zelender

vineri, 28 februarie 2014

Germania

Germania acorda o sansa in plus partidelor mici. Nationalistii radicali tintesc Parlamentul European

autor: FrontPress 01.03.2014

JN-NPDDemocraţia presupune dreptul la asociare şi exprimare politică pentru segmente cât mai largi ale populaţiei. Însă din cauza faptului că partidele mari de sistem au acaparat scena politică din Germania, Curtea Constituţională a decis miercuri să corecteze această anomalie şi să acorde o şansă şi formaţiunilor mai mici, anulând pragul minim electoral pentru alegerile europarlamentare din această primăvară. De această măsura se vor bucura o serie de grupuri mai mici, de la liberali, apărători ai drepturilor animalelor, eurosceptici, naţionalişti radicali şi până la famimoşii “piraţi” care militează pentru libertatea absolută a internetului.
Pragul electoral a fost catalogat ca fiind nedemocratic de către o alianţă formată din 19 partide, printre carePartidul Piraţilor, euroscepticii de la Alternativa pentru Germania şi naţionaliştii de la Partidul Naţional-Democrat German. Micile grupări politice şi-au prezentat cazul în faţa Curţii Constituţionale din Karlsruhe şi 5 din cei 8 judecători au considerat că actuala lege electorală nu este echitabilă, eliminând total conceptul de “prag electoral” pentru alegerile din luna mai.
Decizia este o premieră pentru Germania iar în urma alegerilor europarlamentare cele 96 de locuri destinate acestei ţări în Parlamentul European (dintr-un total de 751) vor fi redistribuite, în funcţie de voturi, tuturor partidelor care îşi vor înscrie candidaţii. Acest lucru va permite inclusiv accesul partidelor mai mici la finanţare din partea structurilor europene. Sursa: FrontPress.ro

Nula la Nula


Blestemul neamului romanesc. Asa precum dupa cazatura de pe cal Henric al VIII-lea si-a rupt piciorul, tibia s-a vindecat dar o farama de os a ramas in muschi, facea mereu infectie, spargea si curgea puroiul, piciorul se dezumfla, regele se linistea un timp apoi, se relua totul de la inceput. De ce, pentru ca nu era scoasa tatana care relua ciclul infectiei. Si de aici i s-a tras moartea de septicemie.
Mi-a venit in minte acest exemplu, pentru a  face o paralela cu soarta poporului nostru.
Daca nu scoatem miezul raului din tara, coruptia,  lipsa milei si a compasiunii fata de poporul roman, va duce in continuare la astfel de rabufniri in care nu se  merge mai departe, se scoate numai raul de moment superficial adica puroiul si cauza ramane mai departe sa ne macine pana la anihilarea neamului romanesc de parca nu a existat si  ramanerea pe aceste meleaguri, a unei satre de romani tiganizati.
Invatam ceva de aici ? Probabil nimic si vom  duce mai departe acest blestem al neamului nostru pana se va indura cineva si va pune capat acestui mecanism, savarsind un sacrilegiu. Un sacrilegiu de condamnat numit eutanasierea romanilor prin mijloace divergente.
 Barem nu ne plictisim.  Fiecare actiune a guvernantilor, dupa 5 minute este anulata.
Tot felul de nulitati ne apar pe sticla,  inlocuind alte nulitati.
Nula la nula  0-0
Dovleac  sec raspunde cu lejeritate la intrebarile  reporterilor de ce se va pune o carpa, fara nici o importanta nici pentru noi nici pentru altii, decat de a face  romanilor in necaz, acest Malai mare spune ca asa este si in  UE.
De ce se dau exemple de acesti bicisnici  lucruri care ne vor durea, in loc sa spuna de ce nu avem si noi salarii si pensii ca in  UE ?
De ce coruptia este in Romania cea mai mare din Europa ?
De ce vin la conducerea tarii valuri, valuri de lupi turbati, mai flamanzi ca precedentii ? Asta sa ne raspunda si nu sa dea raspunsuri de atoatestiutor ca si Confucius 2, in mizerie ?
Nu avem ce invata nici de la el, nici de la  turma lor de porci fara nici o doctrina politica , care mananca totul  si apoi grohaie ca sa ne dea a intelege ca ei stiu totul si noi nimic, doar sa rabdam. Poate invatam ceva din aceasta revolutie din  Ucraina si Crimeea.Sa vedem ce repede se  imparte tara.  Popoarele vor dreptate si nu mai vor sa fie subjugate fara rost si fara nici un fel de  beneficiu !!! Dar acum este doar inceputul, sfarsitul il vom afla dupa ce apele se vor aseza, dar cu mari sacrificii umane.
Important este ca  guvernantii nostrii sunt fericiti si isi impart jucariile ca la o gradinita de oligofreni:)) Ferice de noi, asa popor, asa conducatori. Avem nevoie de un Oliver Cromwell actual si nationalist.

:)))


Retinut

Vicepresedinte al PE, retinut pe aeroportul din Frankfurt dupa ce i-a facut “nazisti” pe vamesii germani

