zelender

duminică, 14 aprilie 2013

Transilvania


Transilvania, o mie de ani sub stapanire ungureasca – un fals grosolan!

autor: FrontPress 14.04.2013
transilvaniaArticolul de faţă mi-a fost inspirat de rândurile scrise de un sârb, Miodrag Stanojevic, profesor de istorie la Novi Sad, revoltat, pe bună dreptate, de cele citite într-o publicaţie românescă unde se scria despre umilinţele la care românii sunt supuşi, în propria lor ţară, de către minoritarii unguri, care îi batjocoresc şi îi umilesc în toate felurile. Profitând de faptul că ,,românii sunt un popor paşnic şi binevoitor”, la care autorul mai adaugă ,,îmbecil de tolerant” (!), ungurii din România îşi fac de cap.
Aşa se explică că un individ descreierat şi degenerat şi-a permis să spânzure şi apoi să dea foc unei păpuşi care îl reprezenta pe unul dintre eroii naţionali ai poporului român, crăişorul Avram Iancu. Ce s-ar fi întâmplat oare dacă un român ar fi procedat la fel: să dea foc unui păpuşi cu chipul lui Kosuth Lajas, la Budapesta?, se întreabă autorul. Sau, ar fi îndrăznit oare ungurii din Voivodina să le strige sârbilor ,,ţigani”, aşa cum le strigă românilor? Nu ar fi îndrăznit nici din întâmplare, fiindcă le-ar fi fost frică!
La noi, în România, toate acestea sunt posibile, fiindcă noi, românii, ne comportăm exact aşa cum ne-a caracterizat Miodrag Stanojevic: ,,imbecili de toleranţi”! Tocmai de aceea îşi permit să afirme, cu obrăznicie, în gura mare, că ,,Transilvania aparţine Ungariei”!, cerând, tot mai insistent, autonomia ei, făcând referire la o închipuită stăpânire de o mie de ani a Transilvaniei, sau la autonomia catalanilor din Spania. Cât priveşte stăpânirea de o mie de ani, ne vom referi la ea în articolul de faţă. În ce priveşte Catalonia, ungurii ,,uită” însă un element esenţial, anume că cei din Catalonia sunt băştinaşi acolo, pe când ungurii sunt alogeni, străini, nişte migratori asiatici, lucru ştiut şi recunoscut nu numai de istoricii străini, ci şi de cei unguri. În 1912, profesorul de istorie Laurentzi Vilmos scria într-un manual de istorie: ,,Spre sfârşitul veacului al IX-lea apare în Europa un popor necunoscut, care venea de undeva din ascunzişurile secrete ale Asiei. Neam de călăreţi sălbatici, al cărui scop de a fi era lupta şi având drept ţel cotropirea”.
Acele ,,ascunzişuri secrete ale Asiei” erau undeva prin Extremul Orient de azi, fiind pe la anul 700, cronicile coreene vorbeau despre ei ca de nişte ,,nomazi primitivi care jefuiau nordul Coreei şi al Chinei”. După aproape două secole, pe la 896, fugăriţi de pecinegi, ungurii se opresc tocmai în Panonia, locuită, în acea vreme, de slavi, valahi, avari şi germani. Erau ceva mai mulţi de 250.000, aparţinând celor şapte triburi, aflate sub ascultarea lui Arpad.
Erau puţini, dar erau răi, aşa cum au şi rămas. Fiind nişte ,,călăreţi sălbatici” şi având drept scop cotropirea, nu s-au astâmpărat, începând incursiunile de pradă în jur, aşa cum au făcut şi în Bulgaria, în 892, ,,unde au comis mari pustiiri”. Au ajuns chiar până în Apus, unde ,,timp de trei ani au pustiit, în mod bestial, ucigând şi arzând totul în Alsacia şi Lotharngia”. Asta până în anul 955, când împăratul german Otto I i-a zdrobit în lupta de pe râul Lech. Cei care au mai scăpat vii, în frunte cu ducele Toxus, au reuşit, cu greu, să se reîntoarcă în Panonia, umiliţi şi împuţinaţi.
Şi-au dat seama atunci că nu mai aveau nicio şansă de a supravieţui ca popor dacă nu se vor înmulţi. Iar cum alt mijloc nu aveau, fiindcă cu natalitatea nu s-au lăudat nicio dată, au început un lung şi dur proces de maghiarizare a tuturor popoarelor din jur, cu care au intrat în contact: germanii, valahii, slavii. Acest proces a fost atât de intens şi de agresiv încât mulţi dintre cei de mai sus, care au avut neşanşa de a convieţui cu ungurii, aproape au dispărut, în timp ce numărul etnicilor unguri a crescut spectaculos. În 1910, un istoric ungur constata că doar zece la sută dintre unguri mai erau urmaşii celor şapte triburi din 896! Deosebit de semnificativ este, în această privinţă, că aproape toate dintre marile personalităţi ale istoriei şi culturii maghiare, cu care ungurii se mândresc, la origine nu au fost unguri. Este suficient să amintim numele celui mai ilustru rege al Ungariei, Matei Corvin, care a fost român. El era doar fiul lui ,,Ioan Huniade, al căror nume întunecă pe al celorlalţi, nu a sporit atât de mult gloria ungurilor, cât a românilor din coapsele cărora s-a născut”. Cel mai de seamă poet ungur, Sandor Petofi a fost sârb; marele revoluţionar şi om de stat ungur, Kosuth Lajas, a fost slovac; din cei 13 generali ai armatei revoluţionare maghiare, ucişi în 1919, după capitularea de la Şiria, doar doi erau unguri etc. Mult mai târziu, unul dintre publiciştii germani de seamă, Harden, referindu-se la adevărată stare de lucruri din Ungaria, scria: ,,În această ţară, marea majoriate a popoarelor este lipsită de drepturi, fiind redusă la starea de robie. Aici domneşte silnicia brutală unită cu o viclenie perfidă şi orice gest care nu covine clicei stăpânitoare este reprimat cu o implcabilă cruzime”. Aşa a fost posibil procesul imfam de maghiarizare a popoarelor din Ungaria.
Cu toate acestea politicienii de ieri şi de azi ai Ungariei afirmă, fără jenă, că aceasta a stăpânit Transilvania vreme de o mie de ani. Iar extremiştii unguri strigă, cât îi ţine gura, că ,,Transilvania aparţine Ungariei”, ori ,,Transilvania nu e România”! Cei care susţin astfel de idei fantasmagorice, ar trebui să ştie că, exceptând o foarte scurtă perioadă, cea din 1848-1849, când Kosuth a proclamat independenţa Ungariei şi alipirea forţată a Transilvaniei, apoi cea din perioada 1940-1944, când doar nordul Transilvaniei a fost ocupat de Ungaria horthystă, în tot cursul istoriei sale Transilvania nu a aparţinut niciodată Ungariei. În cele două situaţii de mai sus, se ştie că armata revoluţionară maghiară a fost înfrântă de armatele austro-ţariste, în 1849, la Şiria, lângă Arad, iar în 1944, nordul Transilvaniei a revenit la patria mamă, România, în urma înaintării victoriaose a armatelor sovietice şi române.
Astfel, de la Ştefan cel Sfânt (997-1038) până la dispariţia regatului Ungariei de pe harta Europei, în 1526, în urma înfrângerii catastrofale a armatei maghiare de către turci, în lupta de la Mohacs, Transilvania şi-a păstrat situaţia de Voievodat autonom. După transformarea Ungariei în paşalâc turcesc, în 1541, până la înfrângerea turcilor la Viena, în 1683, Transilvania a fost declarată Principat autonom sub suzeranitate turcească. Mai mult, ,,dispariţia Ungariei în 1526 a permis Voievodatului Transilvaniei să se afirme ca o ţară indpendentă, iar aceasta nu a fost niciodată o ţară ungurească”.
În 1867 s-a format uniunea bicefală austro-ungară, cunoscută sub numele de Imperiul Austro-Ungar, care, în urma înfrângerilor suferite în Primul Război Mondial, s-a destrămat. În toată această perioadă Trnasilvania şi-a păstrat situaţia de provincie austriacă, administrată direct de Viena. La sfârşitul războiului, Ungaria şi-a putut, în sfârşit, declara, indpendenţa. La rândul său, în conformitate cu dorinţa unanimă a românilor ardeleni, care formau marea majoritate a locuitărilor săi, Transilvania s-a unit cu România.
Că acesta a fost adevărul istoric şi procesul socio-istoric pe care l-a parcurs Transilvania de-a lungul secolelor ne-o dovedeşte, între altele, acea înţelegere mişelească din 1438, cunoscută sub numele de Unio Trium Naţionum, care a servit drept temei pentru reperezentarea ca naţiuni politice ale Transilvaniei numai pe nobilii unguri, saşi şi secui. Astfel Unio Trium Naţionum a devenit istituţia de bată a organizării constituţionale nedrepete a Transilvaniei, care a rămas în vigoare până la 1848.Acelaşi lucru îl dovedesc şi declaraţile făcute chiar de istoricii unguri. De exemplu, istoricul Farczady Elek scria, în 1912: ,,Regii Ungariei au fost siliţi să încuvinţeze organizarea deosebită a Transilvaniei, cu voievozi puternici în fruntea ei”. În acelaşi an, un alt istoric, S.Szilagyi, arăta că ,,Ungaria şi Transilvania nu au fost niciodată contopite, au rămas două ţări deosebite”.
Cât priveşte procesul istoric şi legic ce avea să conducă spre deznodământul firesc al unirii Transilvaniei cu România, în 1918, tot un istoric ungur, Szechenyi Istvan, scria încă în 1835: ,,Nicio frontieră, nicio supraveghere nu va reuşi să rupă firul moral ce-i leagă pe românii din Transilvania de vecina patria mamă, încă slabă, dar care ascunde toate posiblităţile de dezvoltare”.
Ţinând seama de cele de mai sus, întrebăm: unde sunt cei o mie de ani în care Transilvania s-a aflat sub stăpânirea Ungariei? La această întrebare nu se poate răspunde altfel decât că această afirmaţie este o minciună, un fals grosolan prin care se încearcă, ca în atâtea alte situaţii, a se inventa un alt adevăr istoric decât cel real. De Ilie Sandru – Ziarul Natiunea

