zelender

sâmbătă, 28 februarie 2015

:))))


vineri, 27 februarie 2015

miercuri, 25 februarie 2015

Balaurul



Balaurul de care nu mai scapam odata

 Foto: balaurul securisto-comunist, caruia ii tai un cap si ii cresc 10 in loc.

Situatia din tara aratata  fara nici un fel de pudibonderie ca ne ingrozeste. Dar  pe tot esalonul societatii se intampla la fel. Scurgerile comuniste  s-au prelins pana acum  si pune laba lor murdara pe grumazul tuturor institutiilor statului precum Politie,. Primarii, si isi bart joc de destinele tinerilor care nu se pot sustrage  cozilor de topor infiltrate in randul celor c are trebuie sa restabileasca  legea si ordinea.
Politistii inventeaza  oportunitati ale infractorilor in ale da dreptate si se fac trompeta lor. Politisti seriosi vorbesc de lipsuri inventate insusindu-si apararile  infractorilor. 
Nu avem curajul sa  indepartam in  mod brutal  chiar si pe unul din  cazaturile comunisto-securiste si le tinem  in  cap zeci de ani.
Vreau sa cred ca cei  supusi lor din inconstienta sau nu, nu se simt confortabil, mai ales cand este vorba de proprii copii carora le distrug viitorul.
Politia ramane numai sa  ameninrte cu  amenda, bataia.
Sa  schimbam soarta noastra odata cu acest timid aer de  dreptate.
Sa nu mai acceptam securisti in functiune si astazi in mod mascat, cu mutrele lor de idioti baroni de Munchhausen de in mizerie.
Aspectul lor bonom este inselator pentru diversiune.
Distrug viitorul si catracterul tinerilor si scot in evidenta mizeria sufleteasca a unor bunici si strabunici care nu inspira decat mila cand le vezi  unduindu-se ca niste serpoaice naparlite si pe care nu stii nici cum le chiama, ca nu ai avut niciodata de-a face cu ele.
Acest cancer care nu a fost starpit la timp, ne  da de furca la toate nivelurile de sus de la varf, pana la ultimul tigan care isi bate joc de autoritatile statului si ale localitatilor.
Nu am decat un singur indemn dupa o experienta de 13 ani in  care  in impunerea dreptatii nu s-a miscat nici cat un fir de par.
Nu cedati caci aceste canalii, se bazeaza pe indolenta noastra.
Faptul ca suntem indiferenti, fac ca aceste mizerii umane sa actioneze intr-un mod nepermis si de necrezut. Fac pe blegii inofensivi, dar nu sunt deloc asa.
Sa ne mobilizam, caci tacerea natiunii naste monstrii ca acestia pe care ii vedem pe micile ecrane si in viata de zi cu zi.
Monstii sunt formati sa fie canalii criminale si la orice nivel ar actiona fac la fel, chiar daca isi pun familiile in pericol pentru multe generatii.
Astept un tanar nationalist Cromwell si ma alaturi cu posibilitatile mele limitate lui.
Prima actiune este sa eliberam Politia Ploiesti si Primaria Ploiesti de sub cizma securistilor infiltrati in randurile lor si care ii calca pe grumaz si le tine capul in noroi. Ii impiedica sa isi faca datoria pentru care ii platim.

luni, 23 februarie 2015

Pofta buna !

Maiba Exposito:
Receta de Loli : Pastel se salmón y gambas con salsa tártara
.
El pastel de salmón y gambas es un delicioso entrante o primer plato muy suave y fresco que hará las delicias de la familia o de sus invitados, hecho con productos naturales y el cariño de la cocina casera.
.
.
-----------------
Receta en el Blog: http://goo.gl/NMauIb
---------------------
Videoreceta en You Tube: http://goo.gl/ji1OnP
-----------------
imaginea nu este afișată
Pastel de salmón y gambas con salsa tártara
Ver Video El pastel de salmón y gambas es un delicioso entrante o primer plato muy suave y fresco que hará las delicias de la familia o de sus i...

Vizualizează postarea

Pofta buna !

Mariagrazia Continisio:
Un antipastino sfizioso e  veloce ;)
imaginea nu este afișată
Frittatine in camicia
Ideali come antipasto , perfette come finger food . . . queste frittatine sono un 'idea originale e gustosa da preparare in poche mosse per un'aper...