autor: FrontPress 28.02.2014

0Eurodeputatul conservator polonez Jacek Protasiewicz, vicepreședinte al Parlamentului European, a fost reținut pentru scurt timp de poliția germană pe aeroportul internațional din Frankfurt după ce a insultat vameșii de acolo, spunându-le că sunt ‘naziști’, a strigat ‘Heil Hitler’ și l-a întrebat pe unul dintre ei: ‘Ai fost vreodată la Auschwitz?’, relatează joi agențiile Reuters și EFE. 
Conform unor surse ale securității aeroportului, împotriva politicianului polonez în vârstă de 46 de ani a fost formulată o plângere pentru insulte la adresa poliției. Eurodeputatul, membru al grupului popularilor europeni (PPE), era într-o stare avansată de ebrietate și abia se putea ține pe picioare, a declarat un martor cotidianului german Bild.
În urma incidentului, petrecut marți, Protasiewicz a fost reținut la secția de poliție din aeroport și a fost eliberat după ce i s-au luat datele de identificare. Într-o declarație acordată ulterior unui post de televiziune polonez, el a recunoscut că a băut două sticle de vin în timpul zborului de la Varșovia la Frankfurt, dar și-a motivat reacția prin faptul că s-a considerat maltratat de către poliția germană, căreia a dorit să-i reamintească de teroarea ocupației naziste în Polonia.
Dar acest incident este unul stânjenitor pentru statul polonez, care încearcă să lase în urmă animozitățile istorice și să construiască o relație strânsă cu Germania. De altfel, și premierul Donald Tusk a reacționat, declarând joi că în zilele următoare va lua o decizie cu privire la viitorul politic al lui Protasiewicz și asupra rolului pe care acesta îl mai poate juca în Parlamentul European.
‘Indiferent cine este vinovat și indiferent cât de mult au greșit angajații aeroportului german, comportamentul său este inacceptabil… Un bărbat trebuie să-și controleze emoțiile și nervii’, a spus premierul polonez. Dar Protasiewicz este și un important lider politic regional în Polonia și un aliat al premierului Tusk, iar îndepărtarea lui ar putea fi o pierdere pentru acesta din urmă, care este afectat de o opoziție crescândă în partidul său și de scăderea popularității. De Sorin Popescu – Agerpres