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Vanatoare de tortionari


S-a deschis sezonul la vanatoarea de tortionari. Zeci de gardieni ai temnitelor politice vor fi anchetati

autor: FrontPress 12.04.2013
tortionarInstitutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a declanșat procedura de investigaţii în cazul a 35 de persoane care au deţinut funcţii de conducere în aparatul represiv şi care sunt suspectate de comiterea unor crime politice în timpul regimului comunist.
În urma cercetărilor desfășurate în ultima perioadă, IICCMER a identificat numeroase fapte cu posibile consecințe de natură penală comise de 35 de angajați ai Direcției Generale a Penitenciarelor în urma exercitării funcțiilor în perioada 1950-1964. Potrivit unui comunicat al institutului, ”există indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către persoanele identificate a unor grave infracțiuni în penitenciarele ori lagărele și coloniile unde aceștia activau. În aceste cazuri, faptele celor 35 de persoane întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de omor deosebit de grav sau genocide”, se arată în comunicat.
Octogenari respectabili
Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 și 99 de ani și locuiesc pe teritoriul României. Totodată, IICCMER a intrat în posesia datelor de identificare, a numelor și adreselor exacte ale persoanelor în cauză. În momentul finalizării investigațiilor, IICCMER va notifica organele de cercetare penală, urmând să transmită Ministerului Public toate datele și probele rezultate în urma cercetărilor.
Rezultatele, în câteva săptămâni
„În ultimele luni ne-am concentrat eforturile pentru identificarea torționarilor din sistemul penitenciar comunist. În acest sens, am demarat procedura de investigații pentru 35 de persoane pe numele cărora există indicii că au comis fapte de omor. În săptămânile următoare, ne vom adresa Parchetului cu solicitarea de începere a urmăririi penale.” a afirmat Andrei Muraru, Președinte executiv al IICCMER. Potrivit cadrului legal de funcționare, IICCMER este abilitat să efectueze investigaţii științifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept. De Virgil Burla – Evenimentul Zilei

vineri, 12 aprilie 2013

Problema ungurilor


Foto Attila (406-453)

