zelender

luni, 30 martie 2015

UKIP Lider Nigel Farage

RE: it's their priorities, or yours...

Mesaje primite
x

Nigel Farage prin sendgrid.info 

20:44 (Acum 2 ore)
către mine




Dear Odorica --

...and we're off!

Today, David Cameron brought these last lost five years to a close. UKIP supporters will know that despite that rose garden moment, claiming that they were coming "together in the national interest" to clear Britain's deficit...
  • The deficit is STILL running at £90 BILLION per year;
  • This government has more than DOUBLED the national debt;
  • Net migration is more than TRIPLE what the Conservative Party promised.
And...

This government's priorities: foreign aid, same-sex marriage, an AV referendum and a Scottish referendum simply haven't reflected what the people of this country think of as governmental priorities...

That's why today, UKIP is launching our PLEDGE CARD WITH BRITAIN.

It sets out our priorities for the next five years: policies for real people, not the few.

IMG_4571.JPG

These include:
  • Saying NO to the EU;
  • Controlling our borders;
  • Pumping £3bn a year into our NHS without borrowing more money;
  • Cutting foreign aid spending;
  • Ending tax on the minimum wage.
Odorica, if you VOTE UKIP, and get your friends to VOTE UKIP, and your family to VOTE UKIP, then we can have enough MPs in the next parliament to hold the next government to account, and whip them into shape.

Only UKIP can guarantee the voices of men and women up and down this country are heard loud and clear.

Share our pledge card on Twitter, on Facebook, and tell your friends.

On May 7th, vote UKIP, and get UKIP.
Thank you,

Nigel Farage
Leader of the UK Independence Party

P.S. You can still grab a copy of my new book in UKIP's online storehere.

http://www.ukip.org/
Published and Promoted by Steve Crowther on behalf of UKIP, Lexdrum House, King Charles Business Park, Newton Abbot, Devon TQ12 6UT
UKIP · Lexdrum House, King Charles Business Park, Newton Abbot, Devon TQ12 6UT, United Kingdom 

joi, 26 martie 2015

Tradare



 Parca aceasta imagine ilustreaza TRADAREA.
Si tu Brutus fiul meu ???
TRADAREA ESTE MAI LA MODA CA ORICAND. TOATA LUMEA TRADEAZA, IN POLITICA, IN AFACERI, IN FAMILIE.
ACEASTA, ITI DA  UN SENTIMENT DE NESIGURANTA ABSOLUTA.
Ce poti sa faci, cum poti sa te aperi in fata celui mai abject obiectiv, tradarea, indreptat impotriva ta?
De-a lungul mileniilor tradarea a fost cea care a schimbat la 180 de grade orice situatie, militara, optionala,  accesul unor familii nobile la regalitate, degenerand in conflicte violente fara miza, sau pentru o miza abjecta, ducand la DISTRUGERE.
Ducand chiar la schimbarea cursului istoriei.
Suntem neputinciosi si mici in fata acestor mizerii necontrolate ale vietii. 
Viata, bunastarea, sanatatea, depind de altii.
Si asta nu la nivel individual ci, chiar la nivel de natiune.
Este situatia actuala a noastra, a romanilor si a Romaniei.
Sirul nesfarsit de arestati si incriminati ne lasa muti.
Parca ne simtim demobiliati si ne trebuie un efort mare de vointa, pentru a privi  cu incredere inspre viiitor.
Suntem ca o armata care  a luptat, a strigat si considera ca si-a facut datoria SI NU MAI ESTE CALE DE INTOARCERE SI LA COBORAREA din trenul militar in gara, se simt tradati, ai nimanui si  viitorul este in ceata.
Ce este de facut ?
Sa strangem randurile, sa pedepsim  exemplar toata gasca care ne-a furat si ne-a tradat si care se tine si acum cu ghearele de putere, iar noi cei care ne simtim tradati, dar patrioti cu dragoste de tara si de poporul nostru mintit si jefuit, sa pornim  un nou inceput chiar daca timid, dar care creste cum creste trenul privind in zare. Este singura solutie pentru ca, daca ne lasam furati de pesimism nu mai putem sa privim spre un viitor  cu semnele de bun augur spuse de futurologii lumii.
Ca sa nu scapam haturile din mana, este timpul sa incepem curatarea natiei de dusmanii din interior, chiar de azi, sau de ieri, nu de maine pentru ca este prea tarziu. Nici un moment nu trebuie sa ne retinem pentru a stopa definitiv, accesul acestor canalii la butoiul cu miere al Romaniei. Cromwelllll !!!!
Sa nu va luati dupa  cei care spun ca a fost un tiran, un dictator, un om crud. A fost un om drept si cu ce ne intalnim noi acum, tot cu asta s-a intalnit si el acum peste 400 de ani.Si mai marii de atunci l-au dezgropat dupa 6 luni de la deces si l-au judecat! Dar timpurile urmatoare au dovedit ca, a avut dreptate si nu se stopeaza  hotia si asuprirea fara  forta armelor. Rana nu s-a inchis.
Eu sunt sigura ca avem contemporani cu noi, multi tineri NATIONALISTI, care sunt oricand gata sa aplice si la noi forta militara, actiunea prin surprindere, asa cum a aplicat-o acest viteaz englez care, pana la 40 de ani, nu s-a remarcat prin nimic deosebit.
Dar cand nu s-a mai putut, a rabufnit in el demnitatea si faptele lui provoaca si acum friguri in Parlamentul Angliei si scuipa pe uciga-l toaca, sa nu mai apara altul de acelas calibru.Dar noi il asteptam cu bratele deschise.
Chemati-ma cand va fi nevoie de mine, si voi spune PREZENT. 