joi, 27 februarie 2014

Intrebari


Întrebări adresate prim ministrului României, Victor Ponta

Într-o scrisoare deschisă, senatorul Valer Marian îi solicită premierului să răspundă la cele 22 de întrebări din scrisoare și publicate pe blogul lui Ovidiu Ohanesian.
Redăm mai jos întrebările
“Am decis ca, prin această scrisoare-interpelare, să vă adresez mai multe întrebări legate de anumite aspecte nebuloase din trecutul şi prezentul dumneavoastrăAşadar şi prin urmare, vă solicit să răspundeţi la următoarele întrebări:
1. Dacă în fragedă tinereţe, respectiv în anii ’90, aţi avut un comportament sadic faţă de tatăl dumneavoastră (menţionat şi de mama dumneavoastră într-o scrisoare publicată în presă), care era imobilizat la pat din cauza unui cancer chinuitor? Dacă, în vara anului 1990, când aveaţi 18 ani, l-aţi bătut bestial pe tatăl dumneavoastră, rupându-i un picior, fapt care i-a agravat starea de sănătate şi i-a grăbit decesul?
2. Dacă, după acest episod, aţi plecat intempestiv în Franţa, cu o geantă de voiaj, şi dacă aţi locuit în Paris la doamna Nadia Marcu Pandrea, fiica marelui cărturar Petre Pandrea şi nepoata lui Lucreţiu Pătrăşcanu, prietenă a mamei dumneavoastră? Dacă aţi plecat de la aceasta neanunţat, cu două geamantane, şi dacă aţi dormit ulterior prin gări şi prin parcuri? Dacă aţi avut probleme cu poliţia franceză? Dacă aţi lucrat o lună la un restaurant Mc’Donald’s şi pentru ce motive aţi fost dat afară?
3. Dacă aţi locuit ulterior la un anume Marin Bobeică, ofiţer acoperit al SIE la Paris, cunoscut ca homosexual, şi dacă aţi întreţinut relaţii nefireşti cu acesta?
4. Dacă, după ce aţi devenit procuror, le-aţi sprijinit pe mama dumneavoastră şi pe o mătuşă a dumneavoastră, să acapareze în mod fraudulos vila de la Poiana Ţapului (Buşteni), moştenită de doamna Nadia Marcu Pandrea de la familia Pătrăşcanu?
5. Dacă este adevărat că, în timp ce eraţi procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aţi soluţionat un singur dosar cu rechizitoriu şi că în acesta s-a pronunţat soluţie de achitare?
6. Dacă este adevărat că, în anul 1997, în timp ce eraţi procuror, aţi fost racolat în Serviciul de Informaţii Externe (SIE) de către generalul Cornel Biriş şi dacă aţi activat în unitatea deplin conspirată denumită “Umbre” sau H? Dacă aţi fost trimis la specializare antimafia în Italia cu misiunea de a o monitoriza pe Carla del Ponte, fost procuror antimafia, ulterior procuror şef al Tribunalului Penal pentru fosta Iugoslavie?
7. Dacă este adevărat că, în data de 7 mai 2012, înaintea depunerii jurământului de către primul guvern Ponta, festivitate care a început cu o întârziere de circa 15 minute faţă de ora anunţată , aţi fost invitat de preşedintele Traian Băsescu într-un birou de la Palatul Cotroceni, unde a chemat un aghiotant cu un telefon mobil deschis, pe care vi l-a înmânat şi la care aţi discutat cu ofiţerul de legătură pe care l-aţi avut în timpul misiunii din Italia?
8. Dacă, în timp ce eraţi şef al Corpului de control al primului ministru Adrian Năstase, aţi încercat de mai multe ori să-l determinaţi pe procurorul Cristian Panait, care v-a fost coleg şi prieten, să-l aresteze pe procurorul Alexandru Lele de la Parchetul Judeţean Bihor, “vinovat” pentru că l-a arestat, pentru contrabandă cu produse petroliere, pe fiul prefectului judeţului Bihor, Adrian Tarău, cunoscut sponsor local al PSD? Dacă aţi contribuit la sinuciderea procurorului Panait? Cum vă explicaţi că mătuşa la care acesta locuia a afirmat că ultimele sale cuvinte, înainte de a se arunca în gol de pe clădire, au fost “Câinele Ponta m-a ucis”?
9. Dacă aţi participat la orgii sexuale la Hotelul Ana din Târgu Jiu, proprietatea prietenului dumneavoastră Călin Lemnaru, şi la Hotelul Rin Gran Hotel din Bucureşti, proprietatea prietenului dumneavoastră Robert Negoiţă?
10. Care sunt motivele divorţului de prima soţie? De ce actualul socru Ilie Sârbu n-a acceptat timp de doi ani căsătoria dvs cu fiica sa Daciana?
11. Dacă la Târgu Jiu aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, într-un apartament dintr-un bloc situat lângă Hotelul Ana, proprietatea aceluiaşi amic Călin Lemnaru, cu o membră PSD (cu iniţialele I.V.) pe care aţi promovat-o anul trecut viceprimar al municipiului Târgu Jiu? Ştiţi că aţi fost monitorizat în legătură cu această relaţie de serviciul secret al Ministerului Administraţiei şi Internelor (DGIPI)? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe actualul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Viorel Salvador Caragea, care era atunci şeful SIPI Gorj?
12. Dacă în acelaşi apartament aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, cu o prostituată minoră de lux, ai cărei părinţi au formulat plângere penală împotriva dumneavoastră pentru infracţiunea de relaţii sexuale cu minore? Dacă ştiţi că aţi fost monitorizat de SRI în legătură cu relaţiile sexuale cu prostituata minoră? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe colonelul Cătălin Peptan, şeful Direcţiei Judeţene Gorj a SRI în perioada respectivă? Dacă i-aţi solicitat naşului dumneavoastră George Maior, directorul SRI, să blocheze acest dosar?
13. Dacă, în calitate de deputat de Gorj, aţi intermediat încheierea unui contract bănos între Complexul Energetic Turceni şi cabinetul de avocatură al prietenului dumneavoastră Dan Şova, la care eraţi asociat? Care a fost valoarea totală a acestui contract?
14. Dacă, împreună cu amicul Dan Şova, i-aţi solicitat şi aţi primit de la actualul preşedinte al Organizaţiei judeţene PSD şi al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, pe-atunci directorul Direcţiei Regionale Banat Apele Române, suma de 50.000 de euro pentru a-l apăra pe fiul său vitreg într-un proces penal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, promiţându-i că veţi rezolva cu preşedintele completului de judecată? Fiind chestionat ulterior, judecătorul în cauză a afirmat că nu aţi făcut niciun demers în acest sens.
15. De ce nu recunoaşteţi plagiatul la lucrarea de doctorat “Curtea Penală Internaţională”? Întâmplător, profesorii de drept care v-au absolvit, Dumitru Diaconu de la Universitatea din Piteşti şi Gheorghiţă Mateuţ de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, mi-au fost colegi de facultate şi-mi sunt prieteni, astfel că ştiu adevărul. Aveţi demnitate, recunoaşteţi furtul şi demisionaţi!
16. Dacă este adevărat că, cu o săptămână înaintea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012, împreună cu secretarul general Liviu Dragnea, le-aţi solicitat liderilor judeţeni ai PSD să discute cu preşedinţii de secţii de votare să raporteze la orele stabilite o prezenţă mai mare cu 25 de persoane decât cea reală, pentru a asigura astfel cvorumul de prezenţă la vot? Cum se traduce penal acest fapt? Dacă l-aţi menţionat în autodenunţul depus anul trecut la DNA, după începerea urmăririi penale împotriva lui Liviu Dragnea pentru instigare la fraudarea referendumului? Nu este prea târziu să recunoaşteţi şi să demisionaţi!
17. Dacă şi cu ce aţi fost şi sunteţi şantajat de preşedintele Traian Băsescu? Care este motivaţia reală a pactului de coabitare încheiat cu acesta?
18. Cine v-a impus s-o numiţi pe Laura Codruţa Kovesi, fostul procuror general al României, în funcţia de procuror şef al DNA? Cumva, un fost ambasador al SUA la Bucureşti, pe care Kovesi l-a ajutat scăpându-l de răspundere penală pe fiul său minor, autorul real al accidentării mortale a chitaristului Teo Peter de la Compact?
19. De ce v-aţi schimbat poziţia în problema exploatării gazelor de şist din România de către corporaţia americană Chevron?
20. De ce v-aţi schimbat poziţia şi v-aţi exprimat toleranţa faţă de căsătoriile între persoane de acelaşi sex?
21. De ce v-aţi schimbat poziţia în privinţa statului Kosovo, recomandând recunoaşterea independenţei acestuia de către România?
22. Dacă aţi încheiat o înţelegere cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, privind permisivitatea arborării steagului secuiesc şi lărgirea autonomiei maghiarilor din aşa-zisul Ţinut Secuiesc?
Satu Mare
Senator
Valer Marian”

stareanatiunii.com

Nationalistii britanici

Nationalistii britanici au cerut pedeapsa cu moartea pentru teroristii musulmani care au linsat un soldat pe strazile Londrei (FOTO)