Vizualizează postarea

sâmbătă, 21 februarie 2015

Bataturi la limba


ZIARISTII AU FACUT BATATURI LA LIMBA

In fiecare minut sunt stiri in care suntem anuntati, de o noua "victorie" a DNA.
Au fost arestati, au fost interogati,  le-au fost protejate averile furate, in paradisuri fiscale.
Noi ca prostii ramanem, numai cu mica satisfactie ca,  i-am vazut in catuse.
IMI ESTE SCARBA DE TOT CE SE PERINDA PE LA TV.
Cum canaliile fara suflet isi bat joc de un  intreg popor?
Au pus in carca noastra ca datorii, tot ce au furat pentru ei.
Macar in Grecia au furat cu totii. Acum nu mai vor sa plateasca nici o datorie, vor sa le fie sterse datoriile si sa li se dea imprumuturi noi cu sutele de miliarde de euro, la o tara cu o populatie de jumatate cat Romania. BRAVO LOR !!!
Tin cu ei  ca nu suntem noi, tarile mici obligate sa ingrosam osanza de pe  gusatii Europei!!!
Bine a zis Nigel Farage, liderul UKIP ca, Herman Von Rompuy(nume de rom, adica tigan), este o carpa uda. Eu zic ca toata conducerea UE este o carpa uda cu scursoarea de la un WC. public. Cu acesti criminali din tara si cu criminalii din afara ei, ajungem transformati intr-o satra de tigani, cat de curand.
Si cine este de vina ? Noi toti ! Romanii, grecii si celelalte carpe de popoare in care nu este o urma cu dragoste de tara si de poporul lor. Aici corectez, grecii au, doar sunt cea mai veche democratie din lume. Asa ne vor rade si noua in nas, ca  tiganca blonda si tarile UE dupe ce ne vor spolia de tot.
Tin cu Grecia caci, noi ce am castigat in 1989, cand am avut datorie zero barat? Ce datorie avem acum ? Si ni se spune ca nu sunt bani si orice proasta,  ne spune de ce nu se dau pensii acceptabile, ca in 2050  bla.. bla...bla...
Ce obligatie avem voi sa ascultam aceste  discutii perverse si  dusmanoase fata de noi?
 Jos cu ei toti fara nici un fel de menajamente, pedepsirea vinovatilor, recuperarea a ce se mai poate recupera din paguba si inceperea unei vieti noi bazate pe cinste, corectitudine, dragoste de neam si tara si frica de Dumnezeu si de dl.Guillotin.
A vorbi la tv. numai pentru a face batai la limba este inutil, mai bine sa facem batai la antrenamente, prin  manuirea pistolului sau sabiei, a ascutirii taisului ghilotinei sau in urma trasului de franghie.
Pentru ca ne vor prosti, cu capul plecat pentru a paste iarba,  nu se vrea  o miscare iute nationalista. Dar unde sunt nationalistii nostrii ? Nu mai aud nimic de dansii, si ce incredere inca mai am in dansii!!! Erau si sunt cred, tineri, frumosi si pareau necrutatori in a invinge vremurile  nehotarate in ruperea de trecut.
Daca voi mai fi cand va fi nevoie de mine, eu si in baston voi raspunde PREZENT.
Doresc sa vad cum se lucreaza la o viata noua, sa fie un inceput macar, sa dau si eu o suflare vrajita.
ADEVARUL CA SI EU PENDULEZ IN A INTELEGE CE SE INTAMPLA ACUM.
 SUNT 2 CURENTE POLITICE IN EUROPA, SAU MI SE PARE MIE DOAR?
Sa tinem pumnii grecilor, sa vedem cum procedeaza ei,cum ii manevreaza pe papionati si sa le luam EXEMPLUL.
ATITUDINEA LOR DE PANA ACUM CONFIRMA CELE CE SE SPUN DESPRE  EI, DE SUTE SAU MII DE ANI:" SA NU FACI AFACERI CU GRECII!!!" :))))
Dar pentru ai imita pana la identificare, ne trebuie foarte multa rabdare.:)
Nu impartasesc indignarea celor pe platourile de dezbatere a televiziunilor care spun ofuscati cum ca,  Siriza sau liderul Alexis Tsipras cu conducerea,  sunt niste pusti inconstienti.
In tot ce vrei sa faci de anvergura in viata,  trebuie sa pui si o doza de inconstienta altfel, intre om si dobitoc nu mai este nici o diferenta. Sa refuzam sa mai fim manati si noi romanii ca vitele !!! Bafta noua tuturor !!!!:))))  

joi, 19 februarie 2015

Apa de aur



ROMÂNII ȘI “APA DE AUR”

O să vă povestesc în acest articol despre una dintre celebrele excrocherii care au pasionat societatea românească de la sfărșitul secolului al XIX-lea. Despre afacerea cu “apa de aur” gândită pe la 1887 de doi excroci ai vremii, frații Sion Andronic și Gherei. Excrocheria era construită mizând pe credulitatea și pe lăcomia unor oameni. Ca mai toate înșelătoriile de altfel. Cei doi frați le vindeau naivilor proveniți din rândul negustorilor, funcționarilor sau chiar din rândul clerului o apă care transformă în aur orice alt metal. Dar să îl lăsăm pe reporterul Alex F. Mihail să ne povestească toată tărașenia:
“ Spre sfârşitul secolului trecut, am avut şi noi la Bucureşti un şarlatan, un fel de. “alchimist", care pretindea că poate să prepare aur. Credem că va interesa pe cititori reamintirea evenimentelor, petrecute acum vreo cincizeci şi ceva de ani, când mulţi bucureşteni şi diferite persoane din provincie, au căzut victime cu prilejul aşa zisei “afaceri Andronic".
Cine era acest Andronic, nu prea ştim bine. Probabil, că ziarele de pe vremuri vor fi publicat biografia lui amănunţită. Dar detaliul nu are importanţă. Fapt e că faimosul excroc, pripăşit în Capitală, s'a stabilit într'un apartament luxos. Acolo avea un salon cu mobilă aurită. Pe acea vreme, mobilele bronzate nu ajunseseră nici la modă şi nici nu erau cunoscute, astfel că “salonul aunt", sau poate numai bronzat, al lui Andronic, a făcut o colosală impresie. Se svonise că proprietarul mobilelor a descoperit apa de aur, cu ajutorul căreia transformi orice în nobilul metal.
Andronic, care pe cât se pare era foarte inteligent, şi-a alcătuit o bandă bine organizată în care fieceare ins avea un rol determinat pentru a-şi face o reclamă discretă, calculată cu preciziune în efectele ei mai depărtate sau mai apropiate. Şi astfel au fost atraşi în casa excrocului foarte mulţi oameni bogaţi şi bine văzuţi, din Bucureşti şi din provincie. E interesant că mai toţi cei care au fost convinşi că Andronic posedă secretul fabricării aurului şi au căzut victime ale excrocului fiind jefuiţi, au tăcut şi nu s'au prezentat la procesul ce-a urmat şi nici nu au făcut vreo reclamaţie spre a nu se vedea compromişi. S'au mulţumit numai cu paguba materială avută nedorind să-şi vadă numele târât în noroi. De altfel, parchetul a pus mâna pe excroc, dar asupra averii sale a rămas o taină;nic azi nu se ştie cine au fost complicii deţinători ai sumelor excrocate. Deci păgubaşii care s'ar fi constitutit ca parte civilă, nici unul n'ar fi avut de unde să fie despăgubit.