Punctul meu de vedere mai plastic cu privire la  asezarea ungurilor pe teritoriul Transilvaniei.
Venirea si asezarea lor pe teritoriul Transilvaniei de azi eu il vad ca  venirea unor musafiri imtempenstivi la  o gazda primitoare. Vin asa cum sant galagiosi si pretentiosi dar, pentru ca un musafir are statutul de musafir 3 zile, inchidem ochii. Ne abtinem daca  intra incaltati in casa, asculta muzica tare noaptea,sau vin la orele diminetii beti de la carciuma si fac pipi fara directie alaturi de vasul toaletei. Ne spunem in sinea noastra, sunt musafiri si acum nu vom muri 3 zile, dupa conceptul ca, un musafir este musafir 3 zile. Dar cele 3 zile trec si musafirii nu mai pleaca si au aceeasi atitudine deranjanta si chiar voles noles gazdele sunt transformate in  slugi. Musafirilor le place locul, clima si faptul ca au slugi gratis. Insa alaturi vad Campia Panoniei si isi zic ca ar fi bine sa se aseze acolo, dar dupa putin  timp constata ca acolo e teren arid fara bogatii la subsol si  gandesc ca tot la gazdele lor este mai bine, sa stea sa suga toate  bogatiile gratis. Asa ca zis si facut. Ocupand si Campia Panoniei si Transilvania stau si stau un an , 100 de ani, 1000 de ani si nu mai pleaca. Ce este de facut pentru a fi fortati sa plece definitiv in  podisul pe care si l-au ales singuri?
Nu se stie cum se va transa aceast litigiu de peste o mie de ani ,caci acum   lor le bate vantul in pupa. Mai marii lumii MASONERIA si mai ales cei ai Europei vor sa faca  toata populatia si teritoriile, o  ciulama din  care sa nu se mai inteleaga nimic. Dar cu ei (ungurii),ce se va intampla? Nu stiu nici ei ! Dar acum sunt pe cai mari si satisfactia de asi bate joc de  intelegatoarele lor  gazde este mare si cine stie poate prin obraznicie si tupeu,  vor scoate si ei o ciozvarta  ca un varf de aripa din ciulamaua Europei sau chiar a lumii.
Ciulamaua este vascoasa si lipicioasa si nu poti sa mai iesi din acea mocirla.

joi, 11 aprilie 2013

Clasa de mijloc


Ziua in care clasa de mijloc se va ridica

autor: FrontPress 11.04.2013
revolutieConducătorii noştri nu-şi dau seama că stau pe un butoi de pulbere, avertizează filozoful polonez Marcin Król. Întrucât clasa de mijloc, căreia i se refuză orice perspectivă de evoluţie socială, ar putea vedea drept unică soluţie încă o revoluţie.
Contrar credinţei populare, nu săracii şi nefericiţii sunt cei care fac revoluţiile în Occident, ci clasa de mijloc. A fost cazul în toate revoluţiile, începând cu Revoluţia Franceză, dar poate doar cu excepţia Revoluţiei din Octombrie, care a fost o lovitură de stat într-o situaţie de extremă dezordine politică.
Şi când decide această clasă de mijloc să înceapă revoluţia? În primul rând, nu este vorba despre clasa de mijloc în ansamblu, şi nici măcar de un grup organizat, sau de o comunitate, ci de liderii clasei de mijloc, cei care astăzi câştigă alegerile în Europa şi sunt trataţi de iresponsabili (fiindcă nu fac parte din clasa politică tradiţională geriatrică), dar care se revelează deodată a fi nu numai populari, ci de asemenea surprinzător de eficienţi.
Cetăţeni de mâna a doua
În cazul clasic al Revoluţiei Franceze, rolul de avangardă revoluţionară a fost jucat de avocaţi, antreprenori, angajaţi ai administraţiei publice de la vremea respectivă şi de o parte din ofiţerii armatei. Factorul economic era important, dar nu primordial. Elementele declanşatoare ale mişcării revoluţionare au fost în primul rând lipsa de deschidere în viaţa publică, precum şi imposibilitatea de avansare socială. Atunci când aristocraţia a încercat să limiteze cu orice preţ influenţa avocaţilor şi oamenilor de afaceri, aceasta a condus la revoluţie. În toată Europa, cu excepţia cuminţicăi Anglii, noua clasă de mijloc, cu cetăţeni de categoria a doua, nu era în măsură să-şi croiască propria soartă.
Cum a rămas cu discriminarea astăzi? Ea este diferită şi asemenea deopotrivă. Desigur, aristocraţia nu mai monopolizează procesul decizional, dar bancherii, speculatorii bursieri şi cadrele superioare care câştigă sute de milioane de euro, împing deoparte cu măiestrie clasa de mijloc, care suferă consecinţe severe. Cipru este cel mai recent exemplu, şi foarte grăitor.
Dominaţia fosilelor
Dar există multe alte exemple. Să luăm de exemplu academicienii, care nu numai în Polonia, ci şi în întreaga Europă, tremură pentru locurile lor de muncă, mai ales dacă au ghinionul de a preda materii declarate de slabă utilitate de către Uniunea Europeană, statele membre şi multinaţionalele care dictează pieţei muncii.
În Slovacia, de exemplu, ştiinţele umaniste au fost practic nimicite, astfel încât specialiştii în istorie, gramatică, etnografie sau logică pot să-şi facă griji serioase. În curând, vor urma şi alte categorii profesionale. Precum şi funcţionarii administraţiei publice, al căror număr a crescut enorm în trecut. Este vina lor? Bineînţeles că nu. Şi ce poate face un funcţionar concediat cu 15 de ani de experienţă, care a cunoscut întotdeauna siguranţa locului de muncă? Probabil că nu mare lucru. La fel pentru tinerii absolvenţi lăsaţi pe marginea drumului pieţei muncii, precum şi pentru artişti, jurnalişti şi alte meserii fragilizate de sectorul digital.
Revoluţiile sunt zămislite din excluderi, profesionale, decizionale, şi din deficitul democratic. Precum şi din dorinţa de a abate bariera generaţională, sau cu alte cuvinte dominaţia moşilor.
Într-adevăr nu este o coincidenţă faptul că liderii Revoluţiei Franceze aveau în jur de 30 de ani, în timp ce vârsta medie a celor prezenţi la Congresul de la Viena (1815), care a restabilit orânduiala conservatoare în Europa, era de peste 60 de ani. Conducătorii europeni de astăzi au în mare parte între cincizeci şi şaizeci de ani, dar, având în vedere progresele medicinei, este probabil ca în 20 de ani, dna Merkel şi domnii Cameron, Tusk, şi Hollande să se învârtească încă pe lângă cârmă. Doar dacă nu sunt măturaţi de o revoluţie.
Strigătul revoluţiei
Toate căile de evoluţie ale actualei clase de mijloc, majoritar tânără, sunt blocate fie de miliardari, fie de bătrâni, sau în orice caz persoane care par astfel în ochii celor de 25 de ani. Această situaţie este explozivă. Greşim crezând că tinerii porniţi împotriva sistemului, dar lipsiţi de limbajul obişnuit al partidelor politice şi al mişcărilor politice structurate, nu vor putea ajunge la o revoltă organizată. Revoluţiile nu s-au făcut niciodată în numele unei anumite măsuri, ca de exemplu o supraveghere bancară mai strictă, ci fiindcă într-un moment dat nu se mai putea trăi astfel. Revoluţiile, în opoziţie totală cu metodele partidelor politice, nu folosesc limbajul politic. Revoluţiile ţipă, urlă, sunt prin natură dezordonate, şi pârjolesc pe unde trec.
Deci vrem sau nu o revoluţie? Pentru mine, probabil că nu, pentru că revoluţia înseamnă distrugere totală înainte de construirea unei noi ordini. Şi totuşi, politicienii noştri încă nu-şi dau seama că stau cu şezutul pe un butoi cu pulbere. Ei nu înţeleg, prea năuciţi de ideea fixă care-i obsedează: să se întoarcă la stabilitatea de acum zece, sau chiar treizeci de ani. Ei nu ştiu că în Istorie nu există întoarcere în urmă iar intenţiile lor corespund prea bine expresiei lui Karl Marx: Istoria se repetă, dar ca o farsă. De pe PressEurop