autor: FrontPress 27.02.2014

0Cei doi musulmani de culoare care au măcelărit anul trecut un militar britanic în plină stradă au fost condamnaţi: unul la închisoare pe viaţă, celălalt la cel puţin 45 de ani de detenţie, informează The Telegraph. Pe 22 mai 2013, Michael Adebolajo şi Michael Adebowale l-au lovit cu maşina pe militarul Lee Rigby, de 25 de ani, după care l-au târât pe o stradă din Londra şi l-au ucis cu macete. În faţa tribunalului a existat însă şi o manifestaţie de protest, organizată de Partidul Naţional Britanic (BNP) şi alte grupări radicale, demonstranţii cerând reintroducerea pedepsei capitale.
“Astăzi nu s-a făcut dreptate pentru Lee Rigby, pentru familia şi prietenii lui. Nu s-a făcut dreptate nici pentru poporul britanic. Cerem ca spânzurătoarea să fie reintrodusă ca metodă de execuţie în practica judiciară britanică”, au declarat printr-un comunicat de presă reprezentanţii BNP.
terorist-londraMichael Adebolajo (29 de ani) şi Michael Adebowale (22 de ani), cetăţeni britanici cu origini africate convertiţi la islam, au fost condamnaţi miercuri pentru uciderea lui Lee Rigby în 22 mai 2013, chiar în apropierea unităţii militare din cartierul Woolwich. Într-un material video filmat chiar după comiterea crimei, unul dintre terorişti explică cum a vrut să îi răzbune pe “musulmanii ucişi de soldaţii britanici”. Uciderea soldatului, care era îmbrăcat cu haine civile şi se afla în afara serviciului în momentul atacului, a şocat întreaga ţară în vara anului trecut. Atacatorii, care au folosit macete şi cuţite de măcelărie, au încercat să îl decapiteze pe bărbat în faţa câtorva zeci de martori oripilaţi. În timp ce îşi înjunghiau victima, aceştia au strigat necontenit “Allah este mare”. Nimeni nu a intervenit, mulţimea fiind ţinută la distanţă şi ameninţată cu un pistol de către unul dintre musulmani. Cei doi au fost reţinuţi de poliţie abia după ce forţele de ordine au tras focuri de armă asupra lor şi i-au rănit. Sursa: FrontPress.ro

aa 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 a

miercuri, 26 februarie 2014

Milli Vanilli

video

Suntem in aer


Caricatura conducerii Romaniei.

Niciodata nu am sa inteleg de ce UDMR-ului cand este vorba sa  se discute intrarea lor la guvernare, li se ofera, cele mai sensibile portofolii din  guvern precum  Cultura si Sanatatea.
De ce nu dam cultura la tigani ????
Parerea mea ferma este neschimbata : trebuiesc maturati la lada de gunoi,  toata aceasta pleiada de dobitoci pusi pe capatuiala.
De la trecutele alegeri vad ca la guvern la Ministerul Economiei, nu se pomeneste nimic  de Iulian Iancu.
Bine ca am scapat de babeta  de la Min.Muncii cu toate ca nu ne-a spus totul cand ne-a tot amanat ca, ne va spune maine.
Zarurile au fost aruncate. Macar stim  acum pe ce picior dansam. Suntem in  aer facand spagatul.
Imi pare rau ca se adevereste ca  TOATA CLASA POLITICA  ESTE INCAPABILA SA NE DUCA, SPRE LUMINA DE LA CAPATUL TUNELULUI.
Repet originea acestei degringolade grave din viata noastra politica, este cuiul lui Pepelea,  raspopitul vanator, socrul Dovleacului sec. El este cel care i-a impus sa fie dominant in Alianta si sa nu arata ceea ce este, adica un  prost. Unui prost trebuie doar sa-i spui, tu asa sa zici si sa o tii pe a ta. Si ai grija, nu contrazice oponentul politic, zi ca el si fa ca tine.
 Acest Dovleac sec, este  un fel de plastelina muiata la abur, este un om fara vointa, fata onoare,fara viziune. Este un  inconstient care  se lasa indus in eroare, de cel care are mai mare influenta asupra lui si care  il conduce, ca pe un  bebelus cu ajutator.
Asta este numai opera raspopitului pentru ca, poate daca nu-si baga el coada aia din fata, poate incet incet se trecea la guvernare si se luau masuri si pentru binele romanilor. Asa acum ne uitam ca la cinema si vedem un  teatru absurd. Si sacalii stau la panda. Sa  rupa o halca fiecare din  trupul tarii si sa se readuca  Romania in situatuia raptului din 1940. Trei sacali imi vin acum in minte, tiganii care vor o parte din Romania ca tara a lor, ungurii care vor Transilvania si bulgarii care vor Dobrogea, rusii.....nici ei nu dorm...
Dar acesti dobitoci ai nostrii, nu inteleg ca cei ce ne vor raul si spulberarea Romaniei de pe harta Europei  sunt destepti si stiu ce vor pentru ca au viziune. Poate chiar ei pun la cale  turnarea  picaturilor de cucuta in urechile blegi ale celor 2 Stan si Bran moderni, dar prosti.
Poate acum in degringolada  pornita se poate  arunca banda asta in toatatlitatea ei, la  lada de gunoi a istoriei friind trecuti inainte prin foc si sabie.
Dar ce trebuie sa se intample, ca situatia din Ucraina ajunga doar la 10% din cat trebuie sa fie explozia care  ne va molipsi si pe noi romanii.
Pe romani este greu pana ii pornesti, pe urma nu mai pot fi opriti. 