CUM PROCEDA ANDRONIC ?

Napoleoni de aur din vremea excrocheriei
cu "apa de aur" a fraților Andronic
În primul rând clientul era adus în vizită la “boierul" Andronic, de vreun “amic" comun. Acolo, în palatul luxos al acestuia, naivul vizitator se pama în faţa “mobilelor de aur". Peste câteva zile i se făcea favoarea exceptională ca să asiste la experienţa preparării monedelor. Andronic avea o cameră secretă, fără ferestre, unde era un fel de maşinărie complicată, cu care pretindea el că fabrică bani. Punea la topit vreo câţiva napoleoni de aur, împreună cu alt metal banal, stropind totul cu “apa de aur". Spre surprinderea vizitatorului, ieşeau din maşină un număr dublu de monede de aur, noi nouţe.
- Poftim, poţi lua şi d-ta câteva... pe mine nu mă costă aproape nimic ! – spunea “boierul" Andronic noului său prieten, cu multă amabilitate.
Uimit, neştiind ce să creadă, vizitatorul pleca cu monedele în buzunar. Încerca să le plaseze, vedea că le primeşte oricine. Mai cerceta la vreun bijutier, acesta îi confirma că monedele sunt bune, din aur curat.
Încrederea prozelitului era complet câştigată şi el se simţea îndemnat să cumpere cel puţin o sticluţă de “apă de aur" cu care să facă singur încercări de fabricaţie. Sticla se plătea foarte scump şi bineînţeles că ucenicul alchimistului român nu reuşea niciodată să prepare aur. Excrocii dădeau mereu vina pe victimă:
- Nu ştii să lucrezi. Noi cum reuşim? Nu faci cum trebuie...
Lumea povestea o anecdotă în legătură cu această afacere. Se spune că într'o zi Andronic l-a invitat pe un negustor din Podul Iloaiei să procedeze astfel:
- Vei lua părţi egale de pilitură de fier şi praf de pucioasă. Vei turna sticluţa cu “apă de aur" deasupra şi vei amesteca mereu, până se va preface totul în aur. E însă o condiţie principală: să nu fie nimeni de faţă şi să nu te gândeşti de loc la cuvântul “rinocer"...
Peste câteva zile Andronic s'a pomenit cu cinstitul negustor din Podul Iloaiei:
- Bine coane Andronic, m'am încuiat în pivniţă, ca să nu vie nimeni şi am tot amestecat, cum ai zis d-ta,' de m'au trecut năduşelile... Dar cine te pusese să-mi spui ca să nu mă gândesc la cuvântul “rinocer" ? Că mie nici prin gând nu mi-ar fi trecut. Şi acum vorba asta nu-mi mai iese din minte...
- Apoi de, ce să-ţi fac ? Dacă nu ştii să te stăpâneşti ! - i-ar fi răspuns Andronic.
Unii înţelegeau în cele din unmă că excrocul îşi bate joc de dânşii. Dar cum să reclame poliţiei şi să se denunţe ei singuri ca falsificatori de aur sau de monede? Preferau să tacă.