Limba latina


“Limba latina se trage din cea romana, nu invers” (VIDEO)

autor: FrontPress 11.04.2013
daciiMiceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea şi omul care a avut acces la toate documentele secrete din biblioteca Vaticanului, a făcut recent o afirmaţie care a şocat lumea academică şi nu numai. El a declarat că latina cultă se trage din limba română străveche, nu invers, cum se credea până acum!
1Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, în decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, unul din oamenii care au avut acces la cei 230 de kilometri de rafturi cu cărţi din arhiva bibliotecii Vaticanului şi fost membru al Comisiei Teologice Internaţionale, a făcut o declaraţie şocantă: “Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină – n.r.)”. Această declaraţie o puteţi vedea pe internet, pe YouTube, minutele 52.30 – 53.11.
România, Grădina Maicii Domnului
Cu alte cuvinte, teoria conform căreia romanii au cucerit o parte din Dacia, iar dacii, inclusiv cei din teritoriile necucerite de Roma, şi-au abandonat limba strămoşilor lor şi au început să vorbească latina e falsă. Conform declaraţiei lui Ledwith, la întâlnirea lor cu romanii, dacii nu au avut nevoie de translatori: vorbeau deja limba din care se născuse chiar latina. Din această perspectivă, românii apar drept unul şi acelaşi popor cu dacii, continuatorii direcţi şi legitimi ai acestora. Mai mult, ar rezulta că şi romanii ar fi fost neam tracic. Menţionăm că Miceal Ledwith este o personalitate irlandeză care nu are interese personale în România. De asemenea, reamintim că Papa Ioan Paul al II-lea a spus, cu ocazia vizitei în ţara noastră, din anul 1999, că România este “Grădina Maicii Domnului”. În această ordine de idei, se pune întrebarea: ce ştiu cei de la Vatican despre noi, iar noi habar nu avem?
Genetic, nu ne-am schimbat de 5.000 de ani, suntem tot daci
Un studiu de paleogenetică, realizat între anii 2003-2006, a arătat că, genetic, suntem daci, iar teoria latinizării făcute de Imperiul Roman este falsă.
Studiul, realizat de dr. Georgeta Cardoş, specialist în genetică, cu sprijinul Universităţii din Hamburg, Germania, a pornit de la ţesuturi osoase recoltate din peste 20 de situri arheologice din România, de la un număr de 50 de indivizi aparţinând populaţiilor care au trăit aici cu 5.000 de ani în urmă. Datele genetice obţinute au fost comparate cu cele ale românilor de astăzi. Concluzia a fost că între actuala populaţie a României şi cele care au trăit pe teritoriul acestei ţări cu 5.000 de ani în urmă există o clară înrudire genetică, iar fondul de bază dovedeşte continuitatea şi legătura strânsă cu populaţia străveche, adică cu dacii, ramura nord-dunăreană a marelui neam tracic. De Sorin Golea – Libertatea

miercuri, 10 aprilie 2013

Mavrogheni


Foto sus:Biserica Mavrogheni

G.I. Ionnescu-Gion

Nicolae P. Mavrogheni, „o poznă a firii“

Prefaţă de Petru Romoşan

Editura Compania, Colecţia „Figuri&Clipe“, Bucureşti, 148 p.


Într-un peisaj al dezolării pitoreşti, al trîndăviei metafizice şi al voluptăţilor întristate, un personaj cu totul aparte avea să se ivească în Bucureştii lui 1786 şi să se convertească treptat în erou legendar, labirinticul şi dionisiacul Mavrogheni (mavros, în greacă, înseamnă negru), sosit din cel mai apolinic ţinut cu putinţă, insula Paros, cea din marmură albă, una dintre Ciclade. De aici, Mavrogheni, fiu de pescar, avea să-şi pornească aventurosul său destin de pirat al Mediteranei, priceput fiind în ale armelor şi prădăciunilor de tot felul. Păcatele cine ştie cui strămoş ispăşea Mavrogheni, căci boala aceasta de care suferea, nebunia, bîzdîcul, hachiţele lui, se spunea de către scriitorii din vechime că este cu voia Celui de Sus, o ispăşire a cine ştie căror vini; aşa că cei apucaţi aveau o simptomatologie dintre cele mai bizare: mîncau zid, cînd rîdeau, cînd plîngeau, se topeau pe picioare, doreau totul şi nu doreau nimic sau, după spusele lui Miron Costin, erau „frenetici, adică bîiguiţi la fire“.

