru, ori cu alți „baroni” ai crimei organizate. Nici pe vremea „Micului Paris” nu era altfel. Se spune că Zavaidoc era „protejat” de „clanul” lui Borilă, interlop deosebit de periculos care își făcea veacul prin Bariera Vergului. În schimb, Cristian Vasile era omul fraților Gore, cei care făceau legea în cartierul Tei. Legenda urbană spune că, la un moment dat, Zavaidoc își ura atât de mult concurentul, încât i-a cerut lui Borilă să-l ucidă. Povestea mai spune că tâlharul i-a explicat bonom că nu-l poate omorî pe Cristian Vasile. „Nu de alta, da-mi place și mie cum îi zice și-ar fi păcat de Dumnezeu” ar fi zis banditul, făcându-i cu ochiul lui Zavaidoc după care, parcă pentru a-i face în ciudă, a început să fredoneze „Zaraza”. De fapt interlopul alesese deja modul în care avea să-și ajute protejatul. Dacă să-l ucidă pe Cristian Vasile „ar fi fost păcat de Dunezeu”, nimic nu-l împiedica să-l doboare psihic. Iar pentru asta cea mai bună soluție era s-o ucidă pe iubita acestuia. Ceea ce s-a și întâmplat.
Se spune că în seara de 27 octombrie 1944, Zaraza a ieșit, cu oarece treburi prin oraș. Undeva, în dreptul Palatului CEC, a fost atacată de omul trimis de Borilă pe urmele ei. Ajunși într-un loc ferit de ochii lumi, asasinul a apucat-o de păr, apoi a privit-o în ochi rânjind, i-a mușcat sălbatic buzele pe care le râvnise o lume întreagă, apoi i-a dat capul pe spate. Crescut parcă direct din mâna golanului, șișul a retezat adânc în beregata femeii căreia aproape că i-a despărțit capul de trup. A fost găsită în zori, scăldată în propriul sânge. Interogat de Poliție ca suspect, Cristian Vasile a fost pus în scurt timp în libertate. Oficial, ucigașul Zarazei nu a fost identificat niciodată. Dar, se spune că privirile acuzatoare ale bucureștenilor s-a fi îndreptat spre Zavaidoc, cel despre care se spunea că ar fi comandat asasinatul. De fapt, nimeni nu a reușit să demonstreze absolut nimic. De aici încolo, povestea Zarazei pornește pe niște căi foarte apropiate de filmele horror. Se spune că ea ar fi fost incinerată. Apoi, după un timp, Cristian Vasile ar fi furat urna, iar în următorii câțiva ani, ar fi consumat, puțin câte puțin, toată cenușa Zarazei. La sfârșit, el ar fi încercat să se sinucidă înghițind terpentină. O tentativă eșuată care i-a ars coardele vocale și l-a despărțit pentru totdeauna de cântec. Cam asta ar fi povestea Zarazei, iubirea decapitată, dramatica legendă urbană de pe vremea „Micului Paris”. Nimeni nu mai știe, acum, cât din ea o fi adevăr și cât poveste.
În 1944, pe la începutul iernii, Zavaidoc s-a îmbolnăvit grav de rinichi. Pe 31 decembrie a fost internat în Spitalul Fiantropia, cu blocaj renal. A mai trăit până pe 13 ianuarie 1945, când a murit după chinurile agonizante specifice acestei boli cumplite, pe atunci incurabilă. Este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica. Cristian Vasile, concurentul său, a mai trăit până în iunie 1974. El este înhumat la Cimitirul Hipodrom din Sibiu, iar la înmormântarea sa au venit câțiva prieteni, printre care și interpreta Mia Braia. Ce a rămas după ei toți? Acestă poveste, pe care poetul Mircea Cărtărescu a dezvoltat-o dramatic într-una dintre cărțile sale. Sau poate chiar a și inventat-o. De pe urma lui Zavaidoc au rămas vechile sale discuri din ebonită, care-i reînvie și acum cântecele „colorate” cu acel chiot șugubăț care-i era specific. Cristian Vasile ne-a lăsat superbele șlagăre „Aprinde o țigară”, „Ramona” și mai ales „Zaraza”, cântecul emblemă al unor vremuri de mult trecute. Și niște versuri ciudate, ușor ilogice, în care mulți îndrăgostiți de acum s-ar putea recunoaște la fel de bine ca aceia din vremea „Micului Paris”: „Când apari senorita, în parc pe-nserat/Curg în juru-ți petale de crin./Ai în ochi patimi dulci și luciri de păcat,/Și ai trupul de șarpe felin./Gura ta e un poem de nebune dorinți,/Sânii tăi un tezaur sublim./Ești un demon din vis, care tulburi și minți,/Dar ai zâmbetul de heruvin.Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza,/Cine te-a iubit ? /Câți au plâns nebuni pentru tine,/Și câți au murit? /Vreau să-mi dai gura-ți dulce Zaraza,/Să mă-mbete mereu./De a ta sărutare Zaraza, vreau sa mor și eu!”. Ei, dar poate că acesta este chiar vechiul parfum al „Micului Paris”. De Vasile Surcel – Curentul
 