marți, 25 februarie 2014

Iulia Timosenko


Tocurile Iuliei Timosenko si modelul ucrainean: Basescu demis, Nastase eliberat

autor: FrontPress 25.02.2014
iuliaÎmi plac detaliile şi miracolele. Detaliul de azi sunt tocurile Iuliei Timoşenko şi miracolul este că poţi merge cu platforme de 5 cm şi tocuri de 20 cm chiar dacă suferi de hernie de disc. Iulia Timoşenko ar câştiga dragostea femeilor din întreaga lume dacă ar explica public acest miracol. Pentru că Iulia Timoşenko a apărut pe scena Euromaidanului din Kiev împinsă într-un scaun cu rotile – însă purtând nişte încălţări cu platforme şi tocuri gigantice. Dacă priviţi cu atenţie imaginile veţi observa acest detaliu.
Din câte îmi amintesc, Iulia Timoşenko a cerut să fie eliberată din închisoare pentru a-şi trata în Germania o hernie de disc care ameninţa să o lase paralizată. Şi toată comunitatea internaţională a izbucnit în lacrimi: o biată femeie suferă şi nu este lăsată să se trateze. Avem de-a face cu o situaţie uşor delirantă: ori Iulia Timoşenko poate merge cu tocurile alea gigantice şi atunci tot circul cu scaunul cu rotile este o manipulare şi o regie scârboasă; ori chiar este bolnavă de hernie de disc dar este de o cochetărie ieşită din sfera normalului de vreme ce a ţinut să apară cu încălţările acelea de prost gust.
Nu vreau să mă înţelegeţi greşit: oamenii care au murit la Kiev merită respectul nostru. Însă ce se întâmplă cu Ucraina începe să semene cu regia unui film prost.
timoshenko-1Modelul ucrainean aplicat în România
Să ne imaginăm următorul scenariu: Parlamentul condus de Crin Antonescu îl demite pe Băsescu cu 322 de voturi. Apoi scoate din Codul Penal articolul care l-a trimis pe Năstase în puşcărie. (Ar fi fost ideal să fi fost în lanţuri Alina Mungiu Pippidi, dar cred că ne descurcăm şi cu Adelu’). După care Năstase este adus din puşcărie în faţa unei mulţimi în delir în Piaţa Universităţii, ţine un discurs cutremurător şi spune că nu îl interesează postul de premier. Cel mai probabil va candida la prezidenţialele anticipate, proclamate în urale de deputaţii conduşi de un Crin Antonescu înflăcărat. Parlamentul României anulează toate legile care le dau drepturi maghiarilor, singura limbă oficială urmând să fie limba română. Statele Unite ale Americii aplaudă curajul şi hotărârea parlamentarilor români. Şi pentru că România se găseşte într-o situaţie economică dificilă, i se anulează toate datoriile.
Imaginea României în lume este cea a unei ţări locuită de oameni viteji şi setoşi de libertate. Ne-ar trebui un clip viral pe Youtube cu o româncuţă machiată profesionist care să spună chestii. Şi ar mai trebui ca jandarmii să împuşte cam 100 de români luptători pentru libertate (propuneri de eroi: Claudiu Crăciun, Mihai Bumbeş, Mircea Toma, Mihai Goţiu, la Remus Cernea mă mai gândesc – cum zic băieţii de la TNR – e bun pentru blană).
Zoso zice că pe români nu-i interesează Ucraina. Poate că este aşa, dar avem foarte multe motive să ne intereseze: Delta Dunării, Marea Neagră, românii din Bugeac şi Bucovina. Ca să vă daţi seama ce se întâmplă în Ucraina vă propun filmuleţul de mai jos, reacţia oamenilor din oraşul Kerci faţă de revoluţia Euromaidanului de la Kiev. De George Damian

luni, 24 februarie 2014

Criza campionului

Criza campionului cu panglica oranj

autor: FrontPress 25.02.2014

klickoCu zece ani în urmă, în meciul disputat cu Danny Williams, Vitali Klichko apărea pe ring cu o panglică oranj, în semn de solidaritate cu revoluția ucraineană ce avea să-i aducă pe Iușchenko și Timoșenko la cîrma statului vecin. KO în runda a opta, fără șanse pentru adversarul britanic și un nou record pentru Klichko: devine cel mai feroce supergreu din istorie, cu o rată de 95% de meciuri terminate KO. Campion WBC, urmaș al lui Ali, Frazier și Foreman și succesor de drept la tronul legendarului Lennox Lewis. O istorie de vis, ce putea fi eclipsată doar de performanțele paralele ale lui Vladimir, fratele mai mic, răsfățatul și mezinul familiei, prin cumul – actualul număr unu mondial cu un punctaj detașat față de urmăritori.
În 2011, după ce Vladimir l-a surclasat pe David Haye în cel mai așteptat meci al anului, familia Klichko a obținut de la box tot ce-și dorea – toate patru centuri la supergrei, celebritate și admirație internațională.
Dar Vitali, care împlinea deja 40 de ani, a decis să se consacre politicii, urmîndu-și idolul tinereții, guvernatorul californian Arnold Schwarzenegger. Și-a testat potențialul la primăria Kievului unde, după ce a obținut cel de-al treilea scor, a fost acceptat în politica ucraineană ca un tînăr ce dă speranțe.
Firește, s-a regăsit în opoziție, a trecut pragul în Rada de stat și a militat pentru apropierea de UE. După două decenii de carieră în Germania nici nu se putea altfel – pedant, calculat, insistent, a cules like-uri la curțile europene și în presa continentală.
Nu cred că Klichko s-a văzut vreodată lider al Maidanului. Deși mai pretențios decît Valuev sau Kabaeva, care stau în Duma rusească doar pentru a descreți frunțile bătrîne ale lui Jirinovski și Ziuganov, Vitali și-a asumat nemțește rolul său în Radă și s-a manifestat ca un om cu care poți sta de vorbă, poți vota o lege, poți bloca o tribună… Dar nu mai mult.
Iar Maidanul a venit cu o ofertă pe care Klichko nu o va putea digera – o grămadă de morți, o țară complet descumpănită, lăsată la discreția adevăraților rechini politici. Atras într-un meci fără reguli și fără cîștigători în arenă, Marele Campion Alb se mai poate bate doar pentru recuperarea bunului său nume, pe care l-a pus la bătaie cu 10 ani în urmă, cînd apărea în ring cu o panglică oranj. De Mihai Costis – Barikada