Maniacul, nevrozatul, nea-ntr-o-parte de Mavrogheni băga-n oameni o „spaimă sfîntă“, ca de cele necunoscute, şi numai cu ajutorul basmelor şi-al legendelor despre lumea de Dincolo mai izbuteau a-l înţelege. Şi, ca orice erou noir respectabil, Mavrogheni avea un trecut cufundat în bezna tuturor incertitudinilor şi mai vorbea şi limba stranie a piraţilor, levantina cea amestecată, pe care doar acei portenos mediteraneeni o mai puteau pricepe. Iată cum îl vede cronicarul: „Mavrogheni era un maniac conştient, pornit spre cruzime şi sălbatice schingiuiri atît prin firea lui, cît şi prin aducătura împrejurărilor; ş...ţ un halucinat bizar care, în căldurile vedeniilor, sălta totdeauna spre mari, colosale şi deci imposibile fapte, dar căzu totdeauna în năzdrăvănii din cauza dezechilibrării facultăţilor sale“. Prin urmare, dezechilibrat ereditar şi maniac contextual, fantast iremediabil şi exaltat dotat cu apetit pentru marile realizări, Mavrogheni se erijează în înfăptuiri nătîngi şi fără noimă, spre marea „crucire“ a poporului.

Spre neşansa lui, grecul sosea la cîrma ţării şi-ntr-un moment nefast, cînd pe tron românii nădăjduiau să-l vadă în continuare pe Mihai Şuţu, cel ce contribuise el însuşi la înlăturarea lui Caragea şi domnea din 1783. Dar, favorit al sultanului Abdul-Hamid şi al vizirului Iusuf-Paşa, Mavrogheni suie pe tron şi se vede duşmănit din două părţi, atît de români, cît şi de fanarioţii cărora nu le venea să creadă că Valahia va încăpea pe mîinile acestei „pozne a firii“. Despre înţelepciunea şi bunele intenţii ale noului domn vorbeşte pitarul Hristache şi stau mărturie faptele ciudatului grec, dar presimţirea ce-o au boierii la întronare, că Mavrogheni e ictromă şi zevzec, avea să se adeverească cu vîrf şi-ndesat: însoţit de galeongiii săi (piraţi misterioşi şi de temut, de pe galioanele sultanilor, fără trecut, ca şi el), domnul bagă spaima-n omenire numai cu înfăţişarea lui cumplită: e înalt, uscăţiv şi cu pielea atît de întunecată, încît i se spune Arapul, are dinţii atît de puternici că par de oţel, pe sub piele are înscrisuri tainice, slove turceşti însemnate cu praf de puşcă, nişte formule magice care să-l apere de glonţ. Şi, mai spun oamenii, la ceafă mai are o gură, prin care scoate oasele de miel cînd se ospătează.

Cumplit de şaşiu, cu un tic nervos ce-i dă feţei o mobilitate ieşită din comun, Mavrogheni se aşază în profil cînd se adresează cuiva, ca să-l poată privi, şi astfel interlocutorului urechea sa îi pare o a doua gură, situată la ceafă... Teribilă apariţie, ne spune Ion Ghica, noul domn se plimbă cu vestita trăsură, care are înhămaţi la ea cerbii cei cu coarne de aur, însoţit de slugile sale care se strîmbă la trecători şi aruncă vorbe neruşinate femeilor întîlnite în cale, în drum spre chioşcul de la Isvorul Tămăduirii, unde-şi ia ciubucul şi cafeaua. Cîte din toate acestea însă vor fi fost adevărate, rămîne să ne întrebăm, căci părerile istoricilor sînt împărţite: Constantin Giurescu îi laudă calităţile militare, vădit superioare celor dovedite de alţi domni, şi consideră că judecata ce i-a făcut-o istoria nu e dreaptă1. Adeverind că unele dintre poznele domnului erau reale, precum plimbarea în trăsura la care erau înhămaţi cei doi cerbi, sau confirmînd nenumăratele umilinţe şi jecmăneli pe care au trebuit să le îndure boierii munteni, Giurescu aminteşte însă şi însuşirile pozitive ale celui atît de urît de români: activ sub aspect filantropic şi bisericesc, Mavrogheni este ctitorul bisericii ce-i poartă numele şi al spitalului Filantropia, iar dările luate de la boieri s-au dovedit a servi la alcătuirea unei armate de zece mii de oameni, folositoare în războiul ruso-turco-austriac, cel care sărăceşte Ţările Române mai mult ca oricînd. Mavrogheni umbla travestit prin tîrguri şi prăvălii şi făcea inspecţii în urma cărora cei ce înşelau sau furau erau spînzuraţi şi lăsaţi cîte o zi în văzul întregii lumi.

De altfel, aflăm că măsurile luate nu erau deloc exagerate, întrucît din documentele vremii reiese că cei ce umblau cu înşelăciuni nu erau puţini: un act de la 10 februarie 1785 (un an înaintea urcării lui Mavrogheni pe tron), anafora boierilor orînduiţi să cerceteze cu ce preţ vînd postăvarii marfa la dugheni, spune că aceştia găsesc diferenţe considerabile între preţul recomandat la postav şi cel practicat de negustori: postavul cel bun, albastru, se vinde cu 25 de parale, în loc de 22, postavul vînăt, de a doua mînă, cu 33 în loc de 30, iar postavul de lînă aleasă cu 51 de parale, în loc de 39 (preţul se punea pe cot de pînză)2. Faima lui Mavrogheni de filantrop şi conducător înţelept este însă mult întrecută de cea de „năzdrăvan“: travestit în „haine popesci“, alteori cu rasă şi potcap călugăresc, domnul se plimbă prin bisericile bucureştene să supravegheze cum se ţin slujbele şi „pe ce vreme severşesc slujba“3 preoţii. În plus, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, mahalalele erau aşternute cu paie şi nuiele, materiale precare ce se deteriorau rapid, făcînd din mersul fără trăsură un risc pe care cu greu negustorii ori cei cu rang înalt şi-l mai asumau. Cît despre străzile principale, precum cele pe care Nicolae Mavrogheni îşi plimba straniul echipaj – caleaşca trasă de faimoşii cerbi –, erau adevărate capcane pentru trăsuri, ale căror roţi rămîneau deseori înţepenite între buştenii ce se desprindeau cu uşurinţă... La 26 iunie 1786 (deci în primul an al domniei sale), Nicolae Mavrogheni dă ordin să se repare toate străzile bucureştene, în funcţie de materialul care fusese folosit iniţial – paie şi nuiele în mahala, podine de lemn pe arterele principale.