miercuri, 25 martie 2015

ECHILIBRISTICA



Mini-interviu cu un român care sfida moartea


Titi Popianu
românul care
 sfida moarte
De cele mai multe ori atunci când răsfoiesc paginile revistelor sau ale ziarelor de  altă dată caut parfumul cotidianului acelor vremuri. Cu toate acestea nu o dată mi s-a întâmplat ca privirea să mi se oprească vinovată atrasă de vreo ştire sau de un reportaj din categoria… senzaţionalului. Ştirile de la ora 5 nu sunt o invenţie a zilelor noastre, nu-i aşa?

Un astfel de articol este şi cel scris de Margareta Nicolau  în anul 1932 – un mininterviu de fapt luat unui român a cărui ocupaţie era aceea de … a sfida moartea. Eroul articolului, Dimitrie (Titi) Popianu  făcea senzaţie stând în echilibru pe marginea prăpăstiilor sau pe balustradele podurilor pe sub care treceau în goană trenuri, amuţea publicul care îl urmărea făcând echilibristică la trapezul montat pe vreun avion sau sărea de pe un tren pe un altul, ambele în mişcare. Fotografiile cu care este “garnisit” reportajul din revista “Realitatea ilustrată” sunt de altfel edificatoare. Într-o oarecare masură…
  