EXCROCHERIA CEA MARE

Dar excrocheria cea mare a lui Andronic era alta şi a repetat-o de mai multe ori. Victima era convinsă să-şi vândă o casă sau moşia, spre a avea bani mulţi de aur, a căror cantitate să fie apoi dublată. Spre a îmboldi victima, complicele lui Andronic, care punea la cale isprava, spunea că acesta “şi-ar fi făcut suma" şi că fiindu-i frică de poliţie, vrea să distrugă minunata maşină de fabricat aur.
- E o ultimă ocazie de care se mai poate profita: cea din urmă dată când în casa “boierului" Andronic se vor mai fabrica monede de aur ! – spunea mijlocitorul.
Şi norocul acesta excepţional îl avea, pentru ultima dată, acela căruia i se adresa şarlatanul. Victima, prinsă în laţ, venea cu săculeţul de napoleoni şi galbeni în seara fixată. Preparativele preliminare se făceau în cea mai mare taină şi toţi se încuiau în camera secretă dosnică.
Momentul era solemn! Sacul cu banii de aur se răsturna în vasul special... Se pregăteau sticlele cu “apa de aur" precum şi plumbul şi fierul ce urmau să se topească împreună. Deodată, spre consternarea şi spaima generală se auzeau bătăi puternice în uşă şi o voce energică striga:
- În numele legii, deschideţi ! E poliţia !
Andronic şi ajutorul lui se reped să strângă totul. Bagă în grabă câte ceva pe sub pat... Dar cum este posibil de ascuns maşinăria ? Victima zăpăcită nu ştie ce să facă...  Ar vrea să sară pe fereastră; caută în dreapta, în stânga... dar toate ferestrele sunt zidite !
- Deschideţi sau spargem uşa ! - se aude o voce poruncitoare de afară.
În clipa următoare se sfarmă uşa; afară se zăresc uniformele a doi ofiţeri de poliţie, care ţin revolverele îndreptate spre cei dinăuntru.
- Mâinile sus ! – comandă unul dintre oamenii poliţiei.
Andronic şi ceilalţi se supun. Reprezentanţii autorităţii intră în camera de fabricat bani falşi şi îi declară arestaţi pe toţi cei de acolo. Sergentul începe să puie cătuşele.
Scena e dramatică
Cel dintâi care începe să se roage e “boierul" Andronic; el oferă o sumă importantă, promiţând că nu va mai falsfica bani şi că va distruge maşina. Victima naivă, tremurând îngrozită de perspectiva de a se vedea compromisă în societate, târâtă la judecată şi poate înfundând ocna, cu toată averea confiscată, oferea de bună voie jumătate din conţinutul săculeţului cu napoleoni, numai să nu i se consemneze numele în procesul verbal.
- Eu n'am fabricat nimic ! - plânge bietul om - sunt bănişorii mei cinstiţi... pot dovedi că  nu-s falşi... mi-am vândut moşia... dar, haide, dau bucuros jumătate...
În cele din urmă victima era lăsată să plece cu săculeţul golit pe jumătate. Cititorii vor fi ghicit desigur că total nu a fost decât o îndemânatecă înscenare. Comisarul şi sergentul erau complicii discreţi ai lui Andronic, îmbrăcaţi în uniforme poliţieneşti, complici care îşi primeau şi ei partea lor importantă de câştig. Adevărata poliţie habar nu avea de cele ce se petreceau în casa lui Andronic.
A doua zi, tâmplarul făcea o usă nouă, iar banda se punea în căutarea altei prade bogate. Victimile nici nu îndrăzneau să crâcnească despre misterioasa lor aventură nocturnă, bucuroşi că au scăpat numai cu atât. Cei mai mulţi nu s'au prezentat la procesul făcut în urma denunţurilor unora, care bineînţeles că s'au făcut de râs fiindcă toate ziarele de pe vremuri au scris săptămâni întregi povestind în amănunt cele întâmplate.”
Sursa: articolul “Apa de aur – un alchimist din România” – semnat Alex F. Mihail – publicat în revista “Realitatea ilustrată” – numărul din 24 august 1933 – citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor
deieri-deazi.blogspot.com

marți, 17 februarie 2015

Harry Belafonte

<iframe width="420" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/wpNk860pTO4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

duminică, 15 februarie 2015

Ardeiul iute rosu


Cea mai buna planta in prim ajutor: ardeiul iute rosu! Opreste sangerarea, oricat de puternica ar fi, in doar 10 secunde! In plus, opreste atacul de cord!