Tot el cere ca fiecare construcţie să se ridice legal, în acord cu arhitectura clădirilor din jur. Bucureştiul e „nostim“ în vremea lui Mavrogheni, petrecerile se ţin lanţ, comerţul înfloreşte (pînă şi cel cu... broaşte ţestoase), iar domnul are pasiuni dintre cele mai spectaculoase – se trezeşte uneori în miez de noapte şi alertează tulumbagiii de la foişor, strigînd în gura mare că a izbucnit incendiul... Textul despre Nicolae Mavrogheni şi lady Craven constituie încă o mostră a îmbinării de talent literar şi informaţie utilă, marcă a istoricului Ionnescu-Gion – atît de controversata sosire a englezoaicei la Bucureşti, pe cît de scurtă (24 de ore), pe atît de bulversantă, reprezintă o veritabilă scenă de epocă. Extravaganta englezoaică avea 35 de ani, divorţase de soţul care o neglija, lordul Craven, şi tocmai făcuse, la 1785, o călătorie prin Franţa, Germania, Italia şi Rusia. Frumoasă şi cultivată, lady Craven lasă în urma ei o carte de memorii, cu preţioase informaţii legate de curţile europene. Invitată la palat, englezoaica nu este cîtuşi de puţin impresionată de pompa fanariotă, ba chiar, la auzul geamparalelor organizate de Mavrogheni în cinstea ei, izbucneşte într-un rîs profund neprotocolar, dar rămîne totuşi impresionată de ritualul european al servirii mesei care, după cum se aştepta ea, ar fi putut fi înlocuit de cel turcesc. Un amănunt interesant este că, aflîndu-se pentru o vreme în intimitatea doamnei şi a însoţitoarelor sale, lady Craven se arată uimită de frumuseţea şi eleganţa portului unei tinere aparte, care se dovedeşte a fi una dintre fiicele boierului Dudescu. În vizită la bătrînul Dudescu acasă şi văzînd celebra grădină englezească a acestuia, lady Craven va afirma ulterior că nici grădina ultimului paroh din Anglia nu este atît de modestă precum a boierului român... Cu subtilitatea care îi defineşte scriitura, autorul insistă pe amănuntele de atmosferă, menite a contura situaţia hilară creată de întîlnirea celor doi, exponenţi a două lumi şi civilizaţii pe cît de îndepărtate, pe atît de greu de conciliat.


Deopotrivă un portret picant, dar totodată verosimil, al uneia dintre cele mai spectaculoase figuri istorice din Valahia, dar şi document de moravuri al unei epoci, cartea are meritul de a face cunoscute cititorilor texte mai greu accesibile ale istoricului Ionnescu-Gion.

______________

Vorbe, vorbe, vorbe...



Cel mai mult  ma enerveaza cum  acesti imbecili care la tv. ne prostesc fara rusine. Cuvinte mari ca, acum neantarziat trebuie sa facem ceva sa schimbam situatia din Romania, este de natura sa ne faca  sa ii uram, o  nemernicie ca asta nu se mai poate accepta.
Declaratiile ditirambice ale bostanului nostru umblator ne anunta vesel ca sunt bani pentru platirea  primei rate din datoriile de 20 miliarde euro, prima transa este de aproape 600 milioane euro, pentru anul acesta, facute de controcenist  pentru alegerea lui si a gogosicii lui ca europarlamentara.
Atunci de ce vrea sa impoziteze salariile bugetarilor, care au peste 1000 de euro pe luna? Economia  ar fi de 8 mil. lei noi adica, mai putin  de 2 mil.euro ? Nu ar fi bine sa  amanam pana la calendele grecesti plata datioriei  caci, nu s-au luat masuri asa cum s-a cerut pentru esalonarea acestor datorii? Cat s-ar  economisi pentru viata noastra amarata daca, s-ar plati numai 100 de mil. euro anul acesta. Sau este tot  din cauza coabitarii cu ... stiti dvs. cine?
Cum in  saracia asta asa de mare sa dam atatia bani, numai anul acesta drept multumire celui care ne-a vandut si care a facut jocurile murdare ale UE si SUA pentru a ne spolia si de bogatiile din pamant?
Cel care pentru a scapa  de pedeapsa suprema  fuge de raspundere, crezand ca se va fofila ca un hot marunt, prins la furat din  buzunare nu merita mila noastra.
Dar se poate fofila caci cu mana lui dreapta cu care se sterge la cur, adica bostanul umblator, isi pune in functiile cele mai importante mai ales in justitie, slugile lui pe care le-a pus sa ia decizii importante pentru distrugerea statului si ii sunt datoare si il  au in suflet. Asa ca s-ar putea sa ne faca pa si pusi, daca nu suntem vigilenti si sa-l  aruncam ca pe o masea stricata pe acest maimutoi care  a carmit-o ca la Ploiesti.
Manifestatiile oamenilor dati afara fara salarii de luni de zile,  nu impresioneaza pe bostanul nostru sec, cu toate ca se  fac sub geamurile guvernului. De ce nu li se da lor,  cele 3 salarii promise, pentru ca am inteles ca ar fi vorba numai de 7 mil.euro? De ce sa platim mereu distractiile,  functiile si preamaririle in dispretul  mai marilor de la UE care in gandul lor  il desconsidera, facute de Futanelo? Caci pentru cei care isi bat joc de propriul popor, chiar pentru a le face  dusmanilor pe plac,  nu produce nici lor decat decat greata.
Prietenul dusmanului tau este si dusmanul tau. Acesta este dovleac sec si umblator.
Situatia este ca, acest  adevarat tampit nu poate sa ramana asa 4 ani , mai ales spunandu-ne ca  betivul satului ramine  la volan numai un an, cand este vorba de un an si 7 luni? Mai ales ca in  aceste numai 3 luni a facut ce a vrut el si camarila lui. A dus Romania mai in jos decat a facut-o pana la alegeri. Acum arata ca are o marioneta  de paie  care face ce vrea el si conduce fara nici o motivare tara  sluga la darloaga. Trebuie sa faca ceva macar  Somnorici in  asa fel incat, sa  convinga si psd-istii ca acest personaj de-a dreptul idiot, este nociv pentru noi. Referitor la promisiunile din campania electorala, a spus ca sunt sloganuri de campanie. Sa nu-i strivesti tartacuta ca sa vezi daca este goala si nu are nici o samanta seaca ?Numai azi prin faptul ca a spus ca sunt bani de la rezerva statului, pentru a plati distractia chiorului cu camarila lui de banditi si gogosica lui semianalfabeta si numai pentru asta  trebuie aruncat din  sa.
Ma uit la faptul ca toti guvernantii alesi de noi, parca au damblagit si cu o uitatura de Balaceanca a la Mavrogheni, acum ne spun  ca  asa este bine, asa cum face cap sec, care danseaza dupa cum ii canta si ii bate din palme  Futanelo. Uite ca uitasem aceasta porecla  bine insptrata pe care i-o pusesem  la spiciul de la perdeluta.
Domnitorul fanariot pus de turci aici, Mavrogheni era sasiu si  boierii si boieroaicele de pe taramurile noastre se straduiau sa se uite si ei  crucis, pentru ai fi pe plac la balurile de la curtea din  Bucuresti. Se chinuiau pentru asta  uitandu-se tot timpul in varful nasului la un punct negru pictat, ca  sa apara apoi cat mai naturali.
Dar a facut ceva pentru  Tara Romaneasca si locuitorii ei, a luat o taxa mai mica, adica un impozit mai mic, pe langa alte dovezi de milosenie si pentru asta a fost  decapitat in Bucuresti de trimisul Inaltei Porti, adica pentru ca nu a luat impozitul in galbeni, pe care trebuia sa-i ia fara mila.
Vad ca istoricii il critica pe Mavrogheni fara mila, pun in continuare un astfel de articol. Mavrogheni pirat de Mediterana. :))) Stiti in Bucuresti Biserica Mavrogheni. IMAGINEA FANARIOTULUI MAVROGHENI MI-AM FACUT-O DIN ROMANELE ISTORICE DAR, VAD CA ESTE SOCOTIT NEBUN :)))
EU STIAM CA  A FACUT NEVESTEI LUI ROCHII MAI FRUMOASE CA ALE  FEMEILOR DIN  HAREMUL SULTANULUI SI DE ACEEA A FOST ALUNGAT IN TARA ROMANEASCA :)))
IN  ORICE CAZ ARE O VIATA CAT  PENTRU 10 ROMANE:)) ESTE SIMPATIA MEA NEZDRUNCINATA:)))
ACESTI BANDITI NU SE RIDICA LA VALOAREA SI MILOSTENIA LUI MAVRIOGHENI, PIRAT DE MEDITERANA.