Echilibristică... în viteză
(…) Copilul unui profesor nu urmează linia de conduită a semenilor de vârsta lui. Încheieturile trupului său abia au prins să i se închege şi el a început să facă tumbe, cu capul în pământ, spre hazul şi admiraţia tovarăşilor de joc care-l înconjurau. Nu se opreşte însă aici şi de la micul trapez din grădina casei trece la cel al liceului. Parapetul Oltului începe să-l cunoască. La cinsprezece-douăzeci de metri înălţime deasupra valurilor spumegoase băiatul face acrobaţii de dragul cărora viaţa îi este expusă la fiece pas. Cei care au călătorit prin frumoasele regiuni ale Bistriţei vâlcene nu se poate să nu-l fi întâlnit şi să nu fi rămas muţi de spaimă în faţa săriturilor lui peste locuri prăpăstioase şi a figurilor de echilibru la înălţimi uluitoare. Încetul cu încetul familia s'a obişnuit să-l socotească ca şi pierdut. La despărţire, când îl sărută, mamei i se pare că este pentru ultima dată.
Oraşul... văzut de sus
După bacalaureat tânărul s'a înscris la Academia comercială. Acum e în anul al doilea şi în acelaşi timp şi elev al Şcoalei de pilotaj. L-am cunoscut la secţia noastră fotografică. E un băiat de douăzeci de ani, cu chipul bronzat de soare şi musculatura trupului fibre de oţel. Îl intreb ce l-a împins să persevereze, cu atâta elan, în echilibristică.
- Am avut maeştri desăvârşiţi.
- Anume?
- Renumitul Douglas, apoi Harry Piel şi Tom Mix (celebrul călăreţ mexican).
Am izbucnit în râs.
- Vasăzică te poţi socoti într'o oarecare măsură opera filmelor de senzaţie?
- Pe lângă aceasta e şi ceva ereditar în familia noastră. Toţi sunt buni gimnaşti. Sunt singurul însă care am abordat extravaganţele sportive gen american. Pasiunea mea e în special pentru înălţime. Nu trece o zi în care să nu jonglez într'o cât de mică măsură cu viaţa. De aceea poate că nici nu voi sfârşi cu bine.
În goana trenului
Dar nu! Tânărul a făcut o glumă. Citeşti aceasta în figura zâmbitoare de siguranţă şi încredere. Ştie c'a ajuns să lucreze c'o precizie indiscutabilă. Îşi încearcă nervii făcând echilibristică pe marginile unui pod, în timp ce pe dedesupt rapidul trece în goană vertiginoasă. Cât despre acrobaţiile pe tren sunt lucruri uşoare, obişnuite pentru el…
Ca cel mai rutinat actor de film de senzaţie poate sări de pe acoperişul unui vagon de tren în viteză pe alt tren sau într'un automobil. Foarte adeseori cei care asistă la astfel de acrobaţii îl cred la început atins de alienaţie mintală. Dar odată cu lămurirea vine şi atmosfera de veselie şi admiraţie.
Deasupra triajului
- Şi care îţi este ţinta?...- l-am întrebat pe curajosul tânăr.
- Filmul şi aviaţia în primul rând. Doresc să fac acrobaţii la trapez pe avion, la primul meeting ce se va organiza la noi. Am căpătat chiar aprobarea forurilor competente. După reuşita celui din ţară voi lucra şi pe la meetingurile străine.
- Dar cu şcoala?
- Îmi voi da toate silinţele să-mi iau şi licenţa. Pentru mulţumirea alor mei şi siguranţa că într’o zi îmi va servi, atunci când fiind stăpân pe o situaţie materială voi renunţa la viaţa plină de riscuri a acrobatului.
- Ah, vasăzică totul e numai un scop?
- Poate…
Titi Popianu şi...
Realitatea
Tânărul nu mărturiseşte nici de astădată adevărul. Visează să câştige bani mulţi, dar ştie că nu se va putea dezobişnui de această ciudată meserie, de care îşi simte sângele pătruns, încă de la cea mai fragedă vârstă. Doza de frumuseţe şi de beţie îndrăzneaţă a unei figuri acrobatice trăieşte în el, în toată plenitudinea, iar spectatorilor le e dat să privească numai originalitatea imaginei.
Titi Popianu este jucăria pasionantă a unui dor îndrăzneţ, dezbrăcat de banalitatea zilnică. Acolo sus, în imperiul nemărginirii, se simte în largul lui şi poate că nu va trece vreme îndelungată până când terminând şcoala de pilotaj, stăpân pe avion, va săvârşi acte de curaj care vor fi o faimă pentru noi toţi. De altminteri ţinteşte ca imediat după terminarea cursurilor de aici să urmeze o şcoală de specialitate străină, iar pentru scopul propus şi'a şi găsit să-l susţină un mare sprijinitor al aviaţiei noastre.