Efecte

Efectele “revolutiei”: Romana nu mai este limba regionala în localitatile romanesti din Ucraina

autor: FrontPress 24.02.2014

limba romanaÎn Ucraina, limba română nu va mai avea statutul de limbă regională. În şedinţa de duminică, 23 februarie, parlamentarii ucraineni au votat pentru anularea legii cu privire la principiile politicii lingvistice din 3 iulie 2012, care acorda dreptul minorităţilor etnice, inclusiv românilor, de a folosi folosească limba natală în administraţia locală.
Pentru abrogarea acestei legi, au votat 232 de deputaţi din cei 334 prezenţi.
Anterior, datorită legislaţiei lui Ianucovici, românii din Ucraina au oferit limbii române statut de limbă regională în mai multe localităţi din regiunea Cernăuţi, nordul Basarabiei şi ţinutul Herţa.
Liderul partidului naţionalist „Svoboda”, Oleg Teagnibok a declarat că până la adoptarea unei noi legislaţii lingvistice, funcţionarea limbilor va fi reglementată de legea din anul 1989, care acorda statut privelegiat limbii ucrainene.
Limbii române i-a fost acordat statutul de limbă regională în raioanele Teceu (Тячевкс) şi Herţa, în satele Oprişeni, Boian, Crasna, Biserica Albă, Noua Suliţă, Tărăsăuţi, Iordăneşti, Mahala, Obor, Ciudei etc. De peMesager

duminică, 23 februarie 2014

Kiev

You are here: Home - English Section - Game Over: Presedintele fuge din Kiev; EVREICA CRIMINALA Tymoshenko eliberata din inchisoare pentru a aduce “pacea”
Game Over: Presedintele fuge din Kiev; EVREICA CRIMINALA Tymoshenko eliberata din inchisoare pentru a aduce “pacea”

Game Over: Presedintele fuge din Kiev; EVREICA CRIMINALA Tymoshenko eliberata din inchisoare pentru a aduce “pacea”

Are you ready for the freedom, gojim? Tonight we burn the church and stop the patriarchy.
The President has fled the country and the convicted Jew criminal Yulia Tymoshenko is now on the loose, preparing to drop the freedom on the Ukrainian people like a piano out of a tenth-story window.
Gas-guzzler Tymoshenko has joined with her kinsman Vitaly Klitschko, the Jew boxer who is leading the coup against the democratically elected government of the Ukraine, and celebrated the nation’s passing into the claws of the Jewish parasite.
Oh, and the people are so filled with joy to have this Jewess back on the streets, to help them with their troubles! Oh, the screams of joy!
From the BBC:
“You are heroes,” she told the crowd on Independence Square, the focus of protests against President Viktor Yanukovych, and broke down in tears.
The speech came at the end of a dramatic day, with the president fleeing Kiev but refusing to quit.
Tymoshenko warned that the protesters should not think their job was done.
“Until you finish this job and until we travel all the way, nobody has the right to leave,” she said. “Because nobody could do it – not other countries, nobody – could do what you have done. We’ve eliminated this cancer, this tumour.”
But while she received large cheers from many in the audience, she does not enjoy universal support among the opposition, says the BBC’s David Stern in Kiev.
Before she went into prison in 2011, her popularity ratings were dropping and many Ukrainians blame her in part for the chaos of the post-Orange Revolution years, or see her as a member of Ukraine’s corrupt elite.
Dozens of people walked away in disgust when she appeared on the stage, shouting that she did not represent them, the BBC’s Tim Wilcox in Independence Square reports.
Oh, and they just voted to hold elections in May, somehow, after having already agreed yesterday to not have them until December.
As I said yesterday, this was an obvious bluff, set up to ensure the release of the criminal Jewess before the police stand down.
Ukraine’s parliament voted on Saturday to remove President Viktor Yanukovych and hold a presidential election on 25 May, completing a radical transformation in the former Soviet republic.
The parliamentary vote came after police stopped guarding presidential buildings, allowing protesters in, and parliament made new high-level appointments.
Mr Yanukovych said events in Kiev were a “coup” and vowed not to stand down.
The opposition is now in effective control of the capital Kiev, with Mr Yanukovych’s last known whereabouts in Kharkiv, near the Russian border, after travelling there late on Friday night.
Police stopped guarding presidential buildings, allowing protesters in, including at the presidential country residence, just outside the capital.
The Jews are now in full control of the Ukraine.
God Help Us All.
Same old story.
nationalisti.ro

Spania 1982

Spania 1982. De fapt, Brazilia.