12 Feb 2015
Orgoni Almeea
ardei rosu iuteArdeiul rosu a fost utilizat continuu, de peste 9.000 de ani, de amerindieni, ca aliment si medicament deopotriva. Iuteala din gustul sau este datorat prezentei capsaicinei, ingredientul cel mai activ din ardeiul iute. In mod surprinzator, “iuteala” nu reprezinta un gust, ci mai degraba o senzatie. Nu exista papilele gustative asociate cu aceasta capsaicina.
Ardeiul rosu este planta care ar trebui sa nu lipseasca din cabinetul niciunui medic de familie si nici din trusa medicului urgentist. Si asta pentru ca ardeiul rosu opreste extrem de rapid sangerarile severe in doar cateva secunde. In afara de asta, planta are multe alte beneficii de sanatate exceptionale, precum oprirea unui atac de cord in doar cateva minute de la ingestie. Iata ce declara de exemplu un medic american: “In 35 de ani de practica, nu am pierdut niciodata un pacient cu atac de cord, in vizitele de la domiciliu, iar motivul este acesta: atat timp cat inca mai respira, le recomand pacientilor sa toarne o lingura de ardei rosu pisat intr-o cana de apa fierbinte”.
Cum se utilizeaza ardeiul rosu pentru ranile externe?
In mod normal, pana cand veti numara la zece, sangerarile abundente ar trebui sa se opreasca complet dupa administrarea de ardei rosu. Praful de ardei iute se aplica din belsug si direct pentru a reducere sangerarea sau rana. Aplicand astfel, sangerarea trebuie sa se opreasca in termen de 10-15 de secunde. Ardeiul iute poate fi folosit pentru taieturi mici si zgarieturi. Daca avem de-a face cu o rana mare care sangereaza abundent, sunati la Salvare, dar, in acelasi timp, puneti o multime de praf de ardei iute.
De ce opreste sangerearea? Pentru ca ardeiul iute contine un puternic stiptic (o substanta capabila sa opreasca sangerare atunci cand se aplica pe o rana.) Ea face acest lucru prin egalizarea rapida a tensiunii arteriale si declansarea coagularii sangelui. Nu numai ca sangerarea se opreste rapid, dar ea si dezinfecteaza in acelasi timp, asa ca nu trebuie sa va faceti griji cu privire la infectie. Surprinzator, multi oameni spun ca praful de ardei iute rosu nu ustura atunci cand este aplicat direct pe o rana deschisa!
Iata ce spune Dr. Richard Schulze cu privire la acest subiect: “Nu exista nicio planta care opreste sangerarea mai repede decat ardeiul iute rosu, chiar si pentru hemoragia interna. El nu numai ca opreste sangerarea, dar si curata, dezinfecteaza, si chiar etanseaza rana. In plus, el nu arde. Pe rani proaspete deschise, nu se simte nimic. Cantitatea mare de vitamina A si vitamina C din ardeiul iute rosu curata si dezinfecteaza”.

Orgoni Almeea

:))))


vineri, 13 februarie 2015

Concurs de frumusete



1912: Frumuseţe şi ritmuri de fanfară în Parcul Oteteleşanu


1912 : Primul mare concurs de frumuseţe din Bucureşti


V-am povestit într-un ciclu de articole mai vechi despre primul concurs Miss România – organizat în România în anul 1929 de săptămânalul “Realitatea ilustrată”. Succesul concursului naţional din anul 1929 nu a venit din însă din neant. Incă de la începutul secolului au început să fie organizate în România concursuri de frumuseţe de mai mica amploare. Consursuri de frumuseţe pentru femei sau chiar pentru copii organizate pe baza fotografiilor trimise la redacţii am găsit în paginile revistelor de modă ale vremii.
Primul “concurs de frumuseţe între doamne şi domnişoare” de amploare a fost însă cel organizat în 1 iulie 1912 de ziarul “Minerva” din Bucureşti. La eveniment au participat peste 10.000 de oameni. Iată cum este descrisă desfăşurarea concursului în Calendarul Minervei :


Parcul Otetelesanu
10000 de oameni in 1 iulie 1912
 in Parcul Oetelesanu la primul concurs de frumusete
Acesta fiind întâiul concurs de frumuseţe din ţara noastră, e foarte lesne de înteles că în ziua de 1 iulie frumosul Parc Oteteleşanu nu mai putea să încapă valurile de lume ce soseau într’una îngrămădindu-se la un loc pe puţin zece mii de inşi.

Şi cu toate că un asemenea concurs la noi, unde apucăturile patriarhale înca mai dăinuiesc, cu toate că  o întrecere de frumuseţe între femei s’ar fi părut cu neputinţa de înfaptuit, cu trei zile mai nainte un număr de peste doua sute de concurente s’au prezentat la Administraţia Institutului <<Minerva>>, înscriindu-se şi fotografiindu-se în acest scop.

 
Aşa ca vioiul şi inteligentul public bucureştean a avut cu drept cuvânt de ce să se puie in mişcare, grăbindu-se fiecare să ocupe un loc cât mai potrivit în vastul Parc Oteteleşanu.
Pe scenă luară loc concurentele, pe câteva şiruri de scaune, rânduite înaintea mesei ocupate de juriu, care era alcătuit din pictorii Costin Petrescu, Nicolae Vermont, C. Artachino, d-na Constanţa Hodoş, d-nii Hugo Zaigler,G. Filip – directorul Institutului Minerva, Paul Botzan şi N. Pora.




In momentul începerii concursului, în vreme ce muzica militară executa cele mai frumoase arii, priveliştea înfătişată pe scenă şi în întregul <<Parc Oteteleşanu>>  era cu adevărat măreaţa. O imensă mare de capete ţi se înfăţişa ochiului, răpindu-te farmecul şi bogăţia exuberanta de culori ce o da oriunde, şi mai ales vara, toaletele femeilor.
Parcă concursul nu se dădea numai între frumuseţile înscrise şi prezentate pe scenă, ci el lua proporţie dat între zecile şi sutele de spectatoare, care îşi răsfăţau frumuseţea fizicului şi aceea a toaletelor până în cele mai depărtate colţişoare ale <<Parcului>>.

 
Şi cu toate că un cer din ce în ce mai noros nu prevestea o vreme pe deplin frumoasă, lumea aceea liniştită aştepta începerea concursului care şi fu vestita la orele 3 cu un marş executat de fanfară.
Începură apoi, în ordinea înscrierei să se prezinte pe scenă în faşa juriului fiecare din concurente, care trebuie să vie gătite cât mai simplu şi fără să întrebuinţeze prea mult mijloace false de înfrumuseţare.