Sursa: articolul “Avem şi noi americanii noştri – Dimitrie Popianu sfidează moartea” – autor Margareta Nicolau – publicat în numărul din 11 august 1932 al revistei “Realitatea ilustrată” – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor
deieri-deazi,.blogspot.com

luni, 23 martie 2015

Zambete



Străbunicul zâmbește


Pentru că e weekend şi pentru că trebuie să mai şi zâmbim uneori, am cules pentru voi câteva glume drăguțe din numerele anului 1884 ale “ziarului săptămânal ilustrat” <<Cimpoiul>>  Glume de acum mai bine de un veac care ne fac să zîmbim chiar și pe noi, cei de astăzi:

- Cum te cheamă fetițo?
- Pungășoaică, hoață, drăcușor.
Așa mă cheamă tata...
ECONOMIE
Doi bancheri români de peste Olt căutau să se laude unul în fața altuia:
- Ei, cum îți merg treburile? – întrebă unul.
- De minune, nene.
- Ei, cum ?
- Păi, să vezi. Ca să-și dau numai o idee: pentru corespondența firmei noastre cheltuim 2500 de lei pe an numai pentru cerneală!
- He, he! – răspunse celălalt – asta nu e nimic, nene... Eu economisesc pe an la vreo 4000 de lei numai nepunând puntele pe i.




EMISFERE
La un banchet se bea , după obicei, pentru sănătatea femeilor. Dl. B. zice:
- Beau în sănătatea sexului frumos din cele două emisfere!
-Iar eu, răspunse dl. C., beau în sănătatea celor două emisfere ale sexului frumos! 


JUMĂTATEA MEA...
- Spune-mi te rog, Iorgule, de ce te duci așa des
 la berărie și niciodată la universitate?
- Pentru că berării sunt multe și...
Universitate numai una !
- De ce ești necredincios soției tale? – întreabă un duhovnic pe un bărbat.
- Pentru că nevasta e jumătatea mea!
- Asta așa e, negreșit...
- Da, dar eu am vrut una întreagă. De aceea mi-am mai luat o jumătate!

FOARTE TRIST...
Discuțiune:  Între un domn în doliu și un preot se discută despre organizarea unei înmormântării de a doua zi. Preotul, cu tariful în mănă, spune:
- Cum să nu-ți trebuiască lumânări ? În sfărșit, fă cu voiești, dar să știi că va fi foarte trist…

DOLIU
O pariziană avea amant un negru. O amică a ei o întâlni plimbându-se pe stradă cu el.
- Ce ai pățit, draga mea, săți iei amant un negru? – zise dânsa.
- Dacă sunt în doliu...

MOARĂ DE VÂNT
Un țăran trecea prin fața tribunalului. O sumă de avocați urcau și coborau în grabă scările tribunalui cu mapele la subțioară. Țăranul îl întreabă pe unul:
- Dar oare ce să fie palatul ăsta?
- Moară de vânt !-răspunse în glumă cel întrebat.
- Ei, ca să vezi ! Nu-mi dădea prin gând; uite ce de măgari se suie cu sacii!

- Spune-mi Emilio, de ce nu îl iei
 pe locotenent în căsătorie?
-Dar gândește-te mătușă!
 Mi-aș pierde cel mai asiduu curtezan!
FEMEILE...
Femeile sunt pentru jumătate dintre bărbați calea cea mai scurtă de la avere la sărăcie și pentru cealaltă jumătate calea cea mai scurtă de la sărăcie la avere...
DINTR-UN ALBUM
Citită într-un album: “ Cireșele roșesc când sunt coapte. Femeile, pe vremea aceea, de mult nu mai roșesc.”



ARITMETICĂ
Pentru cine sunt cele patru operațiuni matematice:
Adunarea pentru zgârciți. Scăderea pentru pungași. Înmulțirea pentru evrei. Împărțirea pentru socialiști.