autor: FrontPress 23.02.2014

naranjitoUn prieten de pe Facebook scria că fiecare suporter adevărat are un ”Mondial” al său. Un anumit turneu final care, în fragedă copilărie, l-a fascinat și i-a adus pe veci dragostea pentru campionatele mondiale. Nu știu de ce, dar parcă, pentru un microbist, ”Mondialul” este altfel decât ”Europeanul”, chiar mai altfel decât Jocurile Olimpice sau Champions League.
Naranjito, Panini…
Nu e prima oară când scriu despre asta, dar pentru mine, ”declick”-ul a fost Mondialul spaniol, din 1982. Nu-mi vine să cred că deși aveam 6 ani, acel turneu m-a impresionat atât de mult încât și astăzi îmi amintesc, aproape zi cu zi, cum am trăit acele meciuri. ”Încălzirea” am făcut-o înainte, când am găsit prin casă un fel de ghid scos, cred, de ”Sportul”, în care erau prezentate echipele, orașele și programul. Totodată, aveam o revistă TV maghiară (încă se mai găsea așa ceva la chioșcuri în acei ani…) în care se prezenta naționala Ungariei, cu îndemnul ”Hajra magyarok!”. În plus, aveam prin casă și un fel de steguleț cu mascota ”Naranjito” (vezi poză). Apoi, au început să apară și autocolantele ”Panini”. Nu are rost să mai zic ce însemnau ele pentru noi. Dacă nu ți-ai făcut colecții de abțibilde ”Panini”, nu ai fost un adevărat microbist! Am așteptat cu emoție startul, era ceva măreț și incomparabil pentru mine.
Lecția de geografie
A fost o vară de neuitat, vorba filmului lui Lucian Pintilie. Festivitatea de deschidere, cu porumbelul ce ieșea dintr-o minge, pe ”Camp Nou”, mi-a crescut apetitul. Au urmat meciuri magice,cu stadioane pline, cu acel specific iberic care m-a făcut, poate, ca treptat să devin un iubitor al fotbalului spaniol. Am văzut la iugoslavi și la unguri meciurile, cu ”puricii” aferenți, firește. Am fost bucuros pentru acel 10-1 (ce scor!) din Ungaria-El Salvador, m-a surprins traseul italienilor, un fel de outsideri la acel turneu, am văzut în direct acel RFG-Franța, poate cel mai dramatic meci internațional pe care l-am urmărit vreodată. L-am consolat pe unchiul meu, care a pierdut 1.000 de lei la un pariu, mizând pe vest-germani în finala cu Italia. I-am compătimit pe iugoslavi, bătuți de gazdele spaniole cu ajutorul arbitrilor. Mi-au plăcut tricourile Angliei. Am început să învăț geografie, auzind pentru prima dată de Camerun, El Salvador, Algeria sau Kuweit. L-am admirat pe Lato, un fotbalist uriaș, reținându-l, probabil, pentru calviția sa arhicunoscută. S-au conturat în mintea mea și primii giganți ai fotbalului: Paolo Rossi, Diego Maradona, Socrates, Zico, Platini, Rummenigge. Ce sportivi!
Seleção-Brasileira-1982Brazilia, arta irepetabilă
Au urmat ”OleOleOleOleWeAreTheChampions” din Mexic, ”Notti Magiche” din Italia, au venit nopțile americane, Ricky Martin în 1998, dar nimic nu a fost ca atunci. Nici fotbalul. Practic, a fost ultimul turneu la care am putut vedea Brazilia în starea ei de bucurie pură, de fotbal nealterat. Brazilia primordială, cea care a dat fotbalului conotație de spectacol. ”Selecao” a fost năruită de o Italie rece și nemiloasă în faza a doua a grupelor, punând practic capăt unei epoci în care conta în primul rând fotbalul, apoi aspectele tactice, strategice sau de alt tip. Waldir Peres, Leandro, Oscar, Luizinho, Junior, Socrates, Serginho, Eder, Zico, Falcao, Dirceu. Echipa de start din meciul cu URSS, jucători pe care-i vedeam ca pe niște extraterești, cu mult înainte de a se introduce acest termen pentru Barcelona. Căutați pe youtube înregistrările meciurilor Braziliei din 1982, nu vă veți sătura niciodată să dați replay. Artă! Vraja acelui fotbal nu va mai putea fi repetată, asemeni unor mari civilizații ale omenirii…
Cine a reușit să vadă acești jucători știe că de-atunci fotbalul nu mai e la fel. Ca și primăverile, de-altfel, care sunt uneori mai mult veri, alteori mai mult ierni… De Levente Balint

sâmbătă, 22 februarie 2014

Ucraina vs Romania


Foto: Pe maidanul din Kiev.

Ucraina pe cale sa piarda lupta la masa verde.
UE si Rusia ii imbarliga  cozile dracesti pentru o miza mare.
Romania unde este ? Locul ei la negocieri este liber. Infatuatii conducatori de la noi, sunt la stadiul de gradinita de oligofreni si  rad imperturbabili la orice este in jurul lor, in afara de pretioasa lor persoana.
Ei nu stiu ca acest conflict deschis din  tara vecina ii poate matura si pe ei prin extindere,  fara nici o paguba pentru romani ci  doar, pentru a le da o mana de ajutor.
Totul se joaca pe o singura carte. Negocierile  ucrainienilor cu trufasii lor conducatori este hotaratoare. Parca se vede inclinarea balantei pentru  conducatorii lor si  revoltatii sunt pe care sa stearga cu piciorul sangele varsat in  aceste zile. Sangele  speram sa fie, cel care le va da mintea cea de pe urma caci, urmasii ii vor blestema.
Vad ca lucrurile s-au precipitat si luptatorii si-au reluat activitatile intransigente. Presedintele Parlamentului a demisionat, Presedintele Ucraineri un fost infractor de drept comun a disparut si acum totul se joaca cum am spus pe o singura carte si cat mai repede, caci dusmanii Ucrainei au pus la cale divizarea tarii. Nu este de ras caci, nici noi nu stam prea bine.
Si la noi singura solutie pentru a opri degringolada si alunecarea tarii spre haos si pierderea de teritorii pentru care inaintasii nostri si-au dat viata murind multumiti,  ca ne-au consolidat fara tagada pentru totdeauna,   pe aceste teritorii ale noastre de mii de ani.
Sa vedem adevata fata a acestor pramatii care sunt preocupate de  nimicuri si care nu vad mai  mult de varful nasulului lor cam lung, de mincinosi.
Daca se intampla vre-o razmelita si in  Romania  trebuie sa profitam de ocazie si sa maturam aceste cacaturi care s-au instalat prin minciuna la carma Romaniei.
Vedeti ce situatie incerta este nu numai in  Ucraina, dar in toata regiunea si dusmanii nostrii sunt la granitele tarii de vest si sud si  ne vor teritoriile Dobrogea si Transilvania. Ia sa vedem cum vom  reactiona, mobilizandu-ne sau ca o curca ploata? Este poate examenul de foc  al generatiei noastre si trebuie sa raspun dem la valoarea noastra reala chiar daca, este de  demnitate sau de  josnicie. Istoria ne va judeca si ne va condamna daca vom dormi in  oprinci !   

