zelender

sâmbătă, 12 aprilie 2014

Iozef Bem

Imaginea neretusata a generalului Jozef Bem, autor al genocidului antiromanesc din Ardeal

autor: FrontPress 12.04.2014

Bem JosefÎntre „eroii”, dar nu şi „martirii” războiului civil din Tranilvania, botezat impropriu Revoluţia de la 1848, fabricaţi de istoriografia maghiară, alături de cei 13 generali executaţi de Curtea vieneză pentru încălcarea jurământului militar, se află şi generalul Jozef Bem (foto), sau, în forma maghiarizată, Bem Jozsef.
Cine a fost generalul Bem? Polonez de naţionalitate, născut la 14 martie 1745 la Tarnow, urmează o carieră militară obişnuită, lipisită de strălucire. Aceasta, până in timpul evenimentelor din primăvara anului 1848, când – la 14 martie – preia conducerea mişcării antihabsburgice de la Viena, trădând legământul militar şi tronul imperialilor.
Mişcarea revoluţionară din capitala Imperiului Austriac va fi curând înfrântă, iar generalul Jozef Bem fuge în Ungaria, cuprinsă şi ea de rebeliune, şi intră în solda guvernului lui Kossuth Lajos, care îi încredinţează comanda trupelor „revoluţionare” maghiare şi secuieşti din Translvania. ÎN PLAN POLITIC, RESPONSABILUL PENTRU GENOCIDUL CONTRA ROMÂNILOR ARDELENI RĂMÂNE KOSSUTH LAJOS; EXECUTORUL FIDEL AL ORDINELOR DE DECIMARE A POPULAŢIEI ROMÂNEŞTI A FOST ACEST JOZEF BEM, CARE LE-A CERUT OSTAŞILOR SĂ LUPTE „VITEJEŞTE” CU CIVILII (PESTE 40.000 DE MORŢI), SĂ ŞTEARGĂ DE PE FAŢA PĂMÂNTULUI PESTE 300 DE SATE ROMÂNEŞTI, SĂ DISTRUGĂ BISERICILE ROMÂNEŞTI ŞI SĂ LICHIDEZE INTELECTUALITATEA ROMÂNĂ!
În rest, a fost un comandant mediocru şi fără noroc. Deşi, la Dej, îl înfrânge pe feldmareşalul austriac Anton von Puchner şi va ocupa Sibiul şi Braşovul, în dreptul lui nu putem consemna decât înfrângeri: în toate confruntările cu armata de ţărani şi târgoveţi a lui Avram Iancu, înfrângerea de la Ocna Sibiului în bătălia cu armata austriacă, eşecul în confruntarea cu ruşii, la Albeşti (Sighişoara) şi – în fine – dezastrul militar al „revoluţionarilor” maghiari, la Timişoara, din 9 august 1849, unde trupele ungureşti au fost spulberate de cele austriece şi ruseşti.
Capitularea ungurilor a avut loc patru zile mai târziu, la Şiria (Arad), în data de 13 augut 1849, iar cei 13 generali, tot atât de pur etnic maghiari precum slovacul Kossuth şi polonezul Bem, au fost judecaţi şi executaţi pentru înaltă trădare.
Nu şi generalul Jozef Bem, care şi-a luat din vreme tălpăşiţa şi a fugit taman în… Imperiul Otoman! Acolo s-a converit imediat la islamism şi a devenit înalt demnitar turc sub numele de Amurat Paşa. Ne întrebăm ce schimbări de orientare ar mai fi avut şi pe acolo şi în slujba cui s-ar mai fi pus pentru o soldă mai substanţială acest mercenar înnăscut, dat fiind faptul că la scurtă vreme după aceea a avut loc războiul Crimeii, dacă nu s-ar fi întâlnit cu „doamna cu coasa”, la 10 decembrie 1850, la Aleppo (astăzi Halab), în Siria…
Aşadar, acesta este profilul biografic şi moral al personajului care e transformat într-o personalitate de prim rang a istoriei Ungariei din secolul al XIX-lea. Un trădător învederat, gata să slujească orice cauză, dacă era bine retribuit, un criminal de război în timpul disensiunilor interetnice din Transilvania de la 1848-1849…