BERE
Băutorul: - Berea asta e așa de prostă încât de’abia poți să o bei.
Berarul: - Închide numai ochii și înghite-o.
După zece minute:
Berarul (către băutorul care plătise numai jumătate din consumație) – He! Dar asta e prea puțin…
Băutorul: -Închide numai ochii și bagă-i în buzunar!
TINEREȚE
Micul George este întrebat despre logodnicul surorii sale:
- Și ce vârstă are?
- Nu știu…
- În sfârșit, e tânăr?
- Cred… Nici nu i-a dat părul până acum.


Surse:

- glumele au fost culese din ziarul „Cimpoiul” – numere din anul 1884;

- desenele sunt din Calendarul „Moftului Român” pe anul 1902.

#umor #glume #caricaturi #1884
deieri-deazi.blogspot.com

miercuri, 18 martie 2015

Castelul din Ciutelec



Printre regi şi stafii la Castelul din Ciutelec




Frunzărind presa interbelică mi se întâmplă uneori să găsesc informaţii interesante şi poveşti uitate despre locuri din România de azi. Unul dintre aceste locuri e un castel pierdut în inima Transilvaniei: Castelul Wertheimstein din Ciutelec.

Satul Ciutelec, parte a comunei Tăuteu, este situat în partea de nord-est a judeţului Bihor. În acest loc, între anii 1890 şi 1911, pe o moşie de peste 1000 de hectare a baronului Wertheimstein, s-a construit un castel. Astăzi în această frumoasă clădire funcţionează Căminul de bătrâni Ciutelec, aşezământ care are în grijă 144 persoane vârstnice.

Puţină lume mai ştie astăzi povestea castelului din Ciutelec şi a… stafiei baronesei van Path care se pare că îl bântuia:

Ducele de Windsor în vizită la Ciurtelec

Castelul Wertheimstein în anul 1937
Deşi nimic nu s'a anunţat oficial, se ştie totuşi precis că la sfârşitul lunii August, ducele şi ducesa vor vizita România, invitaţi de marele bancher londonez Charles de Rotschild, a cărui soţie posedă un frumos castel la Ciutelec,  o comună din judeţul Bihor, la 70 km. depărtare de Oradea. După o săptămână de odihnă la Ciutelec, fostul rege al Angliei şi soţia sa vor vizita Mamaia şi Balcicul, precum şi Delta Dunării, unde va avea loc o mare vânătoare în cinstea ilustrului oaspete.
În vederea acestui important eveniment care a produs o mare fierbere în oraşele Ardealului, am vizitat comuna Ciutelec  unde se află castelul Wertheimstein aparţinând d-nei Rozalia Rotschild, născută Wertheimstein. La o depărtare de numai un kilometru de comună, dominând de pe un vast platou întreaga regiune, castelul care va adăposti în curând pe ducele de Windsor şi pe soţia sa, a fost construit în 1880 de arhitectul vienez Franz von Sotern, care făcuse cu un an înainte mari renovări la castelul Reginei Elisabetha (soţia împăratului Frantz Ioseph) şi era foarte apreciat de nobilimea austriacă, care-i dădea importante lucrări.
Arhitectul von Sotern a ridicat la Ciutelec,  într’una din cele mai pitoreşti poziţii ale Bihorului, o clădire în stilul greoaielor castele ale foştilor magnaţi din Ardeal.
“Castelul” poseda un imens parc, cuprinzând aproape 10 jugăre, cu pădure, câmp, un deal şi un pârâu, Ciutelecul, care trece peste câteva frumoase trepte de marmură albă susurând lângă castel.
Interior din pavilionul de vânătoare
Am putut vedea, de la notarul Stănoiu, câteva fotografii din interiorul castelului, care are câteva camere mobilate şi decorate în stilul locuinţelor şvăbeşti.

În afară de acestea, castelul Wertheimstein posedă câteva frumoase dormitoare pentru musafiri, trei elegante săli de baie,  o sală de billiard şi o frumoasă bibliotecă.



Hall-ul castelului - ne spune notarul Stănoiu - care imediat după război a administrat moşia familiei Wertheimstein – este ornat cu minunate trofee de vânătoare, din care câteva recorduri. “Wertheimstein cel bătrân" era un mare vânător şi cum Bihorul e un ţinut foarte bogat în vânat de toate mărimile, venea în fiecare vară cu prietenii, la castel, unde făcea mari vânători.