Un banc...:)))


Soţia lui Bulă îl suspecta pe acesta că o înşeală. El nu şi nu că nu e adevărat. Atunci soţia îi zice: – Bulă, pentru ca să mă convingi trebuie să mergem dimineaţă la biserică să juri că nu m-ai înşelat niciodată. Bulă e de acord, merge seara la preot şi-i cere ajutorul, iar părintele îi spune că nu poate să-l ajute, cu cele sfinte nu e de glumit. Atunci Bulă merge la maică-sa şi o roagă să îl ţină în braţe să îşi aducă aminte de vremurile când era copil. Apoi, acasă ajungând, face sex cu nevasta. A doua zi dimineaţa îşi ia soţia, se duc la biserică şi, spre uşurarea nevestei, jură: – În faţa sfintelor icoane jur că de când m-a ţinut mămica în braţe şi până acum nu m-am culcat decât cu nevasta.

Nu seamana oare cu modul in care se jura Traienutz , presedintele nostru?

Lupta cu feminismul


Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse in lupta cu FEMINISMUL

autor: FrontPress 10.04.2013
feminina nu feministaPatriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a criticat marţi formele extreme ale curentului feminist, declarând în acelaşi timp că o femeie poate să-şi clădească o carieră profesională sau să aibă activităţi politice atâta timp cât acestea nu intră în conflict cu valorile familiei.
“Eu cred că feminismul este foarte periculos, deoarece organizaţiile feministe susţin o pseudo-libertate pentru femei care se manifestă în primul rând în afara căsătoriei şi a familiei”, a declarat patriarhul Kirill în cadrul unei întâlniri cu activistele Uniunii femeilor creştin-ortodoxe ucrainiene din Moscova, transmite RIA Novosti.
“Ideologia feministă nu se focusează pe familie sau pe creşterea copiilor ci pe alte roluri ale femeii, care adesea sunt împotriva valorilor familiei”, a continuat înaltul prelat. “Nu e o întâmplare că majoritatea liderelor feministe nu sunt căsătorite”, a adăugat patriarhul.
Acesta mai consideră că femeile ar trebui în primul rând să se axeze pe “viaţa de familie”. Deasemenea a ţinut să precizeze că acest lucru nu le face în nici un caz inferioare bărbaţilor. Mai mult, femeile au fost lăudate pentru că pe lângă munca depusă la serviciu acestea mai au grijă şi de casă.
Patriarhul Kirill a mai afirmat că el crede cu tărie că o femeie poate să urmeze o carieră profesională şi în acelaşi timă să fie şi o soţie devotată şi o mamă bună. Sursa: FrontPress.ro

marți, 9 aprilie 2013

Bancuri ....:)))


Doua blonde discută:

De ce îţi pui copilul să doarmă pe dulap?

– Data trecută a căzut din pat şi n-am auzit.



*Mama vine acasa intr-o haina noua de blana.

– Cand ti-a cumparat taticu blana? intreaba fiul

– Daca m-asi fi bazat pe taica-tu nu te-as fi avut nici pe tine


* Intr-un bar intra un tip foarte multumit:

– De baut la toata lumea. Fac cinste! Mi s-a nascut un fiu!

– Ce greutate? – 4 kg

-Lungime? – 53 cm!

– Cum se simte sotia?

– Ea inca nu stie!