 
E uşor de înteles, deci, că multe adevărate frumuseţi s’au înfăţişat în acest întâi concurs de frumuseţe de la noi. Şi fiecare din concurente, în clipa în care trecea în faţa juriului, dacă era o frumuseţe cu adevărat, cu tunete de aplauze şi urale o saluta mulţimea, atât la venire cât şi la plecare.
Iar nemărginita greutate a selecţiei este cu atât mai uşor de înţeles cu cât pentru câteva premii ce trebuiau acordate, era vorba de ales dintr-un număr cel puţin îndoit de fermecătoare frumuseţi femeeşti !



Miss
1 D-ra Viorica Predescu, 2 D-ra Mimi Marchand,
3 D-ra Valerica Sabin
 
De la farmecul frumuseţii nevinovate, de la frumuseţea naivă a fecioriei, şi până la captivanta strălucire a femeii ce farmeca ochiul artistului şi lasă în uimire, în treacăt, armii întregi de bărbaţi, între aceste două extremităţi o gama întreagă de capriţioase şi răpitoare motive de îngemânare a frumuseţei femeeşti cu capodoperele plăsmuite de sufletele marilor artişti.

 
Dar cea mai nobilă încoronare a creaţiei a fost sărbatorită femeea în acea zi memorabilă, deşi nu au putut obţine premii decât D-ra Viorica Predescu (Puia Milea) (pr.I - 500 lei), D-ra Mimi Marchand (pr.II – 200 lei), D-ra Valeria Sabin (pr.III – 100 lei), D-ra Silica Georgescu (pr.IV – 50 lei), D-ra Maria Bădulescu (pr.V – 50 lei), D-ra Anicuţa Mateescu (pr.VI – 50 lei), D-ra Ecaterina Pavel (pr.VII – 50 lei), celorlalte concurente oferindu-li-se câte un obiect de toaletă.

 
Ceea ce este demn de notat e febrilitatea şi însufleţirea unanimă cu care s’a făcut acest concurs de frumuseţe deşi, către sfârşit, ploaia s’ar fi părut că goneşte mulţimea.Cu ovaţii şi aplause frenetice a condus mulţimea pe premiante, ducându-le cu un adevărat alai, ca în poveste, până departe pe străzile Capitalei.

Miss
4 D-ra Silica Georgescu, 5 D-ra Maria Badulescu
 6 D-ra Anicuta Mateescu, 6 D-ra Ecaterina Pavel
 
Aşa ca acest dintâi concurs de frumuseţe a avut darul pe deoparte să-i dea publicului bucureştean unul din cele mai fermecătoare spectacole ce se pot închipui, iar pe de alta sa strângă şi mai mult raporturile de caldă cordialitate între mulţime şi ziarul <<Minerva>>, care a luat această frumoasă iniţiativă.
Nu-i deci de mirare că această splendidă sărbătoare a frumuseţii femeeşti, a rămas şi va rămâne multă vreme în amintirea publicului, dovedindu-se odată mai mult inteligenţa şi dragostea de frumos ce caracterizează publicul bucureştean.”



Aşadar o primă sărbătoare a frumuseţii femeieşti din Capitală. Şi pentru ca acest eveniment să mai răna o vreme în amintirea noastră, l-am “cules” dintre paginile îngălbenite ale <<Caledarul Minervei>> pe anul 1913, şi prin intermediul articolului <<Intâiul concurs de frumuseţe din Bucureşti>> semnat sub pseudonimul "Spectator"  îl aduc în memoria colectivă..vituală.



marți, 10 februarie 2015

Romania ca o prada


Foto: acesta este viitorul nostru daca dormim in opinci si de acum inainte.