Povestea stafiei de la castelul din Ciutelec
De 20 de ani însă castelul e ca şi părăsit. O dramă sau o legendă cu stafii au îndepărtat pe toţi vizitatorii şi chiar stăpânii l-au părăsit. în 1914, cu câteva luni înainte de începerea războiului mondial, fusese invitat la castelul din Ciutelec baronul şi baroneasa van Path,  dintr’o veche familie bavareză. Baronul avea 60 de ani, pe când soţia lui nu avea decât 18 ani.  Aproape de sfârşitul vieţii, baronul von Path care era un celibatar îndârjit,  se căsători cu fiica şefului grajdurilor sale, o frumuseţe abia îmbobocită. La un an de la căsătorie baronul von Path şi tânăra lui soţie au sosit la Ciutelec.
Vatra din casa îngrijitorilor

Un şvab tânăr, de o frumuseţe răpitoare, din personalul castelui, o însoţea pe frumoasa şi tânăra baroneasă, în lungile ei plimbări călare prin împrejurimi. Ce s'a întâmplat între ei nu se ştie. Cert e că, într’o dimineaţă, baroneasa şi tânărul şvab au fost împuşcaţi sub un stejar, lângă care poposiseră. Caii s'au întors singuri la castel şi bătrânul baron a disădrut.

Războiul care a venit peste două luni a făcut să se uite drama. Dar, când mai târziu au venit oaspeţi la castel, a început să circule zvonul că, în odăile de la etaj, la miezul nopţii, se aude tânguirea tinerel baronese care-şi strigă amantul. Unii chiar au văzut stafia baronesei von Path, în costum de călărie, cu figura însângerată, oprindu-se la colţurile culoarelor şi strigând.
De atunci familia Wertheimstein nu a mai locuit la castelul din Ciutelec. Frumosul castel e lăsat în îngrijirea unei familii de şvabi, care ţine totul în bună ordine. Numai imensul parc a rămas neîngrijit, ierburile şi buruienile năvălind pe minunatele alei; florile rare, neîngrijite, au dispărut de mult.
Pe jos, din Ciutelec până la castel, e o plimbare de un sfert de oră. Printre ulmii înalţi care străjuiesc de-o parte şi de alta, clădirea aceasta apare cu obloanele trase la ferastre. De pe balcoane atârnă iedera şi trandafirii sălbatici. Poarta de intrare e bine ferecata, legată cu un lanţ gros şi ruginit. Doi imenşi câini-lup veniră să ne latre furioşi.
În cele din urmă, din spatele casei apăru un băiat înalt, blond. Ne privi bănuitor şi-apoi veni să ne întrebe ce dorim. Nu ştia boabă româneşte. Abia ne-am putut înţelege în dialectul lui, care seamănă mai mult cu olandeza decât cu germana. Băiatul nu răspundea bucuros la întrebările noastre. Abia dacă îngăima câteva vorbe. Am aflat totuşi că “stimata doamnă de la Londra",  proprietara castelului, îi scrisese intendentului, tatăl băiatului,  să pregătească cele câteva camere de la etaj, să repare instalaţia de la camera de baie şi să aibe grijă de provizii.
În luna August vor veni oaspeţi de seamă. Au angajat câţiva lucrători să prepare un teren de golf pe platoul din spatele castelului. Peste o săptămână vor veni lucrătorii şi un inginer de la Oradea să aranjezetotul.
- Şi cine sunt oaspeţii ?
Băiatul a râs ruşinat şi ne-a răspuns:
- Păi… noi ştim… dar nu putem să spunem.
O fereastră s'a deschis atunci la subsol şi o femeie a strigat:
- Butzi!... Butzi!
Băiatul ne-a părăsit în goană. Am fi vrut să-l mai întrebăm de stafia baronesei Path, de amenajările interioare ale castelului… Rămăsesem numai în compania celor doi câini care ne lătrau fioros clănţănindu-şi colţii.
Vechiul castel - azi cămin de bătrâni
Am înconjurat pe o bună bucată de loc, parcul străjuit de ziduri groase, apărat de indiscreţi printr'un gard impenetrabil de lemn câinesc. Un loc ideal, pentru cei ce vor  să se retragă departe de privirile curioase ale oamenilor…
Satul Ciutelec unde au sosit - la învăţător, la popă şi la notar - ziarele cu vestea că fostul rege al Angliei va veni în luna August la castel, e în fierbere. În cele câteva zeci de case pitite printre livezile de meri, se comentează marele eveniment care va scoate din făgaşurile ei potolite viaţa satului acesta, departe de orice căi de comunicaţie. În pitorescul Ciutelec se aşteaptă cu înfrigurare ziua când va descinde fostul Împărat al celui mai mare imperiu al lumii.
Până atunci, d. Karl Gierling, proprietarul cârciumei-debit de tutun-magazin de mărunţişuri  lucrează cu pensule multe la întocmirea unei noui firme pentru magazinul său. Pe cartonul de ambalaj galben, pensula lui muiată în catran, scrie cu litere tremurate :
“LA DUCELE DE WINDSOR"
Sursa: articolul “Ducele şi ducesa de Windsor în România – o vizită la castelul din Ciutelec” – semnat “R.” – “Ilustraţiunea română” din 28 iulie 1937 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor şi site-urile http://comunatauteu.ro  şi  http://puschabecker.blogspot.ro
deieri-deazi.blogspot.com