Manifestatie


Manifestatie nationalista impotriva MASONERIEI (FOTO)

autor: FrontPress 09.04.2013
0Organizaţia naţionalistă catolică italiană Forţa Nouă (FN) a organizat duminică un protest inedit în Rimini, îndreptat împotriva unei întruniri masonice.
Tinerii militanţ au fluturat steagurile organizaţiei şi au scandat lozinci contra participanţilor la Congresul Naţional al “Marelui Orient din Italia” chiar în faţa sălii unde avea loc întrunirea controversată, la care au fost prezenţi peste 3.000 de “fraţi”.
“Este datoria noastră să luptăm împotriva franc-masoneriei şi a societăţilor secrete deoarece acestea reprezintă cancerul Europei. De secole controlează popoarele şi le subminează identitatea naţională şi tradiţiile. Aceasta nu este nici prima şi nici ultima noastră acţiune de acest fel. Vom continua să informăm lumea în legătură cu aceşti aşa-zişi filantropi”, a declarat  Mirco Ottaviani, liderul local al FN.
Masoneria condamnată şi în România de Biserica Ortodoxă
Pe baza unui studiu asupra francmasoneriei, întocmit de Mitropolitul Dr. Naicolae al Ardealului în perioada interbelică, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în şedinţa din 11 martie 1937, a condamnat organizaţia secretă şi membrii acesteia, decizia fiind în vigoare şi în ziua de astăzi. Una dintre acuzele aduse acestei “frăţii” face referire la natura “subversivă” a acesteia, menită să servească “subminării ordinii sociale”. Deasemenea masonii au mai fost criticaţi pentru că “propagă necredinţa şi lupta împotriva creştinismului ale cărui învăţături sunt revelate de Dumnezeu”. În urma Sinodului prezidat de Patriarhul Miron Cristea, Biserica Ortodoxă a cerut la vremea respectivă autorităţilor desfiinţarea organizaţiei oculte, văzute ca un pericol la adresa siguranţei naţionale. Sursa: FrontPress.ro
51234

Pe marginea prapastiei


Italia, pe marginea prapastiei. Urmeaza Uniunea Europeana?

autor: FrontPress 09.04.2013
italia crizaRezultatele alegerilor legislative din Italia au reuşit să creeze instabilitate politică în această ţară, existând diferenţe foarte mari de viziuni între partide, pentru formarea unei majorităţi care să susţină un guvern, care să scoată ţara din recesiunea în care se află.
Pentru a-şi stabiliza scena politico-economică, Italia mizează pe grupuri de experţi, care au menirea să propună soluţii. Partidele, însă, par să nu fie tocmai pregătite pentru niciun fel de compromisuri, fiind preocupate mai mult de adversarii lor politici, decat de remedierea situaţiei.
alegerile-italiene-o-problema-in-plus-pentru-ue-alegatorii-italieni-au-dat-un-dur-vot-de-blam-politicilor-de-austeritate-18446010-600x314Criza politica din Italia reprezinta un motiv din ce in ce mai mare de ingrijorare pentru UE si pietele financiare. Cabinetul lui Mario Monti a ramas le putere, dupa esecurile negocierilor pentru formarea unui nou guvern. Criza politica este din ce in ce mai mare, iar economia stagneaza sau, mai rau, se deterioreaza.
Presedintele tarii, Giorgio Napolitano, a infiintat o comisie speciala, care include reprezentanti ai tuturor marilor partide, precum si specialisti, finantisti, pentru a fi gasita o iesire din criza care a cuprins tara.
Comisia “Celor zece intelepti” este impartita in doua grupuri de lucru, unul fiind concentrat pe reformele din zona politica, iar celalalt lucrand pe teme continand probleme economice si masuri sociale.
Primele propuneri ale “inteleptilor” sunt asteptate penru aceasta saptamana, dar, conform jurnalistului italian Giovanni Del Re, nu sunt semne ca va rezulta ceva concret.
“Cei zece intelepti” nu pot lua decizii concrete, ci fac doar analize si vin cu propuneri adresate autoritatilor italiene. In timp ce partidele se blocheaza reciproc, propunerile acestora vor ramane doar pe hartie. In prima faza, dupa intampinarea entuziasta a acestei comisii de experti, asupra acestui grup au inceput sa fie facute critici din ce in ce mai aspre, referitoare la ineficienta membrilor sai.
“Vor iesi cu un raport spectaculos, in care se va scrie ce trebuie sa se reformeze in Italia. Partidele nu arata, insa, ca sunt dispuse la coabitare”, a precizat corespondentul publicatiei Avvenire la Bruxelles, pentru Deutsche Welle.
Pe de alta parte, Partidul Libertatii, formatiune de centru-dreapta condusa de Silvio Berlusconi, apreciaza ca munca expertilor comisiei este o pierdere de vreme si insista pentru noi alegeri legislative. “O astfel de decizie ar fi inutila si neavenita, pentru ca, si in cazul unor noi alegeri, niciun partid nu va reusi sa adune o majoritate in Senat”, crede jurnalistul citat, care insista pentru schimbari in legea electorala.
Mai mult, in statul italian urmeaza si o rocada la varful politicii, mandatul presedintelui Napolitano expirand in data de 15 mai. “Din aceasta cauza si marja de manevra a presedintelui este limitata. El se foloseste de timpul ramas, pentru a calma starea sociala. Dar, este putin probabil ca se va ajunge la un rezultat concret”, mai spune jurnalistul italian.
In acest moment, economia Italiei este serios afectata de criza si are nevoie ca de aer de stabilitate politica, pentru a reusi sa iasa din blocaj. Datele statistice arata ca in ultimii 5 ani productia italiana industriala a scazut cu un sfert. Somajul este de 11 la suta, iar in randul tinerilor ajunge la 30%.
Expertii apreciaza ca PIB-ul tarii va continua sa scada, iar cresterea ratelor dobanzilor si datoriile mari ale statului vor conduce Italia catre marginea prapastiei, daca nu vor fi luate grabnic masuri concrete.
Italia va avea in curand nevoie de ajutor european, fiind pe cale sa devina cea mai mare tara din zona euro care se confrunta cu probleme economice grave. Astfel, tot mai multi observatori internationali se intreaba, pe buna dreptate, ce se va alege de Uniunea Europeana, confruntata tot mai des cu probleme grave.
“Intrebarea este daca structura actuala a UE mai este de actualitate?” se intreaba jurnalistul Italian. In contextul crizei politice actuale si odata cu cresterea popularitatii lui Berlusconi, multi observatori se intreaba daca Italia chiar este dispusa sa se reformeze sau toate masurile sunt doar propuse pentru a fi “laudata” de oficialii UE si a nu isi face probleme la nivel mai inalt.
Pe de alta parte, partidul fostului premier si cel al al fostului actor de comedie Bepe Grillo, “Miscarea 5 stele” care au adunat impreuna 60% din voturile exprimate la ultimele alegeri legislative, sunt categoric impotriva reformelor de care tara are nevoie urgenta. “Este clar ca italienii nu inteleg destul de bine ca Italia are nevoie de reforme, si ca acestea nu sunt un capriciu al Bruxelles-ului.”, incheie jurnalistul Italian analiza efectuata pentru Deutsche Welle. De Victor Manole - Buciumul

luni, 8 aprilie 2013