vineri, 21 februarie 2014

Box

Timisoara va lua pulsul boxului profesionist! Flavius Biea va lupta acasa pentru titlul national

autor: FrontPress 22.02.2014

box tmDupă doi ani în care galele de box, fie ele și de amatori, au fost o raritate în Timișoara, anul 2014 anunță o revenire spectaculoasă a orașului de pe Bega în lumea bună a nobilei arte. Pe 29 martie, sala „Constantin Jude” va fi gazda primei gale de box profesionist organizată în capitala Banatului după ani buni, în cadrul căreia Flavius Biea va lupta pentru centura națională.
În urmă cu câțiva ani, Timișoara se obișnuise cu spectacolul galelor de box, ce-i drept, la nivel semiprofesionist. Prin participarea clubului Timișoara Lions în Liga Europeană Boxing One, orașul de pe Bega a găzduit câteva gale spectaculoase, ultima în decembrie 2011. Adrian Faur, cel ce s-a ocupat, la vremea respectivă, de organizarea galelor, muncește acum de zor pentru a aduce Timișoara în circuitul boxului profesionist, prima provocare urmând a fi pe 29 martie.
„Acum vorbim de un alt nivel și, din punct de vedere organizatoric, cred că vom putea ridica ștacheta. Nu e simplu, însă nu pornim de la zero, pentru că avem și sprijinul Primăriei. Trebuie să definitivăm meciurile și sponsorii, pentru că autoritățile locale nu pot asigura întregul cost al galei”, a declarat Adrian Faur, în cadrul emisiunii Divizia Locală, de pe Digi 24 Timișoara.
Gala îl va avea ca protagonist pe Flavius Biea, cel mai important exponent al boxului timișorean din ultimul deceniu, și va cuprinde cel puțin șase meciuri. „Toți vor fi profesioniști, iar sportivii vor veni din toate colțurile lumii. Trebuie să ne încadrăm într-un anume buget și să căutăm soluțiile cele mai bune. E clar că un sportiv, cu cât e mai bun, cu atât cere mai mulți bani”, a mai precizat Faur.
La rândul său, Flavius Biea e încântat de șansa pe care o are, atât în ceea ce privește propria sa carieră, cât și în calitate de portdrapel al boxului timișorean. „Va fi ceva deosebit, la nivel mare. Trebuie să atragem publicul și spre box. E greu să organizezi astfel de gale, deoarece implică mai multe costuri, iar boxul e puțin sprijinit, cel puțin în România. Deși în străinătate e mai ușor, eu vreau să mă întorc la Timișoara, vreau să boxez pentru Timișoara, să ridic boxul de aici, să atragem lumea, să avem sala plină. Până la urmă, boxul e o artă, nu doar doi oameni care se luptă”, a declarat Biea, pentru aceeași sursă.
Pugilistul timișorean va boxa pentru centura națională, un titlu obligatoriu pentru parcursul ulterior al acestuia. În acest moment, adversarul său din gala de pe 29 martie nu e bătut în cuie dar, cel mai probabil, acesta va fi Ionuț Trandafir. Cei doi s-au mai întâlnit pe 23 august, într-o gală organizată la Galați, Biea ieșind învingător la puncte după șase runde. „Nu îmi cunosc încă adversarul, dar va fi sigur pentru titlul național, pentru ca ulterior să pot boxa pentru titlul european. S-ar putea să fac un rematch cu Ionuț Trandafir, cel cu care am mai boxat anul trecut, la Galați. Sperăm să putem găsi în România un adversar destul de puternic, care să se ridice la nivelul competiției, care să îmi pună realmente probleme. Vreau un meci mai greu, nu un meci simplu, după care să spun ‘L-am bătut și pe ăsta!’. Cu fiecare meci, vreau să cresc în valoare, vreau să ajung printre cei buni. Iar acest lucru se poate doar dacă îi bat pe cei buni”, a mai spus Biea.
Visul boxerului timișorean e ca la sfârșitul acestui an să ajungă să se lupte pentru o centură europeană, iar gala respectivă să se desfășoare tot în orașul de pe Bega.
Sper să boxez, tot în Timișoara, pentru titlul european. Îmi doresc să ajung în primii 100, să am posibilitatea să mă bat pentru centura europeană, să mi-o apăr de două-trei ori, după care să pot fi challenger pentru o centură mondială. Acesta e obiectivul nostru pe termen lung și sper ca și atunci, pentru titlul mondial, să mă lupt tot la Timișoara”, a mai spus Flavius Biea.

2013 a fost primul an pentru Flavius Biea în boxul profesionist, începutul său de drum fiind unul cât se poate de promițător: șase victorii din tot atâtea partide disputate, dintre care trei prin knock-out. De Gabriel Toth – Druckeria

Georgia

Georgia a interzis prin lege utilizarea simbolisticii comuniste

autor: FrontPress 21.02.2014

secera si ciocanGeorgia, o fostă republică sovietică din Caucaz, a renunţat la simbolistica bolşevică, interzicând utilizarea publică a secerii şi ciocanului. Georgia este şi ţara de origine a fostului dictator al Uniunii Sovietice, Iosif Stalin.
Parlamentul de la Tibilisi a modificat Codul Administrativ, astfel cei care vor folosi în public însemne comuniste sau “fasciste” vor fi amendaţi cu până la 600 de dolari.
Potrivit noii legi, va fi creată o comisie specială care va monitoriza unde sunt folosite aceste simboluri. Comisia va urmări ca pe teritoriul ţării să nu existe monumente, basoreliefe, străzi, sate sau pieţe cu denumiri care ar putea face propagandă regimurilor şi ideologiilor totalitare.
Televitiunea Publika din Republica Moldova aminteşte că, la 12 iulie 2012, Parlamentul de la Chişinău a adoptat o lege similară, contestată ulterior la Curtea Constituţională de comunişti. La patru iunie 2013 judecătorii Curţii au decis că utilizarea simbolurilor comuniste, secera şi ciocanul, este legală în cel de al doilea stat românesc. Sursa: FrontPress.ro