Cat de greu imi este sa descriu situatia din  tara noastra acum cand, intaia  amanta a tarii a fost incatusata. Ceea ce se intampla acum trebuie sa fie lectie pentru toti.
Complicitatea sistemului pus sa  protejeze  fiinta tarii de aceste structuri mafiote care,  prin infiltrarea unei femei usoare a intors tara pe dos.
Puterea absoluta acordata Matrafoxatului putred pana in  maduva oaselor si vointa lui de a dovedi ca poate ceea ce nu poate, a facut dintr-un intreg popor un cersetor la portile occidentale, un  popor de nimic care prin vointa acestui imbecil a instrainat resursele tarii lasate noua mostenire, din vremuri stravechi de inaintasii nostrii.
Dar inca nu s-a ajuns la bomboana de pe tort.
Bomboana de pe tort este insusi Matrafoxatul papusarul,pentru care nici o pedeapsa nu este pe masura  faptelor sale. A dus un popor in disperare pentru afirmarea lui ca buricul pamantului, incepand cu inscenarea cu teroristii rapiti in Irak, lucru  care trebuie cercetat la sange pentru ca ne-a bagat in vartejul lumii arabe pentru asi insusi milioanele pentru rascumparare si a pune in pericol, fiinte inconstiente  care nu stiau in ce pericol se baga,  acceptand aceasta farsa.
Apoi totul s-a continuat prin  implicarea la varf a amantei, cea mai cea din cea cea cea, care a fost lasata sa-si faca curtea ei, camarila ei, si a facut ce stia mai bine, cu acordul amantului macho.
Nimic nu parea sa  tulbure acest trai  ca in rai, al celor care faceau parte din cercul lor restrans de kileri ai neamului nostru. Nimic nu mai poate fi ca inainte. Totul a dovedit ca dreptatea este a celor care au spus ca, intreaga societatea s-a contaminat de putreziciunea acestui sistem mafioto-criminal. Putereziciunea a mers pana la ultima molecula a societatii. Si ultimul tigan infractor  a dovedit ca este puternic si sterge pe jos cu toata societatea in fruntele cu institutiile de forta.
Ca sa ne scuturam de acest cancer adus in faza de metastaza este greu si  necesita durata a catorva ani buni, bineinteles cu contributia societatii in totalitatea ei.  Somnul natiunii si ratiunii naste monstri. Asta poate fi de invatatura si pentru alte popoare.
Acum trebuie sa asteptam si catusele Matrafoxatului si impreuna cu decidentii vietilor noastre, in sartacie si umilinta, apoi coborand esafodajul societatii sa nu mai permitem nimanui sa mai ridice capul, in distrugerea si defavorizarea neamului romnanesc.
Lupta nu s-a terminat cu arestarea acestor canalii mafiote fara mila ci, abia incepe.
Reafirm cele spuse fara frica mereu, trebuie sa  curatam graul de  neghina.
ALTFEL NU SE POATE AVANSA SI NU PUTEM AVANSA DECAT  PRIN ACCESAREA LA BANUL PUBLIC.
Ce este al nostru sa ramana al nostru si nimeni sa nu-l mai atinga, sa nu mai instraineze  bogatiile  lasate din mosi stramosi si aparate cu pretul vietii miilor de generatii.
De maine sa ne apucam de treaba pentru ca, pana la urma dreptatea  este de partea noastra.
Noi trebuie sa ne facem curatenie si dreptate la noi in ograda. Nici o institutie nu mai trebuie lasata sa-si faca de cap cum ca, este stat in stat, fara verificare.
Dar mafia romaneasca este mare si cred ca nu vor ceda fara lupta.
Deci sa fim pregatiti  pentru lupta, pentru ca atitudinea si actiunile acestor canalii, a stricat intreaga societate romaneasca, care se va reface greu in timp.

luni, 9 februarie 2015

De la radvan la metrou



De la rădvane, tramwaye şi tramcare la… metroul de azi

Aglomeraţie
 pe Calea Victoriei
Acum două secole Bucureştiul era un oraş mult mai mic decât cel pe care îl ştim astăzi. Străzile importante erau în continuare pavate cu grinzi de lemn dar - începând cu anul 1830 – se amenjeaza şi primele străzi pavate cu piatră de râu. Boierii nu mergeau în acele vremuri niciodată pe jos – ar fi fost o mare ruşine pentru rangul lor – şi de aceea caleaşca, butca sau rădvanul îi aştepta mereu la scară. Boiernaşii şi slujbaşii mai mici se deplasau de cele mai multe ori călare. Negustorii şi mahalagii mai înstăriţi foloseau droştele. Toţi ceilalţi locuitori ai Bucureştiului mergeau pe jos. Abia începând cu anul 1828 oamenii de rând au primit dreptul de a se deplasa utilizând trăsurile sau birjele.
Până în 1872, marea majoritate a cetăţenilor oraşului Bucureşti se mulţumeau să călătorească pe jos sau cu trăsurile care erau de două categorii, clasa întâi cu numere albe şi clasa a doua cu numere roşii, cu birjele de Herasca sau cu trăsuri de casă” (1)  Începând cu anul 1859 populaţia din noua capitală a Principatelor Unite creşte din ce în ce mai mult. Incepând cu aceiaşi perioadă se fac vaste lucrări pentru modernizarea oraşului – care constau şi în construirea de străzi şi de bulevarde mai largi şi mai drepte. Trăsurile, din ce în ce mai multe, încep să nu mai facă faţă necesităţilor capitalei iar edilii trebuie să ţină seama de această nouă realitate.
Tramvai cu cai în Bucureşti
Ca urmare, în anul 1871 o societate engleză obţine autorizaţia de a construi în Bucureşti primele linii pentru tramvaiele trase de cai. Peste doar un an, în 1872  “într-o zi frumoasă zi de mai, se zăreşte pe Calea Moşilor un vagon galben cu imperială deasupra. Pe vagon scria The Bukarest Tramways. Conducătorii erau români, dar inspectorii străini; toţi aveau uniforme şi şepci roşii. Vă închipuiţi surpriza cea mare a locuitorilor: bucătăresele lăsau ciorba pe foc şi alergau să vază tramway-ele. Pe drum, lumea sta uimită şi cu ochii aţintiţi ca la ceva nemaivăzut de ei. Dar poporul nu putea să zică tramvai: zicea traivan, trangavan, tranca-fleanca.” (1).
   