duminică, 15 martie 2015

Romani !!!


Romani, nu va lasati impresionati de orice carpa urata care, nu a reprezentat nimic niciodata celor care s-au adunat sub faldurile ei. Este reactivata aceasta minciuna, din spirit de propaganda impotriva romanilor.
Fiti barbati, fiti patrioti, reprezentati-ne pe noi cei care nu putem  din motive fortuite, sa fim alaturi de dvs.
 Aceasta carpa  trebuie sa va impresioneze mai putin ca,  bikinii lui Bianca sau Monica, mai ales daca au scapat un part in ei, adica in  ata ... dar, care conform zicalei "esentele tari se tin in ate subtiri", ca un fir de par.
Astept de la dvs. sa fiti barbati, sa fiarba in venele dvs. sangele de roman, stapani ai acestor meleaguri si sa intelegeti ca situatia actuala se datoreaza numai  tupeului permanent manifestat fata de noi, de catre dusmanii nostrii care vor sa ne ocupe tara, alungandu-ne  de pe meleagurile stramosilor nostrii si lasate noua ca averea curata, cea mai de pret, sau vor sa le fim robi ca, in timpurile trecute de trista amintire.
Cand eram mica era o vorba care se spunea cand romanul era depasit de situatie:"dar ce sunt supus austriac?", referitor la stapanirea austro-ungara.
Vrem sa  putem si noi, cei nechemati inca, sa ne alaturam celor curajosi, patrioti si neanfricati, fiecare dupa posibilitatile lui.
Traiasca NATIONALISMUL, singurul care  ne tine tari, puternici si increzatori in viitor ca vom invinge.
Vedeti cum in toate tarile Europei nationalismul prinde radacini tot mai puternice, pentru ca o mana de  oligarhi imbuibati care, au acaparat conducerea Europei, fara voia celor care nu s-au opus la timp, dar care acum s-au trezit  din amorteala si vor revansa. Revansa este ca, sa construim singuri  viitorul fara mainile devoratoare ale celor care, ne vor infranti cu grumazul sub labele lor imputite care nu erau nimic si nu aveau atata banet, fara averile noastre luate cu japca si prin siretlic.  Mai devreme sau mai tarziu vor pica din inalturile unde s-au cocotat.
Salut NATIONALISTII si LE TIN PUMNII. Sunt alaturi de ei si spun PREZENT !!!!!