vineri, 18 mai 2012

Eclipsa inelara de soare



Eclipsa inelara de soare - informatii extrem de interesante 20-21 mai 2012

Eclipsa inelara de soare - informatii extrem de interesante 20-21 mai 2012


Mesajul lui Adi Manea de mai jos este sustinut si de videoclipul acesta:http://www.youtube.com/watch?v=arEY0Cv8yEo&feature=share
 
 
Un mesaj important pentru. toti, primit ieri din partea helperilor (mi-au transmis numele, dar nu reusesc sa il reproduc) care se "ocupa" de acest eveniment, din partea Federatiei Galactice (vocabularul este sarac, dar simte informatia din acest mesaj si vei intelege dincolo de cuvintele asternute pe hartie):
Odata cu eclipsa inelara de soare (cu un maxim in Romania, in data de 21 mai ora 1:32AM RM. Valcea si 1:39AM Sarmisegetuza, conform unor sitelui http://3.bp.blogspot.com/-rpu_iaAzYKU/T49Hqhy_QXI/AAAAAAAAAPk/Qahy_0Uzwbs/s1600/May+2012-3.png),  se vor forma 3 inele de foc care vor emite, pe rand, 3 valuri de energie si informatie ce provin de la Soarele Alcyone (avem si aliniament pleiadian) :
 
- 1 cerc = 1 val va emite o energie de culoare alb-argintiu, cu aspect cetos-laptos, ce va actiona ca o purificare, indepartand si smulgand efectiv tot ce nu este bun, ce este vechi, tot ce nu mai este conform cu aceste "timpuri",
-2 cerc = al doilea val va avea culoare aurie si va reface matricea, prin reumplerea si repararea golurilor ramase in urma primului val.
- 3 cerc de foc = al treilea val - si cel mai important  - de culoare galben-violet-turquaz (sau aquamarin) va contine codurile de activare, de incepere a transformarii. Practic, acest al treilea val va fi inceputul transformarii. 
 
Aceste valuri vor actiona asupra tuturor, Mama Pamant cu tot ce se afla in, pe si deasupra - inclusiv oameni, cu singura conditie ca acestia sa fi ales si sa accepte transformarea. 
 
Dupa acest moment, timpul se va contracta si mai mult si alegerile vor veni spre materializare.
 
In zilele care au mai ramas pana la acest moment - si urmatoarele zile (6-10 zile) dupa - este recomandat un regim alimentar foarte usor, bazat pe legume, fructe si multe lichide.
Sunt recomandate momente de introspectie, de regasire, de incercarea de identificare cu sine, cel adevarat.
Nu exista o formula standard, o reteta, ci fiecare simte si materializeaza, cu conditia sa doreasca acest lucru.
 
Simt o mare bucurie, sunt fericit, pentru ca se intampla si mai ales pentru ce urmeaza.
 
Pe scurt, cam asta ar fi.
 
http://consilierspiritual.blogspot.com/