Pe străzile pe care nu erau construite linii de tramvai, circulau aşa numitele “tramcare ale lui Toma Blându”, mijloace de transport foarte apreciate de bucureşteni şi preferate de multe ori tramvaielor cu cai deoarece erau mai ieftine şi circulau prin zone de interes major pentru ei. Au devenit celebre însă mai ales datorită zgomotului infernal pe care îl făceau roţilor lor de fier care alergau pe caldarâmul de piatră al străzilor. Tramcarele au circulat până prin anul 1904:
Tramcarul lui Toma Blându
“ Cel dintâi care a bănuit marile resurse de câştig pe care le putea oferi circulaţia capitalei în devenire, s'a numit Toma Blându. În aducerea aminte ale bătrânilor mai circulă încă acest comparativ: “huruie ca tramcarul lui Toma Blându". Închipuiţi-vă un soi de camion lung, cu bănci pentru pasageri pe lături, a cărui originalitate consta mai ales în roţile aproape minuscule. Acestor roţi, care nu ar fi reuşit cu nici un preţ să amortizeze bălămbăneala fierăriei vechi, li se datora mai ales, zgomotul devenit proverbial. În plus se adăuga pavajul desfundat, legendar al Bucureştilor de atunci. Tramcarul era tras de trei cai, înhămaţi unul alături de altul, care contribuiau şi ei la pitoresc prin faptul că spiritul economicos al lui Blându nu se încumeta încă la alte achiziţii decât la gloabele oborului, care reprezentau reforma hergheliilor boiereşti. Şi dacă s'ar fi rupt o roată sau s'ar fi prăbuşit surul cu părul căzut, savoarea spectacolului rămânea egală. Pasagerii coborau în mijlocul străzii să-şi continue pe jos restul drumului, în timp ce reparaţiile începeau. Şi după alte câteva ore, tramcarul se urnea în chiotele pline de veselia izbânzii ale vizitiului-conductor. Spectacolul acesta nu era rar şi putea să fie întâlnit în traseul, de altminteri singurul, pe care tramcarul îşi făcea cursele: piaţa Sf. Gheorghe - Gara de Nord.” (2).
Pe la începutul secolului XX apar pe străzile Bucureştiului primele automobile 
Tramvai electric
 în Piaţa Sf. Gheorghe
şi primele…  “maşini de piaţă”  (echivalentul taxi-urilor de azi). Cu toate acestea de pe străzile tot mai aglomerate ale capitalei nu dispar - până pe la mijlocul anilor ’30 - nici celebrele birje ale muscalilor.
Modernizarea transportului în comun începuse însă şi nu mai putea fi oprit. Prima linie electrică pentru tramvaie s-a dat în folosinţă în Bucureşti în anul 1894, pe traseul Obor - Cotroceni. Un deceniu mai târziu reţeaua urbană de transport avea deja 75 de km. de linii de tramvai – dintre care 26 de km. de linie dublă (anul 1906).
“ În sfârşit, începe lupta dintre capitalul belgian şi cel englez prin cele două concesiuni ale reţelelor de circulaţie. Primul fir electric a străbătut bulevardul Elisabeta care, după cum se vede, a rămas şi astăzi artera principală. Înmulţirea populaţiei implica progresul acestor întreprinderi, astfel că în anul 1895 capitala are la dispoziţie 36 vagoane cu cai şi 4 electrice, ceea ce, a se recunoaste, însemna mult.” (2) Cu toate acestea, tramvaiele cu cai rămân o prezenţă comună pe străzile Bucureştiului până în anul 1929.
Autobuz Chevrolet -1929
Un alt reper important în istoria transportului în comun bucureştean este anul 1936, an în care STB - „Societatea comunala pentru construcţiunea şi exploatarea tramvaielor în Bucureşti" - obţine si exclusivitatea transportului în comun cu autobuze în capitală. Societatea avea deja în parcul propriu un un număr de aproape 400 de autobuze Renault, Chevrolet şi Henschel şi opera pe 22 de linii.
După război, în anul 1949, se inaugurează şi prima linie de troleibuz  pe traseul Piaţa Victoriei - Hipodromul Băneasa.
Automobilele, tramvaiele
 şi trăsurile coexistă
 pe străzile Bucureştiului
interbelic
Cu toată această diversitate a mijlocelor de transport în comun de pe străzile capitalei, încă din perioada interbelică se simţea nevoia mutării acestuia în subteranele Bucureştiului: “Bulevardele, dublate în lărgime şi netezite prin dărâmarea colţurilor, au devenit neîncăpătoare. Curând, foarte curând, va fi nevoie de echipele unor cârtiţe omeneşti, să zgâdărească adâncurile capitalei, pentru ca şuvoiul care nu mai încape în lumina zilei să-şi găsească un drum rapid şi confortabil. Ascensoarele vor urca pe străzi verticale şi prin tunele oamenii îşi vor continua clocotul vieţii.” (2).

Primele planuri pentru construcţia unei linii de metrou în Bucureşti datează din perioada 1936 -1940. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a amânat din păcate cu câteva decenii împlinirea acestui vis al bucureştenilor.  Inaugurarea primei linii de metrou – cea dintre staţiile Timpuri Noi şi Semănătoarea - v-a avea loc abia în 16 noiembrie 1979.
Surse:
(1)        Din Bucureştii de altă dată” – Geoge Potra;

(2)        Ilustraţiunea română” (15 februarie 1933) – articolul “De la tramcarul lui Toma Blândul la… 8 cilindri” – semnat “F.C.
deieri-deazi.blogspot.com