În perioada dualismului austro-ungar, la Târgu-Mureş, lui Jozef Bem i-a fost înălţată o statuie, încă o dovadă că sprijinul acordat de aristocraţia maghiară era scump plătit de Curtea imperială de la Viena, inclusiv prin acceptarea de a fi amplasate monumente întru cinstirea foştilor duşmani ai imperiului.
Despre soarta acesteia, după Primul Război Mondial, dar şi despre faptul că nici secuii nu aveau prea multe motive să regrete dărâmarea ei, dat fiind modul dispreţuitor şi arogant în care îi tratase generalul Bem, aflăm dintr-un articol apărut în bilunarul „Mureşul”, organul Partidului Naţional Român, Anul III, Nr. 4 – Târgu-Mureş, din 10 februarie 1924, p. 2-3:
„SĂCUII ŞI GENERALUL BEM
În piaţa oraşului Tg.-Mureş [Piaţa Trandafirilor - n.n.] sta înainte de 1918 statua lui Iosif Bem – de naţionalitate polon, care nici nu ştia ungureşte -, general în armata revoluţionară maghiară din 1848-1849. În revoluţia noastră dela finea [sfârşitul - n.n.] anului 1918 s’a demontat statua, fiindcă era simbolul unei puteri care a dispărut pe veci de pe aceste plaiuri. Soclul a stat încă, până acum câteva luni, când primăria a îndepărtat şi această ultimă rămăşiţă din trecut. Şi la demontarea statuei ca şi la a pedestalului, presa noastră minoritară ţipa şi înjura sau simula durerea…
Oare de ce? Căci motive istorice nu avem nici noi, nici „săcuii” ca să se menţină statua numită. Poate că o fi învins el trupe austriece: Nouă însă ne putea impune [impresiona - n.n.] Bem cu atât mai puţin, cu cât oştirile trimise de el contra românilor totdeauna au fost bătute: de două ori fiind conduse de maiorul Hatvani, apoi cele de sub comanda colonelului baron Kemeny Farcaş ca şi „voinicii” conduşi de însuşi Pavel Vasvary – rămas şi el pe câmpul de luptă de la Fântânele -, tot atâtea oştiri trimise de generalul Bem contra moţilor lui Iancu, pentru ca apoi de abia să se reîntoarcă din acestea căţiva oameni, cari să vestească dezastrul.
Dar nici săcuii nu credem să aibă motive pentru deplângerea îndepărtării monumentului…!
Pentru a dovedi şi aceasta, publicăm în extras un ordin de zi al lui Bem, dat cătră săcui:
‘Curtea marţială, care s’a înfiinţat pentru a judeca pe aceia care şi’au trădat steagul, conducătorul şi camarazii prin fugă laşă de pe câmpul de luptă, a adus judecata. Şi la judecata s’a pronunţat în aşa fel, că au ar trebui să împuşc în casă săcuii, sau să aplic bastoane cu sutele [subliniere originală, sublinierea generalului Bem - n.n.]. Prima nu o voesc, căci cred că cine e pătruns de spaimă poate face încă serviciu bun patriei sale şi libertăţii, dacă trece peste frica-i de femeie bătrână ca pe vite etc..
Dat la cartierul general din Bistriţa, la 5 Iunie 1849.
Iosif Bem.’

Concluziune: nici pentru români, nici pentru săcui – deşi din motive diferite – nu a fost de dorit menţinerea statuei, cu atât mai puţin a soclului, depoiat de ea. Prin urmare, Primăria crede a fi purces de astădată conform dorinţei unanime. Primar, Dr. A. Dandea”. De prof. Alexandru Ciubîcă (Târgu-Mureş) – Condeiul Ardelean

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu